tu cum te jucai cu păpuşile?*
(* dupa deja binecunoscutul model ‘tu cat timp pierzi zilnic la toaleta?’)
(* sau falsa nota despre copilarie si/sau pornografie.)
__________________________
fundamental, e vorba de doua abordari: dinauntru si din afara. (si incerc sa va asigur ca freud nu e bagat in discutie – he he!)
1. se ia papusica-maimutica-sau-ce-lighioana-mai-simpatica-ai-tu-prin-casa si devii mamica ei. de obicei, ai la dispozitie si un carucior, niste hainute, o gentuta & alte instrumentutze menite sa creeze un scenariu hibrid: papusa prinde viata (si e neaparat infantila, chiar si daca e o barbie adolescenta), iar tu – copil – devii prin imitatie adultul. eventual, o iei si pe prietena ta ‘cea mai buna’, mergeti in parc sau la o cafea si discutati exclusiv spectaculoasele probleme ale cresterii si educarii plozilor (cu parul balai). [a se observa ca jocul asta vine pe o cu totul alta directie decat cel 'de-a mama si de-a tata', care instiga, cum bine stim cu totii - sa nu ne mai ascundem dupa deget -, la sex, perversiuni si la intelegerea relatiilor de cuplu, in cheie cvasi-comunista, in termeni de victima & calau, deci ca relatii de putere. mecanica. jocul meu propune femeia independenta: divortata, vaduva sau doar parasita; pentru ca barbatul e cam absent din treaba asta. (dar am divagat! sa-mi fie cu iertare.)] in fine, ceea ce realmente faci tu cu papusica sau ce discuti cu cealalta ‘mamica’ e secundar; aici conteaza modalitatea – ca tu intri in poveste, esti parte din poveste, o poveste conceputa in spatiul liber dintre joaca si realitate, iar tu esti simultan om si jucarie. [eu, 'personal', nu m-am regasit niciodata in genul asta de abordare.]
sau
2. [acu joaca partea mea preferata:] se iau papuselele (generic vorbind, pentru ca preferam figurinele mici de la sah, de la oua kinder sau alte creaturi meschine) si devii cumva dumnezeul lor; le dai un sens, o pozitie socio-profesionala, un profil psihologic, o casa, un hobby, o angoasa, o hiba, o iubire si le pui sa-si traiasca traiul, cum ar veni. iar tu ramai un soi de ‘mana invizibila’ care le conduce, tu nu intri in poveste, doar privesti de sus, din afara, perfect constient(a) de separarea lumilor.
in loc de concluzie:
banuiesc ca e clar cam unde ‘bat’: joaca asta aduce izbitor de mult cu raportarea autorului si/sau naratorului la fictiune. in prima varianta, esti personaj; in a doua esti narator din ala omniscient (nu prea pe placul nostru acu, ca cititori, dar care inca imi pare ca ispiteste – si nu doar pentru c-ar fi facil, voiesc sa subliniez). aproape ca n-am cum sa nu mi-l imaginez pe naratorul omniscient, zambind si grohaind undeva in spatele textului, printre randuri, ca un mare specialist intr-ale voyeurismului si onanismului.
in rest, lectura-scriere-joaca placuta!
Această înregistrare a fost postată pe aprilie 21, 2009 la 11:11 am şi este pusă în categoria inside (out), metatext, socioschizo cu etichete feminin, fictiuni, joaca, joc, metatext, narator, papusi, perversiuni literare, scriituri. poţi urmări orice răspunsuri la acest material prin feed-ul lui RSS 2.0 You can leave a response, or trackback from your own site.
aprilie 21, 2009 la 12:56 pm
asta mi-a amintit ca odata am avut io un vis in care un politzai baga niste cetateni (nevinovati, cel putin aparent, he he) intr-o duba care ii tot invartea printr-o multime de stradute si hartoape, si eram io constienta, in toata shparla asta, ca soferul e autorul, militianul e naratorul, duba e naratiunea care zburda sprintena prin cartier sau se inpotmoleste in cine stie ce namoluri etc. a fost destul de straniu
si mi-am mai adus aminte si cum la un moment dat, pe la o varsta obscura, transformasem o, hehe, biblioteca mai micutza in casuta de papusi. deci grohai si eu multumita
aprilie 21, 2009 la 1:53 pm
imi placea sa fiu God cu papusile mele.
uneori eram Evil God si , dupa ce construiam un “oras” (iepurasul era intotdeauna primarul), aruncam o “calamitate” peste ei: ori cutremur – scuturam covorasul pe care consttruisem, ori tzunami – aruncam apa dintr-o sticla peste oras etc. dup-aia am jucat simcity si nu am avut probleme
aprilie 21, 2009 la 2:13 pm
@rox:
uite ca mi-am amintit, la randul meu, de o dilema legata de ‘viziunea narativa’ in vis: cum visam, la persoana I sau a III-a? de-asta te-ntreb acu: tu unde erai plasata in visul tau?
cat despre biblioteca & casa de papusi, cam ai dreptate – intr-un fel, ambele sunt spatii ale fictiunii; din obscuritatea ta de-acolo, ai intuit bine!
@the mad hatter:
)
auzi, da’ nu cumva erai vreun zeus care se metamorfoza din cand in cand ca sa-si faca poftele cu supusele lui papusi?
iar la faza cu orasele, sa stii ca io suspectez o viziune de tip sodoma & gomora.
aprilie 21, 2009 la 2:21 pm
pai eram pe dindaratul actiunii, pe care o vizionam ca de pe canapea
. a fost unul din cam putinele vise la persoana a III-a, ca sa zic asa. deci eu is, prin vis, mai frecvent personaj decat ‘niezo 
)
aprilie 21, 2009 la 2:47 pm
Eu nu eram asa profunda. Doar le taiam parul, apoi asteptam o saptamana sa le creasca la loc. Ma rog, si le indesam frunze cu noroi in gura. Papica.
aprilie 21, 2009 la 3:04 pm
@rox:
hai ca trecem in alt plan, la care nu ma prea gandisem: tu erai, deci, regizorul!
@simonarrr:
io vaz tot de-astea cu sex aici. :/
aprilie 21, 2009 la 3:08 pm
mhm, un fel de regizor fara voie, sau unu’care a cam scapat caii/duba filmului
aprilie 21, 2009 la 3:23 pm
io, pe cand eram un pici mucos, imi placea la nebunie sa ma joc cu o armata intreaga de indieni din plastic (bine, erau si cowboy), caci aveam vreo doua sute. in fine, organizam adevarate lupte ba intre soldatii mei si soldatii mei, ba intre soldatii mei si soldatii altor mucosi conducatori de osti. oare ce va sa insemne aceste tendinte beligerante ? vreo inclinatie spre dictatura militara? atunci vai de tarisoara unde voi ajunge dictator!
aprilie 21, 2009 la 5:30 pm
L-ai lasat pe Freud, stingher, la o parte, in schimb ai facut alta referire la o teorie psihanalitica. Legatura subtila dintre joc si literatura. Mana invizibila care conduce jucariile in joc se transforma, prin procesul de maturizare, in firele epice cu care ne delectam ca adulti, citind fictiune. La baza lor sta acelasi mecanism, si anume acela de sublimare, prin care pulsiunile noastre sunt metamorfozate in activitati creatoare.
aprilie 21, 2009 la 6:28 pm
@erasmen:
duamne fereste! (vezi, nu e mai sanatoasa orientarea catre papusele?)
@ixtab:
acum, ca-mi spui asta, am senzatia ca am citit si eu despre, candva (poate chiar in “scrieri despre literatura si arta”; deci nu l-am lasat la o parte pe freud decat in gluma, ca tot la el am ajuns).
aprilie 21, 2009 la 6:34 pm
Cred ca nenea Freud ar fi fost de acord cu tine
Daca iti mai spun ca le si decupam/gauream gura, ca sa le pot indesa “mancarea”, o sa vezi si mai mult sex 
)
aprilie 21, 2009 la 6:42 pm
io nu vaz decat ceea ce ieste, cum ar veni. io nu pun de la mine nimic.
deci ierai un copil absolut normal. 
)
aprilie 22, 2009 la 2:52 pm
@voroncas: teoria asta nu vine chiar de la freud, ci de la unul dintre ‘descendentii’ sai, nu mai stiu acum care e numele lui (sau poate al ei, nici asta nu stiu). Oricum, mi s-a parut o teorie foarte pertinenta. Cititul are ceva ludic in el.
aprilie 22, 2009 la 2:54 pm
@simonaarrr: sa nu cumva sa faci asa cu copii tai oricat de multe nazuri ar face la mancare!
Eu vroiam sa imi tund papusile, si plangeam, ca nu ma lasau ai mei. Oricat de mult imi explicau eu nu intelegeam de ce nu le mai creste parul la loc.
Si imi mai amintesc ca le scoteam capul si ma uitam inauntru si ma speriam foarte foarte tare de ochii lor, asa cum se vedeau din spate. Brrr… si-acum ma trec fiori cand imi amintesc. Ce vremuri…
aprilie 22, 2009 la 2:59 pm
Intre-adevar, nu e a lui freud. Mi se pare ca vine de la Winnicott si obiectele lui tranzitionale. Eu am citit asta intr-o carte despre… citit, scrisa de un roman, nu mai stiu cum il cheama. Facea referire si la Freud pe-acolo, insa nu imi amintesc sa fi gasit asa ceva in scrierile lui Freud, pe care l-am cam citit din scoarta in scoarta.
mai 1, 2009 la 5:29 pm
Afreuda, promit ca nu fac asta
Eu aveam o papusa cu par ca de sarma, careia i-am scos un ochi si apoi i-am pus un bob de porumb in loc de
) Era creepy rau si nici un copil nu dorea sa puna mana pe ea.
mai 10, 2009 la 5:33 pm
revin la domnul freud, ca intre timp am mers la sursa: cum ziceam, “scrieri despre literatura si arta”, capitolul “scriitorul si activitatea fantasmatica” – aici discuta relatia joc – reverie – scris/act scriitoricesc. deci clar ceilalti au preluat – si, probabil, au dezvoltat – teoria. articolul asta e din 1908.