dintr-una-ntr-alta pe la litere

cu greu, cu greturi si multe frustrari s-a cam terminat si ultima sesiune de facultate. mihai mindra, proful de literatura americana, evreu, fiul lui vicu mindra (critic literar bine ancorat in doctrina comunista), se gandeste in obsesivitatea lui agresiva si canalizata pe asa-zisele rigori academice (pe principiul ca nu tre’ sa fii original sau creativ sau ‘jucaus’, ci clar, CLAR!) sa ma desfiinteze in repetate randuri. ma asteapta pe 26 la o marire, dar se pare ca n-as mai suporta emotional inca o intrevedere cu el, in care sa-mi explice cu verva (academica, desigur) ca practic sunt handicapata; si ca, printre altele, dac-as fi acuzata in fata instantei si m-as apara precum mi-am aparat io azi eseul pe raymond carver, I would go to jail. (desigur, nu neg acuma ca e greu sa traiesti cu teroarea – chiar si virtuala sau doar mentala – a holocaustului…)

altfel, e vremea sa ma reconectez la chestiunea (lui) don juan, pe care – poate-am mai amintit – imi dau licenta. in privinta lui ma trec noi idei (si speculatii). don juan & invitatia la rescriere. (si nu e vorba doar de tipul ala de re-scriere care le place postmodernistilor.) aici scriitorul, prin (re)scriere, devine el insusi un seducator. [hai inca cateva discutii miezoase cu emilian si licenta aproape ca se va scrie de la sine!] apoi ar fi mitul lui don juan ca replica la miturile erotico-literare europene – de la trubaduri, tristan & isolda la romeo & julieta; or fi si alte cupluri, n-am stat sa ordonez asocierile. las constipatiile academice pe seama altora.

astept sa ma linistesc cu toate astea, pentru ca-n rest inefabilul isi face treaba bine-n existenta-mi acrisoara; si-ar fi pacat sa nu ma bucur cum se cuvine.

comparatisme, paralelisme

am reluat, cu alti ochi, sa zicem, “iubirea si occidentul” lui de rougemont. [acum imi vine in cap sintagma 'carti de suflet' si ma-ntreb daca pe-asta as putea-o numi asa; si daca nu pe-asta atunci pe care?] dupa care ma inham – pentru a cata oara? – la “erotismul” lui bataille, pentru ca dana mi-a zis c-a prins ‘ideea’. apoi va trebui sa revin la “metafizica sexului” a lui evola.

tot intre timp, am inceput sa-mi arunc ochii prin(tre) masterele pe literaturi & studii-din-zone-inrudite ale universitatilor olandeze (exclus maastricht de data asta; ar ramane in discutie amsterdam, utrecht, leiden si groningen – unde, btw, preda monsieur lintvelt); un eventual master, asa cum imi aparea pana acum la modul implicit, la noi la litere, la comparata – adica acea catedra semi-izolata  (din motive inca neclare pentru mine), cu 3 profesori cu care nu cred ca vreau sa interactionez mai mult decat am facut-o pana acum – deci imaginea acestui master, cu tot cu mine in el, ma cam inspaimanta si ma cam intristeaza si ma gandesc – fara sa gandesc prea mult, desigur – ca mai bine ma duc la cluj. si atunci poate ar fi mai intelept sa iau in considerare si masterele de la limbi straine.

apoi ar mai fi varianta in care ma orientez repede, imi gasesc un olandez cu bani si binevoitor, care sa-mi plateasca aici studiile postuniversitare pe domenii inutile si rasfatate. (exemple: literary & cultural studies – literature & performing arts in society sau classical, medieval & renaissance studies sau preservaton & presentation of the moving image sau mysticism & western esotericism sau media/film studies s.a.m.d.)

[pana una-alta insa party de anvergura in seara asta, cu dileme vestimentare atasate. cum zicea si cola light, it's hard to be a woman.]

le voyage de penelope

pornind de la o melodie air, ma gandesc acum ce facea de fapt penelopa asteptandu-l, pare-se, pe ulise; si apoi ma mir ca, din cate stiu, nici un ochi – nici o mana – nici un creier cu afinitati (chiar si involuntare) postmoderniste n-a zguduit-o nitel din habitatul ei. si, hmm… nici macar o versiune razbunator-feminista nu exista inca?! :))

p.s. am adormit spre dimineata. m-am trezit la pranz si credeam c-am visat. dar nu, a fost pe bune: fiinte care sa te scoata din propriul confortabil ‘habitat’. unde sa le includ, la ‘soc cultural’ sau la ‘soc personal’?

p.s. 2 insa anul trecut, pe cand ulise se intorcea in ithaca, iar eu incetam sa mai citesc ca un monstru (deci, da, am plans atunci), nu gandeam asa; adica nu ma gandeam si la penelopa.

h. miller after midnight

prezenta atat de pregnanta a lui dumnezeu – cel putin cu numele (luat sau nu „in desert”, ca sa zic asa) – in “plexus”-ul lui henry miller imi provoaca o vaga stare de disconfort si deruta la lectura. in rest, mi-au sunat cu sens (adica, mai precis, meaningfully) randuri simple precum: it was in such a mood, I thought to myself, that one ought to sit down to write. si nu intamplator m-am oprit la asta. si nitel mai incolo, [...] but because of my passion for language.

(as putea sa jur ca mi-e dor de niste sintaxa. din cand in cand imi dau seama ca totul se leaga. iar in conjugarea unor verbe sau in articularea greoaie a unui h sau r – ca astea pun probleme – sta parca un principiu vital, se deschide o noua lume.)

si, mai ales, ca o apasare peste mine: everything, yes everything, was noted, analysed, compared and described – for future use. (!)

n-as vrea inca sa ma culc. e 2:02.

as completa: for future external use.

e 2:11. nici acum nu vreau sa ma culc, dar ma culc. 2:12.

don juan (for ever)

la “inceput”, era vorba de un mit de situatie, ne spune jean rousset. (dar se poate observa cu ochiul liber, ca sa zic asa.) intre timp – sau in scurt timp? – a devenit un mit de personaj. de urmarit o traiectorie interesanta: origini populare, legendare etc., apoi valorificare culta-livresca intensa – sute de ani -, iar apoi re-popularizare (bine, in alt sens, doar vorbim de postmodernitate). revin: mitul era dublu – exact viata si moartea (don juan & musafirul de piatra). mai fundamental de atat nu se putea. cum se explica faptul ca don juan – o jumatate de mit, in fond – ajunge el insusi mit (plin)? ba mai mult, statuia de piatra e complet eliminata din imaginarul asta ‘popular’ (in registrul artistic ea sau reprezentarea/marcarea mortii ramane de obicei, inclusiv in forma parodica). viata bate moartea de data asta; si e curios, pentru ca obsesia si viziunea mortii (cu judecata, cu sfarsitul lumii, cu lumea de dincolo etc.) nu sunt coordonate (mitice) tocmai marunte pentru umanitate. ideea e ca nu-mi propun sa judec valorificarile zise ‘triviale’, reductioniste, facile etc. ale figurii lui don juan, ci tocmai sa inteleg transformarea, cu atat mai mult cu cat reprezentarile ‘cu substanta’ coexista lejer cu celelalte; un “don juan de marco” cu johnny depp – oricat ar fi el de misto – nu poate sta langa “devil’s eye” al lui bergman; sau, ma rog, poate sta – din ratiuni demonstrative. discutia e complicata si n-as vrea sa transez lucrurile, cum mi se mai intampla in spatiul de fata. sintetizand, ideea e ca omul nu poate – si nici nu vrea – sa reziste seductiei. chiar si incheiata cu moarte (ca forma de pedeapsa), povestea lui don juan nu ne va face sa reflectam si sa tragem concluzia ca uite, nu e bine sa faci ca el, nenorocitul! – ci vom ramane cu regretul – sincer – ca uite, nu pot sa fiu ca el! (receptat fie in ipostaza ‘porcului’ ticalos, fie in cea a seducatorului rafinat.) e vorba despre una dintre multiplele ilustrari ale maleficului irezistibil. e un mit care se poate discuta prin dubla raportare: masculin si feminin. transand chestiunea acum, barbatul vrea sa fie seducator ca don juan, iar femeia vrea sa fie sedusa de el (chiar reinventata, redescoperita – placerile interzise s.a.m.d.). o sa revin cu nuante. oricum, mi se pare interesanta discutia despre acest don juan al imaginarului colectiv, asa cum circula el ‘din gura in gura’; ca doar toata lumea a auzit de (un) don juan, intr-un fel sau altul (il poate asocia imediat cu seductia etc.), insa cata lume – in afara celor care studiaza despre – a auzit de tirso de molina, de pilda?

don juan (3 in 1)

truffaut, binevenit cu “l’homme qui aimait les femmes” (1977), pentru un don juan casanovesc – ceea ce nu e deloc pleonastic si nici macar redundant. gandind un pic mai ‘dincolo’, emblema asta, ‘don juan & femeile’, ‘seducatorul’ etc., e o intamplare, aia care a prins si prinde la public. la frisch, de pilda, e geometria, nu femeile. adica adevarul. pur. ratiune. 2 cu 2 fac 4, ca la moliere. morala prezentului suspendat. clipa traita la randul ei pentru o clipa, ca apoi cautarea sa reinceapa, dar intr-un prezent continuu. care ramane asa si dupa moarte. moarte, fireste, bine construita, (auto)inscenata (la propriu), asta in cazul lui frisch, unde nu intervine nici o forta, nici o intentie moralizatoare. the making of. sau, de fapt, un pre-scenariu. don juan e actor si regizor. si la tirso si la moliere e actor, dar intr-un sens mai literar, e mai ‘personaj’ acolo, e o ‘figura’, e vorba de o teatralitate implicita. la frisch totul e explicit, contradictiile legate de final dispar. neincrederea lui don juan in lumea de dincolo, de judecata (de apoi etc.), refuzul unui ‘dincolo’ sunt demonstrate. are dreptate. nu-l mai trage nici o mana fatidica in infern. la truffaut devine esentiala tema cartii. aici ar fi elementul casanovesc. pentru mine, totusi, cartea lui don juan – generic vorbind – e o carte care se scrie la nesfarsit. prezent continuu, cum ziceam. de fapt, cartea lui don juan nu se termina niciodata sau pur si simplu nu exista, tocmai pentru ca exista si atat. fara margini. oricum, don juan-ul lui truffaut devine realmente scriitor; nu memorialist nostalgic si imbatranit, ca un casanova demn de mila. iar gestul modificarii gratuite si absurde a culorii acelei rochii – din rosie in albastra -, in ultimul moment sub tipar, marcheaza trecerea, intr-adevar. bertrand a realizat gestul artistic (in sens demonstrativ parca). totul e fie traire, fie scriitura. altfel, memoria nu exista pentru don juan, nici discutiile despre trecut – ce poate fi mai dezolant si mai ilogic pentru el, daca nu asta? dincolo de un eventual interes pentru tema/motivul lui don juan, filmul merita vazut si in sine. poate pentru pantofii superbi, rochiile si picioarele multelor doamne si domnisoare care se perinda prin fata noastra, purtandu-si cu demnitate frumusetea sofisticata in simplitatea ei.