cine se scoală de dimineaţă departe scrie

am reusit sa ma trezesc de (foarte) dimineata. m-am imbracat urat si am pornit spre bcu. cu don juan, aceeasi poveste, asa cum m-asteptam. trag de el si el de mine deja de vreo 2 luni si nu e chip sa ne dam drumul; dar e o relatie mai degraba parazitara. din nou tensiunea tentatiei de abordare exhaustiva. gresit, fireste! acum ma-ntreb daca chiar are rost o ‘istorie’ a lui don juan; a mitului, mai exact. incercari cunoastem (la noi e disponibila doar analiza lui rousset), doar ca nu sunt ‘updatate’; deci istoria lui se poate scrie la nesfarsit. daca la trubaduri aveam senzatia ca, tot citind despre, nu-mi mai ramane nici macar o nuanta noua de adaugat, la don juan, dupa ce probabil am epuizat bibliografia accesibila prin plaiurile noastre – care, de altfel, nici nu e atat de consistenta pe cat s-ar cuveni -, mi se pare ca, tocmai, se poate spune orice; e o figura care se preteaza celor mai contradictorii si mai aberante interpretari. nu se supara nimeni; ba mai mult, cred ca pe don juan asta l-ar incanta nespus!

m-a amuzat si m-a destins totodata sincera mirare a lui n. manolescu in fata faimei personajului nostru – de mare ’seducator’ – el un diletant, un pripit, un grosolan intr-ale ‘erotismelor’* fiind, asa cum se desprinde direct din textele ‘clasice’. concluzia criticului, intr-un eseuas lejer, e sa-si mentina nedumerirea. si mi se pare cat se poate de pertinent. manolescu preia o parte din idei de la paleologu, asa ca m-am dus si eu la paleologu**. in volumul “bunul simt ca paradox”. si pentru ca nici nu ma presau o groaza de alte chestiuni cu modernisme si postmodernisme la literatura engleza de ales tema pentru eseu si habar n-am ca nu vreau sa ma bag peste astia mari joyce woolf poezie in nici un caz ca yeats si eliot ma omoara doar cand ma gandesc la ei asa ca probabil raman pe beckett si pinter si sigur o sa ne distram I will never forget this carrot si cum deci nici alte poveri mari sau mici nu mai apasau pe spinarea mea am citit cu placere din paleologu. noi astia care parca ar vrea si ar trebui sa se apuce serios de niste eseisme – modeste incercari – s-aruncam cate-o privire prin el, ca e numai de-nvatat. ma tem ca voi cita cateva chestiuni care mi-au atras atentia. in mod deosebit.

• intrepriditatea sportiva sau razboinica face frumusetea sexului zis tare, dar fapta cea mai barbateasca e de a citit ‘critica ratiunii pure’ si, cu atat mai mult, bineinteles, de a o scrie!
• despre criza ‘intelectualului’ camilpetrescian (care, fie spus, nu ma pasioneaza, dar eseistul nostru il surprinde exemplar): [...] intoleranta, absolutism, imperialism de intelectual prea multumit de sine si prea nemultumit de rest. se mira de femeie si o iubea fiindca e altfel, dar o vroia la fel cu sine. de aici, utopia, nicidecum idealul.
• iar asta e pentru bogdan, pe care-l enervez cand spun ’scriitura’: scrierea moderna a poeziei, sau, ca sa folosesc un termen ce ma irita prin voga de care se bucura, ’scriitura’ ei [...]. iar mie-mi place de mor.
• ah, da! si graviditate spirituala. uitasem.

__________________________
* oricum, la don juan nici nu prea putem vorbi de erotism/iubire etc. cu conotatiile rafinate ale termenilor; dar nici extrema cealalta nu e tocmai prezenta – sexul ‘masinal’ (sau cum sa-i zic?) sau vreun sentiment priapic. cred ca e vorba de un soi de cautare care n-are de-a face in mod concret cu femeia (sau – si mai rau! – cu ‘eternul feminin’, cum am tot citit), cu iubirea, cu sexul; e un cinism fata de existenta intreaga (fie ea sub forma vietii sau a mortii) etc.
** sau am venit si eu la paleologu. (stim noi.)