lecturi dificile

mi-am amintit zilele astea de colectia de povestiri a lui italo calvino, “iubiri dificile”, si am incercat sa re-creez atmosfera cartii si a lecturii totodata. cel mai important: iubiri dificile nu inseamna iubiri. sunt mai degraba fie gesturi neincepute, neindraznite, fie gesturi neduse pana la capat. personajele in general nu actioneaza, nu se exprima, nu se exteriorizeaza, ci isi dilata parca imaginatia si inghesuie in ea o realitate frumos deformata, insa n-am putea spune ca e vorba de visare. in toate cele 15 povestiri domina un sentiment al neintamplatului. de fiecare data asistam la pregatirea minutioasa sau la asteptarea unor evenimente, iar aceste momente – cumva ‘moarte’ – devin intamplarile insesi. prezenta noastra ca cititori pare dispensabila – jignitor pentru cei vanitosi! suntem pusi mai degraba in situatia unor musafiri nepoftiti. sau e ca si cum am intra in sala de cinema dupa ce filmul deja a inceput si suntem dati afara, discret, inainte de incheierea lui. absurd, nu? oricum, ajungem sa asistam la fapte fie prea devreme, fie prea tarziu, asa ca ‘miezul’ lucrurilor ne scapa. fireste, il putem construi, intui, inventa… aici e si farmecul. unul dintre ele. pe coperta de la polirom, “amantii” lui magritte. cat se poate de sugestiv. si, insist, n-are treaba cu ‘iubirea’.

cel mai mult mi-a placut ‘aventura’ unui automobilist; pentru ’scriitura’. dar aventura unui fotograf pentru idei.