așteptându-i pe vandali

nici nu știu cu ce să încep: cu festivalul de psihanaliză și film (la care n-am fost, nu mă interesează, dar al cărui director este irina margareta nistor, care o dă în șotii morbide și zice că „ar trebui psihanalizat cum de mi-a venit ideea…”, hi hi) sau cu „campania neconvențională” pentru serialul „în derivă” (unde „drama e în detalii”, dar io n-am cum să înțeleg așa ceva)?

o să încep de fapt cu amândouă deodată, pentru că un festival de psihanaliză și film de la noi nu poate debuta altfel decât cu prezentarea în avanpremieră a sezonului 2 „în derivă”. asta ca să înțelegem cam care-s reperele. (că doar n-o să pună, să zicem, un „the pervert’s guide to cinema”, care e probabil prea mișto pentru publicul român. lasă că știe ea margareta nistor mai bine ce le trebuie și le place la românil!)

dar hai că după atâta psihanaliză vreau să coborâm împreună pe sub în pasajul de la universitate unde se desfășoară de ceva vreme neconvenționala campanie în derivă:

Titlul serialului – ÎN DERIVĂ 2 – a fost expus în pasajul de la Universitate, sub formă de litere volumetrice. Dacă te apropii, poți vedea basoreliefuri care exprimă, în detalii, drame din timpul ședințelor de psihoterapie prezentate în film.

(zice un site specializat în media etc.)

cam așa:

dacă te apropii de ansamblul statuar (să-i zicem doric) – dar nu poți nici să te apropii prea mult, vă povestesc imediat de ce – o să afli care-s dramele omului în derivă: conflict, depresie, teamă, anxietate, pușcărie, obezitate, chestii de-astea care te taie pe venă.

ceea ce oamenii ăștia hiperinventivi ai acestei hiperinventive campanii de promovare au ratat în chip grosolan este bine-bine, o dăm pe „neconvențional” și pe dramă în detalii și subtilități, dar trebuie să ne găsim un sclav rupt de foame care nu contează și să-l punem să se cace pe el de frig în pasaj ca să ne păzească opera de artă publicitară, că vin derbedeii și-o profanează pentru că oamenii nu înțeleg profunzimea campaniei noastre.

efectul obținut crecă e nițel mai grotesc decât l-au gândit (sau nu) ei: o obeză tristă imobilizată într-un scaun, cu ilic și căciulă și o pungă de plastic și o sticlă de 0,5 cu cafea rece alături stă probabil de dimineața până seara târziu, sper că și noaptea, când în stânga, când în dreapta literelor, cu mâinile odihnindu-se peste burdihan, și din când în când își întinde gâtul să vadă dacă nu cumva ai venit să faci porcării la sfintele litere. chiar și dacă nu vede exact ce faci tu acolo, îmi imaginez – așa ar fi normal – că sunt montați niște senzori care-i transmit ei orice mișcare, cea mai mică vibrație, deci io zic să nu te ții de glume. plus că dacă se  mai și scoală din scaunul ăla… chiar nu te văd bine!

de fiecare dată când trec prin pasaj, mi se derulează în cap un posibil – și mereu același – scurtmetraj cu doamna grasă care veghează literele; cum vine ea la 5 dimineața cu cafeaua la pet de 0,5 și cu punga de plastic (oare ce are acolo? integrame nu cred, că ar distrage-o fatalmente de la misiune), pe care și le ascunde în micul ei… birou, după care se instalează definitiv în scaunul tot de plastic, cu privirea-i de acvilă, așteptându-i pe vandali. la 23.30 se ridică cu greu din înțepeneală, își strânge cu grijă sticla și punga și coboară să prindă ultimul metrou, mulțumită că a mai trecut o zi în care monumentul derivei a triumfat. și ea odată cu el.


4 responses to “așteptându-i pe vandali

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: