“chocolate”

de câteva zile mă urmărește un filmuleț „bolnav”, cum i-a zis un prieten, al unei tipe, fotograf și performance artist, martynka wawrzyniak (din păcate în mod sigur un nume pe care nici n-am să-l rețin și nici n-am să-l pronunț vreodată), soția lui richard kern, pe care-l știu de mult, deși-l uitasem, regizor experimental (asociat mișcării cinema of transgression, cu mizerii, sex și dubioșenii în general șocante – o să revin curând cu mostre, să nu irosesc linkurile acu) și fotograf mai puțin experimental (dar bun).

în fine, iaca filmul (“chocolate”, 2010), sub semnul a ceea ce criticii numesc art intervention. (desigur, ca în fața oricărui act contemporan de tipul ăsta, nu cred că ne e de mare folos să dăm drumul primului impuls și să ne întrebăm tâmpi dacă este sau nu artă. mie senzația hipnotică pe care mi-o dă de-a lungul celor 9 minute îmi e de-ajuns, iar dacă-l faceți mare, e și mai bine.)

p.s. tipa e chiar martynka, iar ciocolata i-o scurge bărba-su. face parte dintr-un proiect artistic mai amplu, commercial break, care mie îmi amintește perfect de happeningurile marca fluxus. îl găsiți aici, așteptați să se încarce și dați next după poftă, la nesfârșit.


5 Responses to ““chocolate””

  • mesmeea cuttita

    tentant (culinar si vizual) :)

  • voroncas

    puteam sa jur c-o sa va placa. intr-un fel sau altul!

  • scorchfield

    Aucassin, Aucassin et Nicolette, (sec. XIII)

    ≪ Ce am să fac în paradis? Nu țin neapărat să ajung în acel loc. Acolo sunt preoții bătrâni, și șchiopii bătrâni, și ciungii, cei care sunt îmbrăcați în pelerine vechi și jerpelite și în zdrențe. Ci în infern vreau să merg, căci în infern sunt studenții frumoși, și frumoșii cavaleri care au murit în turniruri și în războaie magnifice, și vitejii bărbați de arme, și nobilii; și mai sunt acolo și frumoasele doamne din societatea înaltă, căci ele au doi sau trei amanți pe lângă soții lor, și mai sunt aici și aurul, și argintul… și mai sunt cântăreții din harpă și jonglerii și prinții acestei lumi; cu ei vreau să merg, doar să o am pe Nicolette, dulcea mea prietenă, cu mine.≫

    Georges Minois, Diavolul, ed.Corint, 2003, pag.39

    pentru cei săltăreţi!

  • Doru

    2 girls 1 cup e mai smecher

  • lolawithagun

    Uaaaaai ce mișto e clipul. Mă bucur ca am dat peste el

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 504 other followers