cuvântări – confruntări

cred in conventii atata vreme cat nu depersonalizeaza, ci impun si mentin ordinea si coerenta sociala in mod obiectiv. cand insa vine vorba de ce ’se cuvine’ sa faci/zici etc., asa, in virtutea vreunei traditii stupide care circula printre noi, raman descumpanita. cred in tact si-n ’strategiile’ de comunicare, dar mai cred si-n sinceritatea fata de sine, care, ce-i drept, risca nu de putine ori sa devina lipsa de respect pentru celalalt sau pur si simplu gafa. pentru mine cuvintele nu sunt ‘vorbe’; si cu atat mai mult nu sunt ‘vorbe goale’ sau ‘aruncate’ aiurea. de-asta invatam sa vorbim, de-asta citim, de-asta conversam etc. – sa fim in stare sa ne exprimam cat mai aproape de ‘natura’ lucrurilor sau, ca sa folosesc un cuvant mare, de adevar. si, cum realitatea – a lumii si a noastra – e atat de diversa, trebuie sa stim sa ne exprimam cu nuante. ca sa nu mai zic acum de legatura dintre gandire si limbaj. in general, un limbaj sarac nu poate decat sa reflecte o gandire saraca. (m-am mai referit la asta si alta data.) revenind… cred ca lucrurile trebuie spuse. intr-o forma sau alta. indiferent de ce cacaturi de conventii si orizonturi de asteptare pare sa incalce ‘exhibarea’ asta.