exhibarea hidoșeniei

deși știu că nu voi reuși niciodată să mă lepăd complet de căcat, oricâte cărți aș citi – asta dacă citesc, ceea ce nu cred, dar zic și eu așa, pentru imagine – încerc să revin pe la aerul rarefiat al culturii înalte, acolo unde sabin bălașa picta odată pereții universității „al. i. cuza” din iași (și unde-n colț, luceafărul…). universitate care, în corpul ei principal, se arată la față mai bine decât universitatea din bucurești, mai aerisită, mai spațioasă, mai luminoasă. universitate din bucurești care oricum, de când lucește-n soare cu acoperișul din tabla aia ieftină și hidoasă, ca un frumos palat de țigani, e compromisă estetic & arhitectonic. (și de-ar fi numai asta problema!)

însă universitatea din iași n-ar fi rezistat de-a lungul vremii, iar studenții n-ar mai fi avut pohtă de carte dacă sabin bălașa, mentorul – sau discipolul, nu se știe cu exactitate – pictoriței anna lesko, nu și-ar fi frecat artistic pensula de pereții holului central și nu numai. pe scurt, lucrările sale murale supradimensionate valorifică, în cheie parabolică & hiperbolică, elemente ale spiritualității românești: îl explică, de pildă, pe eminescu, completându-i & desăvârșindu-i universul poetic; totul într-o compoziție de factură suprarealist-comunistă, trecând, pe nesimțite, de la pictura naivă la pictura imbecilă.

va las întru delectare și nădăjduiesc că va poposi aici întru schimb de replici nimeni altul decât sabin bălașa însuși! doar așa ar fi corect moral (& politic).

p.s. nici unul dintre copiii reprezentați nu a fost abuzat sexual (decât în mod aparent), ci doar înfometați, pentru păstrarea mesajului tulburător.


11 responses to “exhibarea hidoșeniei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: