so metallica!

cum s-o spun… nu m-am dat in vant niciodata dupa metallica, n-am ascultat mai mult decat orice om normal ar face-o etc. insa aseara concertul m-a pus nitel pe ganduri. (si, vrand-nevrand, ne-am dat cu totii in ploaie, ca sa zic asa, dupa metallica.) se pare ca concertele in care nu sunt implicata (foarte) emotional (cum a fost depeche) si pe care imi permit sa le privesc prin filtrul emotiilor/bucuriei/entuziasmului celorlalti reusesc cumva sa ma tulbure din cap pana-n picioare. si-napoi. si, pentru ca gandesc din ce in ce mai senzorial, mi s-au cam scurs ochii dupa hetfield. impactul viului – e firesc; altfel ar fi de neinteles. nu-l remarcasem niciodata inainte. a fost de o expresivitate incredibila, a vorbit cu publicul, ba chiar s-a comportat jucaus-obraznic, a zambit de multe ori. la bis, incheie abrupt: ‘thank you, good night.’ lumea” ‘noooo!’ (desigur) din nou: ‘thank you, good night!’ aceeasi reactie. ‘thank you, good night?’ la fel. ‘do you want some more??’ (se intelege ce urla un stadion intreg.) ‘no, you don’t want some more – you need some more!’ iar la final, la ’seek & destroy’ cred (care a iesit foarte misto, convingator de-a dreptul) a fost ceva de genul, ‘this is your last chance, bucharest!’ (de a canta ca lumea adica.) au avut atitudine. james si-a schimbat de mai multe ori tricoul (la inceput avea si geaca de piele) – chiar daca toate erau negre -, nu mai zic de chitari. [sa mai spun totusi ca semana cumva cu arhitectul 'meu'/noptii mele? abia atunci am inteles de unde venea farmecul asta nemaivazut.] au fost si niste jocuri de flacari, cvasiiartificii etc. care au dinamizat – daca mai era nevoie – atmosfera. toata muzica asta parea sa vina dintr-un spatiu al starilor extreme (si extremizate). n-am putut sa nu ma gandesc imediat la un efect de catharsis. a matter of… adica.

am stat in tribuna (asta dupa ce mi-am terminat treburile cu orientarea spectatorilor spre locurile lor) si m-a incantat imaginea primilor oameni care au intrat pe gazon, alergand ca nebunii sa prinda loc fix in fata scenei. urlau si sareau de parca descoperisera pamant nou. m-am bucurat de/pentru bucuria lor.

la ‘nothing else matters’ l-am sunat pe un amic, sa asculte si el, ca acum se putea deslusi ceva mai clar. l-a auzit pe hetfield strigand ‘yeeeah’; iar asta l-a marcat. la fel si pe mine.

so fuckin’ lovely, cum s-ar spune.