portret al artistului…

intotdeauna sunt curioasa – si totodata am o nemaipomenita spaima – sa vad cum arata cei pe care ii citesc, scriitorii. unele editii anuleaza din start fascinatia, emotia, tensiunea etc. si le plaseaza chipul, undeva pe coperta 4. si am un mare sentiment de usurare sa-i vad pe cei cu prezente ‘normale’, umane, eventual si cu un zambet jucaus. i-as aminti aici pe julian barnes, echenoz sau paul aster, ca-i am aici pe birou, zambind(u-mi), desigur. nu i-as aminti si pe cei mai putin contemporani, ca sa zic asa, tocmai pentru ca o data cu numele li s-a ‘clasicizat’ si imaginea/portretul; nu mai avem emotii – si nici curiozitati – cand ii privim pe shakespeare, pe flaubert sau pe proust. la polul celalalt sunt destui critici & teoreticieni, cu precadere romani, care ni se infatiseaza crispati, tot pe coperta 4, rigizi, in poze de tip buletin. sau de tip inchisoare. de groaza, ce sa zic… in lipsa de exemple mai bune i-as aminti aici pe manolescu (nicolae), romul munteanu si paul cernat, mai nou.