supremația filmului european

da, deci fiți pe fază c-a-nceput bășinosul de festival de film european – să vă spun și de ce e bășinos: pentru că, cum cu pseudo-ironie ne-a explicat știrista protv la deschidere (cu minunatul „le havre”, de altfel – n-am ce zice -, iar în fața mea a stat antoaneta ralian), filmul european (care acoperă o categorie perfect uniformă și eterogenă, firește) nu e nici film american, nici indian! (care film american și indian este, și el, o categorie unitară) deci dupe ce conștiința europeană s-a căcat pe cinematografia americană, pentru că dă bine, începu și festivalu.

ieri, prima zi. am înghițit două filme execrabile (bine că am „acreditare”, că nu dădeam bani pe asemenea mizerii și mă duceam la mc și-mi luam meniu sau cârpe de la h&m), deși puteai intui dinainte că vor fi proaste, da mereu zici să nu fii nemernic by default și să-ți deschizi inima din când în când, că cine știe.

„pur” este probabil primul film nordic slab pe care-l văd. rețeta dezastrului: lasă un regizor femeie pe la 30 de ani să-ți facă film cu mozart care-ți schimbă viața, iar apoi îți mai și dă-n cap cu niște cărți, să fii sigur c-ai înțeles că-i un film bun, fin (kierkegaard, schopenhauer, bourdieu). acu, nefericirea a fost și una conjuncturală. o bună parte din film mizează pe muzică (iar pentru asta a adus acolo ditai orchestra serioasă): câteva hituri din mozart și beethoven. numa că sonorizarea la studio s-a căcat pe frumoasa muzică la modu grosolan – s-a auzit încontinuu distorsionat, „tremurat”, de parcă ascultam ironici muzică clasică. cum experiența receptării era deja compromisă, faptul că vitele din sală butonau zgomotos mobilul, că vorbeau la telefon sau că telefoanele tot sunau, iar unii s-au mai și certat pe tema asta, vă spun sincer că [acest fapt] m-a bucurat profund. a fost parodia perfectă. morala filmului – ca să revenim unde trebuie – e că, dacă ești nebună la cap, mai bine stai în banca ta (și plângi pe recviemu lu mozart) și nu te fute cu dirijori, că uneori poate să iasă bine, alteori rău.

și totuși cum era să știu că filmul ce avea să urmeze, „goethe!”, la eforie, va fi cu mult, mult mai prost? atât de prost încât e genial, m-am căcat pe mine de râs, în timp ce mă gândeam emoționată cum să-i împușc pe toți din sală, pe toți inocenții ăia urbani care au aflat la finalul filmului anecdota cu valul de sinucideri post-werther și au băgat-o pe revelație zgomotoasă. filmul a fost, cum să spun, nemțesc – deci calitate garantată, nu moloz de hollywood, să ne-nțelegem! glumițe și scenariu mai mult decât previzibile, dar pentru a fi sigur că nu ratezi nimic din distracție, muzica din film, ca de crăciun, ca de walt disney așa, îți indica tot – ce reacție să ai, la ce să te aștepți și în general te asigura că totul o să fie bine, în ciuda tragicomicelor buclucuri în care intră tânărul pămpălau goethe.

în fine, filmul a fost atât de imbecil, încât nu are sens să mai insist. (totuși, dacă ești o vită drăguță, s-ar putea ca filmul să ți se pară încântător și jovial.) altceva trebe discutat: să mor io dacă am văzut vreodată un film bun cu temă (biografic-)literar-artistică, ca să zic așa. zi-mi un film decent despre un scriitor, un pictor, un compozitor, om de știință, plm. de ce e greu să-ți iasă așa ceva? pentru că se deschid 2 capcane tipice: ori îl fetișizezi, îl hiperbolizezi și, ca regizor, abordezi subiectul cu umilință și atunci îți iese un poet care vorbește numai în versuri și ale cărui gesturi, oricât de banale, sunt în permanență simbolice, chiar și când se cacă (deși el sigur nu se cacă, pentru că e artist), sunt mereu în profundă și necesară legătura cu opera lui; a doua posibilitate e să-l fuți și să reprezinți figura geniului sub semnul imbecilității, să-i arăți prostului din sală că goethe, că einstein, că cine vrei tu, e, frate, la fel ca tine, e unul de-ai tăi, deci fii tâmpit în continuare că te vei salva; și atunci ni-l arată pe geniu scobindu-se în nas, căzând hilar în fața tuturor, batjocorit și umilit de profesori, de superiori sau de tovarăși (dar noi știm mereu, avem acest confort psihologic, că toți aceștia sunt de fapt adevărații imbecili și și-o vor lua pentru aroganța de care dau dovadă, deci încă o dată putem sta liniștiți în fotoliu, căci dumnezeu nu va lăsa lucrurile neîndreptate).

apoi am băgat-o în centru pe bere nemțească, căci fu o zi de grea încercări. azi e „play” de ostlund la eforie, deci mergem la sigur (nu mai e nici o distracție așa), plus finala cupei angliei, chelsea cu liverpool. plus zioa bărbatului, ziua în care femeia n-are voie să-i spună „nu” bărbatului (care bea bergenbier).


4 responses to “supremația filmului european

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: