in this world

in virtutea unui vag simt al organizarii, voi face o marunta delimitare temporala: ma gasesc in cea de-a doua saptamana de ‘recuperare’/’stabilizare’ etc. emotionala. in fond, e ceva medical si in asta. chimie, cum am mai spus-o. ca propriu pacient ce-mi sunt (deci si ca propriu medic, cu cateva exceptii, totusi), marturisesc ca inregistrez transformari. nu stiu daca e cazul sa le numesc insa ‘progrese’. cert e ca, noaptea, duratele arata altfel; si ele – ca si bucurestiul – se transfigureaza. (asta fiind un prim semn al schimbarii de care ziceam mai sus.) apoi, ma decid sa mai renunt la incrancenari gratuite, e loc pentru toata lumea, oamenii capata culori si linii pe care nu le observasem inainte, devin uman permeabila, receptiva, cu ochii larg deschisi, urechile ciulite, promovez o cultura a zambetului si a mirarii sincere. de data asta, imaginile, in flux continuu, in echilibre care se rup si se refac – curata experienta baroca! -, imi spun mai mult decat prelungile si pedantele ‘decojiri de ceapa’; la care tot ajung mai devreme sau mai tarziu, stiu stiu.

din acelasi ‘program’ de restructurare a facut parte si atitudinea mea la judas priest aseara. n-am avut tricou negru, nu m-am imbatat, nu mi-am pus bocanci, nici ‘tzinte’, n-am transpirat, n-am dat din cap (si din par) si in general nu m-am suparat pe nimeni. ba chiar am manifestat o rabdare si o amabilitate imperturbabile toata ziua; am dat indicatii, am ajutat si am fost atenta. nu inseamna c-am fost mai ‘buna’, ci doar mai relaxata. la judas priest stateam pe o banca foarte in spate si mancam o inghetata. chiar daca mi-au crestat auzul. aproape ca m-au impresionat turmele de tricouri negre care veneau, cu fermitate, sa-si vada – in termenii lor – ‘idolii’. la ‘breaking the law’ (de altfel singura melodie pe care o stiam) un tip a ’sarit’ la cei de la paza, incercand sa treaca in zona ‘vip’; mi s-a parut corect si coerent gestul.

apoi nici ‘revenge’ nu mi s-a mai parut o vagauna stramta si infecta. si nu pentru ca inceta sa fie astfel si nici pentru ca eu brusc proiectam pe marginea realitatii, ci pentru ca mi-a placut asa cum era, pur si simplu. si m-am simtit bine. ma intorc obsesiv la mainile care (se) deseneaza. zilele/noptile trecute, un arhitect. acum un grafician. tocmai cand m-am decis sa vizualizez lumea. o lume firesc-tactila. adica profund tactila. deloc intamplator. astfel si lumea mea capata coerenta, consistenta – a formelor.

dar faptul ca acum citesc “terapia” lui lodge cred ca e realmente intamplator.

* * *

da, dau copy/paste de pe 360 si am senzatia ca nu mai are legatura. nu mai am legatura. cum o sa reusesc eu sa ma mut pe bune aici. (?) H. N.-A. (lodgian vorbind)