cauți un loc de muncă?

loganul nu cunoaște limite

dacă credeați că un logan condus de un mecanic țigan nu ține la coborâre pe drumul șerpuitor de la cota 1400 până „jos” în sinaia, încărcat cu 8 oameni (adulți, iar nu copii sau bebeluși), 3 în față, 5 în spate (dar nu și în portbagaj) și nu ajunge teafăr și nevătămat la destinație, deși circulă și pe contrasens ca să ia curbele, înseamnă că aveți o viziune îngustă și convențională asupra vieții (și morții). căci am fost acolo, iar geometria deformată a poziției în care stăteam a făcut posibilă prinderea părului meu în geamul, deschis și apoi închis, de la mașină. „io l-aș depăși pe ăsta din față, da’ văd că se supără doamna”, zice țiganu’ referindu-se la mine. îmi pare rău că m-a judecat greșit, mie doar îmi era frică de moarte, cum îmi e tot timpul, nimic mai simplu.

critic literar la clasa a 6-a

eu printre altele dau meditații la română & engleză.

de curând mama unui puști deștept de clasa a 6-a îmi reproșează, după ce fi-su a luat 8 în teză la română și după ce i-a văzut lucrarea, că n-avea „limbaj academic” format! : ))))))))))) la clasa a 6-a, a VI-a, a șasea…

se-nțelege, am anulat respectiva meditație, reproșându-mi-se de data asta că reacția mea ar fi „exagerată și distructivă”, să și întrerup treaba așa în mijlocul anului (de parcă îl așteaptă bacul la final sau e în stare de corigență) etc.

crecă-ncepe să mi se taie și de asta.

despre falsa continuare a ceea ce nu prea există

sunt in plina sesiune, iar unele examene sunt pure experimente. (adica e bine sa le abordezi astfel, ca sa nu te deprimi prea tare ca te-ai cam… scapat pe ele.) contextul mai restrans ar fi ca semestrul asta am avut un optional – simpatic, in sinea lui asa – a carui miza a cam fost sa vada cum sta treaba cu ‘paradigm shifts’ in stiinta (vezi teoria/terminologia lui thomas kuhn) si repercutarea lor asupra literaturii. prinsa (si) cu alte chestiuni, mai mult sau mai putin filologice, am lasat-o mai usor – ba chiar usor de tot! – cu scientismele astea literare, mai ales ca tot aruncandu-mi ochii pe bibliografia primara (deci fictiunile propriu-zise – vezi un orwell, un huxley, un frankenstein – ca autoarea conteaza mai putin de data asta-, un pynchon (al draq!), un fowles, un vonnegut – vorba aia, numai d-astia pe care-i stie toaaata lumea, discutati peeeste tot, deci hai sa ma relaxez si vad io mai incolo ce & cum), mi s-a format in minte dulceagul confort ca nu prea am probleme cu textele astea, ce pizda ma-sii, ca doar am mai citit din ele acu-o-mie-de-ani – ceea ce desigur ca nu se pune. acu, nitel digresiv vorbind, in viata mea de studenta – si nu numai – nu mi-a fost dat niciodata, ca sa zic asa, sa vorbesc, eventual cu pretentii filologice, despre texte pe care sa nu le fi citit; io cu mana mea.

hazardul si absurdul si vidul ontologic in care tot ratacim fac ca la examenul mai sus pomenit, dintr-o combinatie fatidica de numere, dintr-o lista de romane pe care ar fi trebuit sa le citim si apoi sa le ordonam, cu sau fara criteriu, si din care acele numere diavolesti (3 si 5, in cazul meu) sa extraga titlurile [nu conteaza tot procesul asta, pana la urma], deci toata aceasta combinatie dracoasa duce la faptul ca trebuie sa vorbesc, din perspectiva ‘shift-urilor’ amintite, despre “brave new world” (pe care, mdea, n-am citit-o!) si/sau despre “slaughterhouse-five” (pe care, mdea, n-am citit-o! daaar pe care mi-a cvasipovestit-o vinci chiar inaintea examenului, el fiind un mare mancator (si vorbitor) de(spre) vonnegut). ei, la prima a mers cum a mers, c-am dat-o spre “1984″ si “a clockwork orange”, doar ca al doilea subiect se dorea profund creativ – imagineza-ti o continuare (proiectata in viitor si tinand cont de legi ale ‘pendulum of history’-ului) a lumii romanului dat. abatorul, deci. iata-ma in culmea unui absurd ieftin si penibil – de a continua un roman pe care nici macar nu l-am citit. ce sa zic… maxima libertate! insa important e sa ai speranta pana la capat, iar data viitoare sa faci fix la fel! duamne ajuta.

3 “conversații” în același fel

- esti trista?

- doar pe margini.

* * *

“is china still a communist country?”

“sometimes…”

[on mondays?]

* * *

- cred ca e cazul sa-ncep sa ma documentez despre fotbal.

- lasa, ma, ca te initiez eu.

- pai hai initiaza-ma!

- pai stai ca mananc acuma.

stranger than…

“stranger than paradise” (1984), jarmusch. nu sunt multe de povestit. pentru ca e un film care nu merita asa ceva, ci sa fie vazut, cu un simt ascutit al absurdului. luat ‘golden camera’ la cannes. filmat in ceea ce se numeste, in termeni specializati, ‘long takes’ (un fel de ‘shot’-uri mai lungi), care surprind o singura scena, uneori numai cateva imagini, urmata mereu de ‘ecran negru’ (cum sa-i zic altfel?), ca-n filmele mute, insa fara scris. contrapunctic; aici aduce cu “coffee & cigarettes”. dialog redus, greoi, ironic, istet. m-a izbit initial – ulterior a inceput sa-mi placa – tehnica asta a momentelor moarte. a scenelor incheiate fara concluzie, fara suspendare, doar tacere si privire in gol. doi americani descurcareti (unul cu ‘istorie’ maghiara) si o unguroaica (adica doua, dac-o socotim si pe matusa – o prezenta ciudata si comica totodata). finalul ramane descompus in trei. directii. mi-a placut. am fost si eu acolo in viscol langa lacul erie. lirism in sine.