bășini supraestimate

„j’ai tué ma mère” al foarte tânărului xavier dolan mi s-a părut o mică capodoperă; desigur, foarte manierist, artificial și hiper-estetizat, însă mi-a plăcut. m-a convins să fac pactul. abia așteptam următorul film și apare acest „les amours imaginaires” și-mi confirmă teama că va continua pe aceeași viziune, aceeași atmosferă, aceleași tipare și tipuri umane, deci aceleași obsesii expuse fix cu aceeași retorică. mediu urban-artistico-boem-superficial, cu prea multă poză, efecte vizuale facile și repetitive, trimiteri culturale și alte intertexte, reacții și gesturi descompuse, fragmentate, disecate (tot mai ales vizual), însă complet goale și nesubtile. iar aici maniera depășește celelalte elemente ale filmului, din care nu mai rămâne nimic de fapt. iar dacă de la bun început nu-ți place tipul ăsta, care e un fel de reper de frumusețe (de statuie grecească în unele ipostaze), atunci e clar că nu te mai poți uita ca lumea la film. ok, mai putem spune că înseși personajele sunt goale, stereotipe – tineri mondeni și superficiali cu ceva preocupări literaro-artistice care dau și sună bine, obsedați de dimensiunea estetică a existenței lor – și atunci stilul cinematografic e cel adecvat. în cazul ăsta eu mă cac și pe „tema” filmului, tocmai pentru că-și conține automat forma/formula de reprezentare.

eh, măcar cronenberg a făcut o treabă bună cu „a dangerous method” și au căzut toți lați de extaz că-i suficient să bagi niște condimente psihanalitice pe fundal istoric-biografic, cu freud și jung & bonus – futai cu keira knightley. și dacă și gorzo zice că-i bun… cine sunt io să zic că-i încă o bășină de fascinat mințile sărace care se cred complexe?

(deci poate reușesc să văd și eu un film decent zilele astea.)


11 responses to “bășini supraestimate

  • Nechayev

    misto recenzia. desi habar n-am la ce te referi, n-am vazut filmele respective. ma refer la stil.

    o sugestie: incearca mad men [seriile 3-4]. dintre toate serialele pe care le-am bifat in ultimul timp, mad men e cel mai solid. de la un punct incolo plotul se fasaie, dar compenseaza prin personajul principal, care devine tot mai ciudat si mai credibil pe masura ce restul se cliseizeaza. incearca.

  • Maca fara caca

    X Factor! O recomandara sincera pentru tine! Acolo gasesti substanta, straturi si profunzimi! Si nu uita ca ai posibilitatea sa dai si un SMS.. sa simti si tu ca ai puterea de decizie!

  • voroncas

    @Nechayev
    da, ma faci curioasa, mai ales ca in general nu ma prea prind serialele.

    @cacat
    m-ai desfiintat :(

  • Maca fara caca

    Nu! Tu te-ai desfiintat singura!

  • MILF

    io n-am vazut un film decent tot anu’. film nou zic. daca vedeam sigur imi aminteam. de-aia am decis ma ma uit iara – ca nu ma mai satura dumnezeu – la mary and max.

  • voroncas

    melancholia? tree of life? enter the void? hai ca parca nu-i asa rau :) mai e si ultimu al lu kaurismaki, le havre, pe care nu l-am prins, da tre sa fie tare, ca el nu stie sa faca nimic prost.
    plus ce alte obscuritati misto or mai fi iesit. da na, ca sa ajungi la miez, tre sa inghiti si cacaturi, ca nu poti sa le nimeresti tot timpu!

  • B.

    Mie nu mi se pare că filmul lui Dolan e o bășină. A fost prost înțeles. E un film cu hipsteri despre hipsteri, adică despre oamenii bolnavi care au orgasm multiplu în momentul în care ajung în mansarda Cărturești, în zona cu ceșcuțe și parcă le-ar băga în cur de cât de cool, hiper-mișto sunt. E un film ultra-ironic. Iar cadrele alea studiate, glamour, cu tratamente cromatice (a la godard și wong-kar wai) nu au alt rol decât să expună boala asta, al fetișizării imaginii studiate. E ca în filmele alea cu Keira K, pride and prejudice, gen, în care toată transpirația damelor și mirosul de bălegar de pe pantofii aristocraților sunt acoperite de verdele crud și raze de soare filtrate prin lentila camerei. așa explică și de ce e o diferență între ja i tue ma mere și ultimul lui film.

  • voroncas

    da, accept perspectiva asta (care salveaza intr-o mare masura daca nu filmul, macar intentia lui) si nu-mi displace. insa trebuie spus ca si in j’ai tue ma mere personajele (tinere, mai ales) au acelasi profil hipsteresc-urban (doar ca, sa zicem, intr-o forma incipienta sau mai putin constienta; sunt intr-un soi de cautare), iar xavier dolan insusi este [a se citi “pare”] precum personajul pe care-l joaca (ma rog, gay, relativ metrosexual etc.). deci sa fie un film auto-ultra-ironic?

  • B.

    exact. este auto-ironie pură: de-aia acordă muuuult spațiu scenelor hipster: puloverul care costă 400 de coco (ceva normal, LOL), scenei în care prietena-vintage (nu tot ce e vintage e și frumos) îl invită pe companion la ceai și face un șir întreg de close-up-uri cu ceșcuțele și degetuțele ce ating fin toarta. dolan însuși e un hipster, și gay, pe deasupra. dar e unul care, paradoxal, își dă seama că orice mișcare care își revendică anumite elemente de identitate devine penibilă, patetică, grotescă și trebuie să moară înecată prin propriile excese. eu, cel puțin, așa l-am interpretat pe Dolan.

    în je tue ma mere, excesele hipster sunt mai îndulcite pentru că așa a vrut el. pentru că vrea să scoată un alt exces: the drama queen (gay): crizele de identitate sunt puse pe seama lipsei de comunicare cu părinții. imaginează-ți niște elevi de la Monnet care chatuiesc pe mess și exagerează în discuție, acuzându-și părinții de torturile la care sunt supuși ei sărăcuții (le doresc să moară).

  • B.

    ps: dacă nu îl interpretezi pe Dolan în direcţia asta, junele e de căcat, care a furat din tot ce înseamnă Godrad vizual.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: