amurgul unui idol – jr de slobozia

mi-am trăit primii 11 ani din viață în comuna manasia, județul ialomița, chiar lângă municipiul urziceni, ieșit din anonimat odată cu spectaculoasa mărire și decădere a echipei de fotbal locale. (ce frumos a fost când acu câțiva ani am fost pe stadion și am mâncat semințe și unirea urziceni i-a dat-o lu poli timișoara. așa era pe-atunci. când juca unirea vedeai lumea din oraș migrând animată, cu vizibil entuziasm spre stadion, căci era singura lor bucurie, singurul eveniment care-i scotea, o dată la 2 săptămâni – că nu se duceau acu și la meciurile din deplasare, nici chiar așa! – din mizeria vieții de zi cu zi.)

așa i-a fost data județului ialomița, ca orice miracol să țină, vorba aia, trei zile, apoi oamenii să revină la necazurile lor, căci în bărăgan viața e aspră. n-a avut de-a lungul istoriei sale prea multe lucruri cu care să se mândrească, dar câte a avut și-au făcut datoria! să ne amintim de lacul și stațiunea amara, aproape de frumoasa slobozie, unde am mers în tabără la sfârșitul clasei I; acolo am văzut grupuri de copii handicapați care veniseră și ei, ca și mine, în tabără, și nu înțelegeam exact care-i treaba cu ei.

însă minunea cu adevărat unică și memorabilă a județului nostru a fost eroul civilizator ilie alexandru, jr (ewing) de românia, baronul din bărăgan, ciocoiul nou cu tot cu bodyguarzi, ițit din mizerie și lăcomie senilă imediat după ‘9o; este, știți prea bine, omul care a creat „imperiul hermes”; a adus dallas-ul pe pământ românesc, ba chiar și o copie a turnului eiffel, (doar) de cinci ori mai mică decât originalul – dar câți ajung oare în viața asta să vază parisul și toate cele? așa că visul jalnic al lui ilie alexandru a putut fi visul împlinit al oricărui român. avea la fermă (căci am fost și io când eram mică acolo, în excursie cu școala; era o destinație paradisiacă, de ce să neg acu…?) și o mică grădină zoologică, un teatru de vară, o fabrică de mezeluri și de ulei, ba chiar și una modestă de televizoare (color!); s-a descurcat și el cum a putut, ca fiecare. citiți numai cutremurătoarea sa poveste:

Casa noastră, compusă din două camere învelite cu stuf, în care trăiam şapte persoane era lângă cimitirul eroilor, în spatele Poştei de azi. La 11 ani am rămas orfan de tată, trebuind ca biata mamă să ne crească cu mila lui Dumnezeu. De la 15 ani, după terminarea şcolii generale, am plecat la Galaţi, de unde, trecând prin diferite şcoli, nu m-am mai întors niciodată acasă. Am cunoscut sărăcia adevărată, de aceea am urât toată viaţa sărăcia şi mizeria. Ca un joc al destinului, la 43 de ani mi-am construit un palat; este, dacă vreţi, primul palat care se construieşte pe aceste meleaguri.

și tot ca un joc al destinului dintr-o nuvelă de slavici, ilie alexandru e băgat în plină glorie la pârnaie, pentru evaziune fiscală, înșelăciune și afaceri necurate – căci visurile de neam prost au și ele un preț! iese dupe 2 ani, dar traumele copilăriei îl râcâie la cur ziua și noaptea și în curând va intra la pușcărie pentru încă vreo 8 ani. e eliberat în 2009 pentru bună purtare, însă, tot ca în slavici, libertatea.ro bagă intrigi și aluzii cu tâlc: „tânjea după avuția pierdută”.

în 2010, sărac lipit, „uitat de mulți”, se zice prin presă cu sinceră compasiune – căci ce rău a făcut omul ăsta care a greșit doar prin faptul că a avut un vis, care s-a martirizat pentru un ideal – ilie alexandru moare, „de supărare și de singurătate” (deși în realitate a făcut un infarct, ceva), asta în ciuda touaregului oferit de fiii săi, în încercările disperate de a-i readuce măcar un simulacru de bunăstare:

Suferea enorm. Nu putea sa accepte ca nu mai are gloria si banii pe care i-a avut odata. Noi, baietii mai mari (n.r. – a avut sase copii cu patru neveste), am facut tot posibilul sa-i oferim traiul cu care se obisnuise. Dupa ce a fost eliberat, i-am dat un Touareg, sa circule cu el. In timp ce era la volan, a facut stop cardiorespirator […].

ilie alexandru (dreapta de tot), alături de idolul care i-a adus pieirea – dar și extazul – și i-a luat mințile


2 responses to “amurgul unui idol – jr de slobozia

  • stanciu cristian

    Să strigăm împreună cu ilie şi în cinstea sa, aşa cum ar fi făcut-o şi el la rîndul său dacă s-ar fi aflat în tribunele din spatele parcului, la acel meci de neuitat, tradiţionalul “Timişoara, muie Timişoara!”

  • the mad hatter

    Am fost si eu in “excursie” acolo, cand eram mic. Ce s-a ales de toate alea? Tin minte ca televizoarele color Hermes erau oferite ca premiu la un concurs de cultura generala din anii 90 – ala prezentat de Brenciu, am uitat cum ii zicea (ceva cu “bingo”, dar a nu se confunda cu porcariile alea cu tociu si palade etc.)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: