fara consecinte
n-am facut nici un ‘bilant’ personal pentru 2007 si nici planuri-idealuri pentru 2008. n-am urat nimanui ‘la multi ani’ si nici ’sa ai banii lui gigi becali’. antifraza la adresa unui blog care-mi place, anul asta nici n-am ‘iubit ca o nebuna’, nici n-am citit carti ’sfasietoare’. nu sunt simpla si nici nu visez. nu mai am loc. deloc. era o cafenea fix pe placul meu. jazz-like. unde oamenii uitasera sa viseze. ca dansatorul pe franghie. sa-mi ezite sufletul, adica. maiorescu vs caragiale. colaje. imi plac de mor visele cu clisee. mi-a luat mana si mi-a sarutat degetele. eram deja pe strada. ce strada! ce perdelute, ce cearsafuri, ce ochi! as fi ras intruna, poate si radeam deja. dar ma multumeam sa zambesc, era un zambet dilatat, rosu, care punea umbra peste viata mea. puteam sa tac in voie. am mers pe jos.
este lamentabil a te canta pe tine insuti. uite (si) de-aia mi se pare mie sexy flaubert.
ianuarie 6, 2008 la 11:25 pm
de cand stau sub ploaia asta de ceai negru nu am mai avut timp sa ma uit in sus. nu stiu din ce motiv, atunci cand ma uitam catre susul despre care am invatat in partea estica a lumii mele vechi vedeam lucruri care inca suna bine in urechile mele astupate cu forta.
de exemplu, oamenii astia care vad numai apa in jurul lor s-au gandit , mai ales, in ultimul veac, sa isi construiasca niste cladiri foarte inalte unde sa nu ajunga apa. dar au ajuns atat de sus incat ei cred ca mai mult nu exista de urcat. ei nu-si mai ureaza “la multi ani” ca oricum inaltimile promit nemurirea.
dar eu stau jos in seara asta si ma gandesc inca la sarmale uitandu-ma in sus. cred ca de asta m-am gandit sa iti urez la multi ani, iuliana
ianuarie 7, 2008 la 7:20 pm
… iar eu sper/cred ca stiu cum sa ma bucur de urarea ta. iar tu cred ca stii la ce ma refeream.