de azi înainte

de azi mi-am propus să fac lucruri numai și numai de/din plăcere, restul e strigător la cer – fiecare drum la administratoră să-i dau indexul la apă la început de lună mă strivește, orice treabă care trebuie rezolvată și presează e tocmai bună de amânat, amânarea fiind de altfel singurul principiu după care mă ghidez în mod constant în viață. iar ceea ce e amânat o dată devine perpetuu amânat, se știe. și o țin așa de ani întregi; oamenii ghișeelor trag de mine de parcă io aș ști ce să le spun, de parcă cu mine tre’ să vorbească. oamenilor, străinilor, nu mă mai puneți să dau telefoane, să fac drumuri, să completez cereri, să depun dosare, să achit facturi, să mă ocup de țevile și curentul electric din casă, vreau ca totul să curgă de la sine, să nu cunosc nimic din mersul ăsta funebru al lucrurilor. lăsați-mă să-mi fac supa mea cremă de legume. părinților și copiilor nevinovați, nu mai vreau să intru în casele voastre să vă dau meditații la română și la engleză, nu mai am nici un chef, hai să nu ne mai prefacem, apelați la altcineva, nu (mă) rugați seriozitate.

iar una dintre replicile preferate ale părinților este „eh, în viață nu faci numai ce-ți place”, cu care te fut de când ești mic și mai târziu ți se pare firesc să fie așa. undeva ceva e greșit în viața de adult.


2 responses to “de azi înainte

  • aleph

    bine s-a nimerit postarea ta. dimineaţă devreme tocmai m-am decis să nu merg azi la muzeu, pentru că nu am chef şi pentru că în schimb vreau să fac orice altceva şi am să fac orice altceva. dar e iritant faptul că spunând asta parcă mi-e totuşi jenă e tonul revoltat, ca şi cum m-aş justifica în faţa unui juriu nevăzut. ce prostie. şi parcă aud pe unii şi pe alţii spunând păi da, îţi permiţi, lucrezi la stat. n-are nicio legătură. mi-e doar mai puţin teamă decât vouă de bau-bau-ul închipuit care este simţul civic sau şeful sau ferească-sfântul, lupul cel rău, şomajul.
    ăăă, mie mi-au tăiat curentul de două ori pentru că nu m-am sinchisit să-l plătesc la timp. bine, asta deja bate către neglijenţă, dar cred că ştiu ce zici legat de ghişee şi contoare şi alte chestii absurde. am să-mi iau nevastă!

  • Diana Coman

    Cum se zice vrutul e la liber, dar trebuie sa gasesti si solutia – platesti pe altul sa alerge pentru tine de exemplu cu toate astea, nici o problema.

    Mie nu-mi pare ca-i nimic gresit in viata de adult insa – ce-i drept insa fiecare trebuie sa-si faca viata cu pricina, ca nu-i asa una croita pentru toti, ori aia care e sigur ca nu se va potrivi tuturor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: