unde am greșit?

deci sunt foarte, foarte dezamăgită. povestea e scurtă, dar io o s-o lungesc nițel. când a apărut pe piață, de ceva vreme, iaurtul napolact „gusturi de demult” cu dulceață de nuci verzi, am zis ce căcat sinistru. zilele trecute mi-am zis, cu înțelepciune și cumpătare supraomenească, că-n loc să-mi iau o ciocolată sau vreun borcan întreg de dulceață de nuci verzi (preferata mea), hai să-mi iau un iaurt d-ăsta, să-mi potolească pohta de dulce și nu numai. nu l-am desfăcut când am ajuns acasă și a mai stat câteva zile în frigider și deja tot amânam momentul să-l mănânc, pentru că parcă niciodată nu găseam contextul ideal. visam la el și mă tot întrebam oare cum e înăuntru… oare nucile verzi plutesc prin sosul auriu al dulceții deasupra iaurtului sau oare e ca la iaurturile alea mici bio de la mega image cu dulceața la fundul borcănelului? visam gustul și consistența aia inefabilă a nucii întregi. visam zi și noapte. pizda mă-sii, mi-am zis azi, și m-am dus să-l desfac. și am scormonit, în demență, cu lingurița după nuci. a fost în van!

deci hai să vă zic ce-i înăuntru ca să nu vă mai chinuiți să cumpărați: chestia (iaurtul cu dulceața, cum ar veni) are o culoare verzuie, gen cremă de epilat sau „verdele fistic” tipic de înghețată și cam același gust – ceva între aromă din aia, care-mi displace profund, de (esență de) migdală (dar care n-are nici o legătură cu migdala propriu-zisă) și tot o pseudo-aromă, la fel de convențională de fistic. nucile nu sunt întregi, desigur, ci atât de mărunt îmbucă(tă)țite, încât poate fi orice acolo. în fine, napolact ăsta „gusturi de demult” (!) cu dulceață de nuci e fix ca un activia din ăla cu muesli, doar că și mai prost și mai dubios.

cam atât pentru azi. a fost o zi grea.