don juan (for ever)

la “inceput”, era vorba de un mit de situatie, ne spune jean rousset. (dar se poate observa cu ochiul liber, ca sa zic asa.) intre timp – sau in scurt timp? – a devenit un mit de personaj. de urmarit o traiectorie interesanta: origini populare, legendare etc., apoi valorificare culta-livresca intensa – sute de ani -, iar apoi re-popularizare (bine, in alt sens, doar vorbim de postmodernitate). revin: mitul era dublu – exact viata si moartea (don juan & musafirul de piatra). mai fundamental de atat nu se putea. cum se explica faptul ca don juan – o jumatate de mit, in fond – ajunge el insusi mit (plin)? ba mai mult, statuia de piatra e complet eliminata din imaginarul asta ‘popular’ (in registrul artistic ea sau reprezentarea/marcarea mortii ramane de obicei, inclusiv in forma parodica). viata bate moartea de data asta; si e curios, pentru ca obsesia si viziunea mortii (cu judecata, cu sfarsitul lumii, cu lumea de dincolo etc.) nu sunt coordonate (mitice) tocmai marunte pentru umanitate. ideea e ca nu-mi propun sa judec valorificarile zise ‘triviale’, reductioniste, facile etc. ale figurii lui don juan, ci tocmai sa inteleg transformarea, cu atat mai mult cu cat reprezentarile ‘cu substanta’ coexista lejer cu celelalte; un “don juan de marco” cu johnny depp – oricat ar fi el de misto – nu poate sta langa “devil’s eye” al lui bergman; sau, ma rog, poate sta – din ratiuni demonstrative. discutia e complicata si n-as vrea sa transez lucrurile, cum mi se mai intampla in spatiul de fata. sintetizand, ideea e ca omul nu poate – si nici nu vrea – sa reziste seductiei. chiar si incheiata cu moarte (ca forma de pedeapsa), povestea lui don juan nu ne va face sa reflectam si sa tragem concluzia ca uite, nu e bine sa faci ca el, nenorocitul! – ci vom ramane cu regretul – sincer – ca uite, nu pot sa fiu ca el! (receptat fie in ipostaza ‘porcului’ ticalos, fie in cea a seducatorului rafinat.) e vorba despre una dintre multiplele ilustrari ale maleficului irezistibil. e un mit care se poate discuta prin dubla raportare: masculin si feminin. transand chestiunea acum, barbatul vrea sa fie seducator ca don juan, iar femeia vrea sa fie sedusa de el (chiar reinventata, redescoperita – placerile interzise s.a.m.d.). o sa revin cu nuante. oricum, mi se pare interesanta discutia despre acest don juan al imaginarului colectiv, asa cum circula el ‘din gura in gura’; ca doar toata lumea a auzit de (un) don juan, intr-un fel sau altul (il poate asocia imediat cu seductia etc.), insa cata lume – in afara celor care studiaza despre – a auzit de tirso de molina, de pilda?