geanta spune totul
Posted in socioschizo on mai 14, 2008 by voroncas(I) o sa fiu cat se poate de clara: sebastian-vlad popa e unul dintre cei mai misto profi pe care-i cunosc; si mai e si un om interesant - stiti, ‘boemul’, ‘artistul’ pe care nu se supara nimeni de pe la secretariat & stuff. e un tip de nepovestit, tre’ sa-l vezi si sa-ti propui sa-l asculti, sa te straduiesti sa-l urmaresti pana la capat, ceea ce nu e lucru usor, dar merita. pe bune. discursul, miscarea de la o idee la alta iti dau senzatia ca le construieste pe loc, in fata ta. the making of. plus spectacolul in sine totodata. pe cei apropiati i-am invitat mereu la optionalul lui si nimeni, din cate stiu, n-a fost dezamagit. din contra. faptele stau astfel: derularea complet inedita si neasteptata a ideilor lui poate avea 2 consecinte: fie te intriga si te provoaca si-ti place (te seduce, ca sa zic asa - ca tot sunt in tema), fie nu intelegi ‘care-i faza’ si renunti rapid.
bun.
(II) unde voiam s-ajung - se-ntelege ca cea de-a 2 varianta de reactie functioneaza ireprosabil la colegele mele. la primele intalniri veneau cu oarecare constiinciozitate, impietrite-consternate-nedumerite-oripilate. eram pe-atunci vreo 10-12 persoane. pe primul semestru optionalul era plasat undeva seara, de la 18. omul n-avea treaba, nu stia nici de ceas, nici de pauza, nici de lista de prezenta. pe la 19:30, in buna traditie a oboselii si a surmenarii studentesti, incepeau sa raspunda la telefon, bagandu-se cu discretie pe sub banci, sau - cu aceeasi discretie si o mina de vag regret - se ridicau cu gentile lor spanzurate de bratul in unghi de 90 de grade si ieseau, nu fara un aer triumfator totusi, dat de duduielile percutante ale tocurilor pe parchet. in general profului nu-i pasa nici cine vine, nici cine pleaca, cand si cum, de la ora lui, atata vreme cat are in fata macar un om interesat. (si nu e o figura de stil. s-a intamplat sa raman doar eu si lucrurile sa se deruleze in perfecta forma.) ca sa puna o amarata de nota, a cerut un amarat de eseu de 1-2 pagini si, cu explicita nepasare fata de necesitatea evaluarii conventionale, n-a dat mai putin de 8, dupa ce in prealabil n-a cerut niciodata situatia prezentelor. concluzia colegelor mele incantate: ca proful nu e doar ‘nebun’ (abereaza, divagheaza, bate campii, e dus…), ci si fraier. concluzia 2: pe semestrul asta nici nu s-au mai straduit sa vina. in schimb, ma bucur ca l-am convins pe vinci sa ni se alature. si cum am cam ramas doar noi doi, se mai intampla sa mutam discutiile in ceainaria de langa litere. cel mai amuzant e cand ma intalnesc cu cate una inscrisa la optionalul asta; abia le pot identifica. cu aceeasi geanta lucioasa atarnata de brat, se-ndreapta spre mine sfioase (probabil pentru ca fatza mea nu exprima chiar cea mai mare amabilitate din lume): bu-na… sunt de la optionalul lui popa… (si parca asteapta un semn ca le-am recunoscut, ca avem ‘acel lucru’ in comun, ca, deci, suntem la fel, ca sa poata continua cu seninatate.) ce-a mai zis? [asta e momentul in care simt ca fac implozie! iar azi mai aveam putin si ma manifestam 'urat' - dar in fond perfect just; pentru cele care tot vor informatii despre 'ce mai zice popa', intrucat sunt realmente preocupate, nu exista 'eu as vrea foarte mult sa vin, dar nu stiu cand ati pus cursul/dar nu stiu aia-aia etc.', desi eu am grija sa anunt pe grup ce si cum se-ntampla, doar ca o fac degeaba.] apoi urmeaza intrebarile concrete: a zis ceva de prezenta? si vrea tot ‘referat’ din ala? a, ce bine! [a se citi - ce bine ca tot fraier a ramas.]
* destul pentru azi. dar cateodata e bine sa fii rau si naspa. cu oamenii. despre oameni. iar lucrurile astea sub nici o forma nu trebuie lasate nespuse; si nu pentru a face vreun bine universului, ci pentru a te descarca - cat mai clar si mai denotativ - de porcariile astea. e ca si cum ai scapa de cuiul din talpa, de pietricica din pantof. [bine, ca atunci nu duci nici cuiul si nici piatra la vreo expozitie e alta poveste.]
