crecă prima oară am văzut și am auzit de ambasadorii lui holbein în anul I la cursul de istoria artei cu andrei cornea. (de departe cel mai reușit curs de la studii europene de la litere, cel puțin pe-atunci.) ne arăta foarte multe imagini, picturi și ce se mai găsea. la tabloul ăsta am înțeles atunci că e un cap de schelet acolo, straniu inserat, am înțeles și că era vorba de o anamorfoză, dar nu cred că l-am putut realmente distinge clar, ci mai degrabă îl intuiam; știam că e acolo, că trebuie să fie acolo, dar chiar și după aia când revedeam imaginea doar aveam senzația că disting scheletul, ca apoi să-l pierd complet și să rămân doar cu amintirea că l-am prins la un moment dat.
între timp treaba s-a mai limpezit, dar până de curând am continuat să mă uit la pictură prin lateral, pe partea stângă, în unghi ascuțit și, mă rog, ceva tot se vede. doar că nu așa se face – contrar intuiției. evident, poți întoarce laptopul pe toate părțile și n-o să ai prea mare satisfacție.
zilele trecute am hoinărit nițel prin national gallery și am dat complet neașteptat peste ambasadorii. (în paranteză fie spus, cred că e cel mai miezos muzeu de artă văzut vreodată; mic și mustind de capodopere; cu alte cuvinte, nu prea ai pictori „de umplutură”; deci de la renaștere și până la 1900 și puțin te ține în tensiune și-n uimire.) nu trebe decât să treci în lateralul tabloului, pe partea dreaptă, în unghi cât mai ascuțit (deci să fii aproape pe aceeași linie cu tabloul, nu în fața lui) și realitatea ți se revelează cu o simplitate (matematică, fizică, ziceți-i cum vreți) izbitoare. vei percepe, desigur, capul de schelet „refăcut”, perfect, privindu-te înapoi, lacanian, ca să zic așa! iar apoi nu-ți mai trebuie nimica – dacă înainte căscai la impresioniști, acu te poți căca pe ei direct (totuși nu chiar cum s-a căcat coelho pe joyce, să păstrăm proporțiile).
deci nu-i încă totul pierdut dacă omul căzut poate să se emoționeze până în străfunduri când dă cu ochii de artă și arta de el. hai mergeți degrabă la londra pentru câteva clipe de extaz!







August 16th, 2012 at 3:45 pm
NU REUSESC SA-L VAD!!!! UNDE E?!?!?!?!
September 4th, 2012 at 9:00 am
aici: goo.gl/maps/RBLlQ