unora le plac păroasele

[note și reflecții nocturne din articolul „shame and glory: a sociology of hair”, de anthony synnott, publicat în the british journal of sociology, vol. 38, nr. 3, sept. 1987]

încă de la pavel citire, în materie de pilozitate, cam ce-i rușinos pentru bărbat e, în schimb, motiv de mândrie pentru femeie și viceversa (vezi părul de pe cap, scurt vs lung). deși un element strict intim, evident, părul devine o marcă identitară publică absolut voluntară (ți-l ții cum ai chef, deși e, în fond, un dat biologic), cu o așa-zisă semnificație ideologică (fie că vorbim de ‘gender troubles’ & nu știu ce statement-uri personale sau de apartenența la un grup).

părul ca simbol social se discută pe trei planuri/zone: capilar, facial și de pe corp. autorul nostru vorbește chiar de o teorie a părului ca teorie a opozițiilor care reflectă practicile comune în trei propoziții:

și culoarea contează:

și acum intră și feministele în acțiune, căci revolta împotriva epilării [încă un instrument de tortură al culturii patriarhale care nu lasă natura să crească liberă în femeie, așa cum a făcut-o cel de sus] e printre activitățile lor preferate (deși ovidiu le sfătuia pe femei încă din anul 2 î.hr. să-și epileze picioarele!). ideea e că în occident, un picior păros e automat un picior de bărbat – de-aia un piept fără păr, de exemplu, e o catastrofă pentru mascul (asta poate acu 30 de ani), că uite ce zice unul dintre năpăstuiți:

revenind la feminism… niște doamne apar și scriu în revista ms (anii ’70-’80), dezlănțuind forțele naturii:

deși întotdeauna părul de pe față pentru femei e nasol, oricum ai lua-o, uneori puterea lui dumnezeu e mai mare:

aflăm că-n corporații bărbatul e bine să se țină curat, fin, dichisit, ca scos din cutie, nu rebel, cu barbă și mustăți (The response to facial hair is almost always negative in corporate situations). vedem cum relația hippie vs skinheads vs punks se definește (și) prin moda părului. și ținem minte vorba de duh (apărută printr-un ziar canadian în 1983) că a man without hair is like a ring without a diamond.

și un tabel al „normalității” la final (de unde, deci, și impactul excepțiilor).

reamintesc că articolul citat a apărut în ’87 (între timp au apărut metrosexualii și cocalarii care cred că e mișto să se penseze sau să se epileze pe picioare. ok, excludem sportivi, culturiști sau mai știu eu ce – care nu-s mai puțin respingători. dar asta-i altă discuție). dacă mai vreți să citiți despre păr – etică & estetică – am mai scris aici (venus epilată) și aici (cu žižek și niște wc-uri).


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: