un tânăr și sfios poet își ia inima-n dinți

Stimate Domnule Dragomirescu,

Îndrăznesc să vă trimit, alăturate aci, câteva bucăți în versuri, despre cari veți hotărî dvoastră, dacă sunt sau nu, poezii. – în orice caz, eu sunt foarte nemulțumit de ele, și deși le-am corijat, forma definită e departe încă. Două dintre ele (1912) au fost publicate în revista Symbolul, azi… dispărută, și au fost remarcate cu elogii de câteva publicațiuni printre cari și N. Rev. Română, încurajări cari nu mi-au risipit deloc îndoiala. Și deși am acum, aproape nouăsprezece ani, iar în ziarul Facla, sub numele de Vinea sunt însărcinat să judec scrierile altora, totuși n-am ajuns să-mi formez o părere despre încercările mele.

Recurg deci la sfatul (sprijinul) și competința dvoastră și-mi cer iertare, cu tot respectul.

Ion Iovanachi
1914

ce stângăcie și ce sfioșenie, probabil sincere, pe vinea la 19 ani. nu la fel stă treaba și cu poezia „eleonora”, din fericire:

„Tu o
Tu
Ah tu                         Ah tu
T U U U U U U U
Ah-tu                        Ah
T U U U U U U U U
Ah-tu ah-tu ah-tu ah-tu ah
Tu Ah Tu Ah T U U U U
Ah-tu-ah, ah-tu-ah, ah-tu-ah,
ah-ha-ah-ha-ah-ha-ah-ha-ah
ah-Ha ah-Ha ah-Ha, A H
a – a – Ah Ha
a a a a a a H
T U U U U u u u u u
E E L E e oo noo ra”.

unu, nr. 2, mai 1928