de-ale insomniei

[ochi intepati si uscati, de-aia imi place de mor senzatia cand imi pun picaturi, si ganduri aparent aleatoare, ca-ntr-un tetris cu jucator neatent sau foarte neindemanatic, agitatia de pe o parte pe alta, ma sucesc si ma rasucesc, si nu ma gandesc decat cum sa dau drumul la robinet in word, imi simt stomacul strans ca o minge de tenis, iar capul in colturi, cu menghina care strange pe la tample (asa, ca-n reclame), probabil mi se trage si de la gheata maruntita din frappe, imi cunosc egoismul asta – interior si mut, care nu pretinde nimic nimanui – si acumulez bucati de emotie intr-o asteptare fara obiect, de fapt, un soi de tensiune vibranta, fix ca-naintea unui eveniment apasator, in care trebuie sa le demonstrezi celorlalti nustiuce (amintirea cu haine urate si baietoase ale olimpiadelor, de pilda), cultivarea ambiguitatilor & ambivalentelor, desi m-am convins ca de-aici se trag toate cacaturile (dar ele dau iluzia reversibilitatii, ca absolut orice poate fi, la un moment dat, regasit-reluat), ma ocup cu alegorii grosolane, n-am ‘stofa’, limbajul asa-zis dublu e anemic, artificiul ieftin, m-as prinde de ele si cu ochii inchisi, si cu mintea spalata, insa am inghesuit textul nervos, la mari presiuni, aproape claustrofobic, la 4 dimineata, in (deja) 6 sms-uri in stare de ‘draft’, ce maine-mi vor suna ca o respirare printr-un tub de oxigen, ca datul disperat din maini cand te acopera valul, inghiti, ti se-nfunda apa jegoasa pe toate caile si zici ca nu mai scapi din asta, e fix golul ala (in stomac sau nu), cu un frison lung din talpi pana-n crestet, amarui si incomod, spinos si apoi alunecos, cand parca pierzi ceva – ceva ce la urma urmei nici nu prea mai ‘posedai’, dar in virtutea aceluiasi egoism (tacut si inofensiv, cum spuneai) proiectai imagini nehotarate si miscatoare care simulau perfect posesiunea – in mod absolut firesc oamenii descopera oameni, se uita, se reintalnesc si se descopera iar, un continuum, deci nimic tragic, in rest, implinesc o varsta uratica, care pare s-atarne, matematic, mai greu decat toate relizarile-ti de pana acu, iata si cele 11 sms-uri pe care n-am sa le trimit niciodata, precis nu mai adorm pana se lumineaza si nu ma simt in stare sa ies. cu nimeni. nici macar la o cafea. cu lapte.] apoi n-am mai recunoscut nimic, doar degete diletante, duiosie – cu tot cu ironie – si povestile alea care nu se spun, ca sa nu le-mprastii aiurea.


One response to “de-ale insomniei

  • Lionheart

    Daca te -ai mai uitat pe siteul meu, ai inteles probabil de ce olandezii sint prioritatea nr.1 pe lista mea :). Am primit niste povesti despre acest omulet de zici iarna nu-i ca vara.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: