„crisa bolilor literare”, numai cu nicolae iorga

iorga era clar nebun, dar exact din isteria asta a ideilor naționalist-sămănătoriste și belicos-anti-moderniste iese acu plăcerea la lectură. deși cam toate judecățile lui literare sunt complet disproporționate și extreme/-iste, de multe ori s-ar putea ca gusturile/sensibilitățile noastre – probabil cu retorică & argumente diferite totuși – să se întâlnească cu ale lui în tranșarea anumitor opere sau scriitori (minulescu sau „thalassa” lui macedonski, ba chiar și bacovia pe alocuri).

fragmentele scoase de mine sunt chiar din ediția din 1934 (princeps?), de unde și amprenta lingvistică! Istoria literaturii romănești contemporane – cu care am umblat cu mare grije! – editura „Adevěrul”. altfel, m-am distrat pe cinste!

din capitolul „lupta cu modernismul”:

despre arghezi, scatofilul:

În ceprivește criteriul de judecată […], un critic tânăr, d. M. Ralea, califica poesiile d-lui Arghezi, a căror factură devine de o obscuritate tot mai adâncă, de înjghebări de ritm frînte, fără sunet, și cu un adaus de scatologie mercantilă sau bolnavă, drept un „amestec de sublim și stângăcie”; dar, dacă „d. Tudor Arghezi a produs o revoluție în arta scrisului românesc și în proză și în versuri”, aceasta e din causa „sfincterului sufletesc” pe care i-l descopere cercetătorul. (p. 205)

Nu e de mirare că, după ocupația germană, d. Arghezi a fost întemnițat și a trebuit să-ți datorească mituirea unui act de „grație” regală. (p. 213)

„Cuvintele potrivite” cuprind ce poate fi mai scîrbos ca ideie în ce poate fi mai ordinar ca formă. (p. 222)

Încurajat, omul sănătos și voinic, cuminte și gospodar, politicos în relațiile sociale, foarte bun critic teatral și cronicar amusant în prosă – deci de loc bolnav – servește naivilor săi adoratori, prinși de o adevărată frenesie, „zările mîncate de mucegaiuri care put”. (p. 222)

despre combinația fatală șt. o. iosif – dimitrie anghel:

Între căutătorii de drumuri în domeniului capriciului trebuie să se așeze însuși Iosif. […] Întru aceasta el e smomit de Anghel, care-i oferia colaborația tehnică pentru o satiră socială ușoară […]. Se va ajunge astfel a biciui gustul unui public obosit cu neprevăzutul unor rime ca vreme-colcrême sau funingeni-gingeni, ma-chère-ger, vitezii-diezii, scafandru-policandru. (p. 216)

despre bacovia fleșcăitul:

[…] neobservat pănă la publicarea, în 1916, a volumului Plumb, scria un modest provincial din Bacău, care iscălia „Bacovia”, versuri în care punea o visiune personală, tristă, amărîtă, a lucrurilor într-un biet ritm fleșcăit; dar în toate era  o de sigur absolută și oarecum înduioșătoare sinceritate. (p. 228)

macedonski:

Înviind după războiu, Macedonski, a cărui curioasă și perversă, entusiastă și haotică operă de decadență, și sexuală, „Thalassa” – numele grec al Mării pentru un neverosimil erou, zburînd prin toți norii și toate negurile […]. (p. 212)


2 responses to “„crisa bolilor literare”, numai cu nicolae iorga

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: