p***a din litere

marele meu plictis fata de literatura romana, in special ca disciplina, nu mai e o noutate de mult. poate ca nici nu mai are rost sa amintesc cat de stupid e tot demersul asta istorico-interpretativo-analitic nu-stiu-ce asupra literaturii noastre, una minora fiind; timp si energie irosite, disproportii de judecata etc., in contextul in care oricum ne raman de descoperit atatea alte ‘bucurii’ ale marilor literaturi. sa revin. dar iata ca zilele astea dispretul meu arogant s-a intors, pentru prima oara, impotriva mea, cu o nota mai putin demna de asteptarile mele, ca sa zic asa. la examen m-am plictisit cumplit. la macedonski am ‘labarit-o’ in clisee si n-am reusit sa trag prea multe din ‘vis de mai’ (o poezie cu iz popular – ceva complet nerelevant pentru macedonski), iar la urmuz m-am dilatat peste toate textele lui, pe ideea mecanomorfului. poate greseala mea ca nu m-am limitat la un singur text. concluzia profei – sictirul meu + sictirul ei = 7. well… nu stiu, eu aveam senzatia ca tre’ sa fii extrem de imbecil si de ‘pe dinafara’ unui subiect sau sa fii la stadiul de gramatica incerta ca sa iei nota asta la literatura romana. eu nu simt c-as apartine nici uneia dintre categorii si totusi am luat-o. valorile mele necesita urgent o reconsiderare. sa mai spun oare ca nu putine dintre colegele mele care realmente se incadreaza in cel putin una dintre categorii au avut note mai mari? nu. deci n-o mai spun. unde voiam de fapt sa ajung, dar m-a apucat divagarea: ca putin dupa afisarea listelor cu notele, vad scris in dreptul meu “pizda ma-sii”. well-well… probabil ca n-am eu cuvinte sa descriu presupusa incantare a colegelor mele, vazandu-ma atat de umilita de aceasta literatura romana, in care ele sunt experte, se-ntelege. nu stiu cine a scris si nici nu suspectez pe cineva anume. ma intreb acuma: a cui e frustrarea de fapt – a mea c-am luat 7 sau a celui care a ajuns sa scrie asa ceva? mi se pare infinit mai jenant sa te bucuri pentru presupusa nereusita a celuilalt decat sa fii trist pentru propria nereusita. nostim a fost ca azi chiar m-a intrebat un coleg daca nu cumva eu am scris… [ba da. e genul de gest care mi se potriveste ca o manusa.] si, ca o ultima ironie, cu tot dispretul meu pentru lingvistici – mai vehement decat in cazul literaturii romane – am luat 10 la fonetica. aproape ca ma simt prost pentru ’shift’-area asta, care n-are nici o treaba cu realitatea (mea). inca o data, nu ezit sa-mi exprim nemarginita consideratie pentru colectivul studentesc de la litere, intr-o coplesitoare proportie feminina si intru perpetua nefericire a disciplinelor filologice. amin.