bildungsroman (I)

povești complecse, chiar greu de înțeles

înainte de a vizita capitalele și orașele iconice ale lumii, visul meu în viața asta este să poposesc și să scormonesc în micile orășele provinciale ale țării. asta-i perversitatea mea, ca s-o lămurim de la bun început. poate că fascinația conștientă a început cândva cu târgu neamț și înghețata betty cu doar 1,5 lei/cupa, 2 lei/2 cupe și tot așa – până unde nu-mi amintesc, dar știu c-am băgat la exces 2-3 înghețățuri enorme pe zi și a fost bine, iar pe la mănăstirile aferente ne-am distrat mai drăcos ca nicăieri, căci dumnezeu ne veghea și-i cam plăcea și lui să vadă puțină deșănțare prin biserică, căci cui nu i-ar plăcea? apoi delirul acesta bolnav a pus complet stăpânire pe mine. orășelele și cătunele sunt acele locuri unde mai poți găsi american cola și magazine gen „co(o)perative”, iar pentru mine asta e tot ce contează, e bucuria turistică supremă. mi-aș irosi cu frenezie toate avuțiile din chioșc în chioșc, din dugheană în dugheană și-napoi, dar mai ales în cârciuma întunecoasă și râncedă a satului, unde toate poftele își găsesc astâmpăr.

dar iaca că m-am luat cu vorba și am uitat să deapăn frumoasele amintiri și imagini recente, prilejuite de un scurt periplu prin râmnicu-vâlcea, oraș mândru, curățel și luminat la față, unde sistemul de taxiuri este cel mai bine pus la punct din țară și nimeni nu te-nșală la aparat, lol. aici sunt două teatre, ba chiar e și un festival de teatru, dar nu cu de-astea vreau să vă plictisesc, căci alte două locații locuri sunt miezul orașului, sensul său de a fi pe lume: discoteca crystal și muzeul de artă (art museum).

practic nu mai fusesem într-o „discotecă” din clasa a II-a, când eram în prima mea tabără la lacul amara, lângă slobozia (da, adică la sloboz – asta ca să lămurim din nou lucrurile din vreme), și am stat și noi noaptea, poate chiar până la 10 noaptea!, să ascultăm coco jumbo și să ne consumăm primele jalnice amoruri. însă iată că valurile vieții m-au purtat pe unde nici cu gândul nu gândeam și mă trezesc, la început de martie 2012, într-o vineri seară straniu-aromată, în crystal club din rm. vâlcea. lumini hipnotice, spuma mic burgheză a urbei, podoabe sclipitoare, combinate baroc, dar și minimalist, chipuri schimonosite și împietrite, inspirate parcă de bătrânul laocoon, de la durerea ritualică a pantofilor care strâng, cu tocurile lor necruțătoare, de neconceput, a rochiilor mulate care se ridică fatal și rebel și trebuie să le tragi mereu în jos, sub cur, asemenea unui sisif desacralizat, lume fină care-ți scrutează fiecare gest, căci fiecare gest mă trădează, mai ales blugii și bocancii – ei știu că nu sunt una de-a lor, am încălcat tabuul estetic de vineri seară în club, dar răul a fost deja produs și trebuie să duc mai departe coborârea infernală. e party anii ’90 – ce lege a universului a decis ca eu, după aproape 20 de ani, să regăsesc atmosfera coco jumbo, uitată demult pe malul lacului amara…? apoi n-am mai știut nimic. oare voi afla vreodată?


2 responses to “bildungsroman (I)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: