foucault la pizza hut

când aveau ăștia de la pizza hut (ce-mi mai place mâncarea de la ei, recunosc, mai puțin pastele alea pișate, io le fac de zeci de mii de ori mai bune) oferta de luni seara cu „iei o pizza, mănânci câte vrei”, perversitatea era, desigur, că chestia se aplica pentru o singură persoană numai. nu veneai cu tovarășii, 6 la masă, plăteați o pizza și mâncați 20, nu, nu așa stătea treaba, oricât ați fi visat voi; regulile erau dure: ești tu cu gagicu într-o seară romantică, să zicem, el zice că vrea o pizza (la ofertă, să se știe), tu-ți iei doar de băut? eh, ai făcut o mișcare greșită, chelnerița deja știe că tu vei lua din pizza lu gagică-tu și că împreună puneți la cale să-i trageți pe sfoară, deci va fi cu ochii pe tine ca pe butelie. dacă ai doar un pahar cu apă în fața ta și te surprinde din priviri – sau, doamne-ferește, direct la fața locului – mestecând ceva, te-ai dus pe pulă, îți stă dumicatu-n gât și rămâi stigmatizată pe viață. de-aici începe urmărirea, jocul tensionat din priviri, de parcă ești fix în foucault cu mecanismele infailibile de supraveghere & pedepsire: știi că ești privit sau că poți fi oricând zărit cum comiți infamia, deci îți reglezi automat și tu comportamentul, te fofilezi, bagi în gură pe sub masă, întorci capul când trece torționara, lași privirea în jos și-ți oprești mestecatul sau înghiți brusc nemestecat ca să scapi mai repede de sub tirania privirii acuzatoare. s-a dus dreacu plăcerea mâncatului, ești într-o cursă a morții, indigestia e deja pe maț, ești numai tu cu ea – adina, cristina, alina sau cum le mai poate chema pe amazoancele astea de la pizza hut – într-o luptă în care fiecare îmbucătură pe sub mână e o mică victorie împotriva sistemului opresiv, împotriva alienării.

apoi te duci acasă și mănânci și tu ca omu, dar realizezi că nu mai are nici un farmec.

morala e că mai bine-ți comanzi o pizza barocă de la jerry’s la miezul nopții. altă anecdotă cu tâlc și miez am scris aici, a sosit vremea înțelepțirii, dragii mei.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: