despre psihologi

întotdeauna am o tresărire a oroare când văd pe facebook așa-numiți psihoterapeuți, psihologi sau doar terapeuți. fete tinere la vreo 25 de ani, ca mine și ca tine, care pun dimineața poză cu spuma cafelei și dau mai departe citate motivaționale sau imagini delicate cu flori, cu ele însele în club, în vacanță, în fața oglinzii, în baie, în mașină, declarând cât de mult își iubesc viața și cum au trecut peste greutățile alea în care atâția proști – care n-au făcut psihologie! – se poticnesc.

ah, ce m-aș da, deci, pe mâna ăstora, să mă consoleze, să-mi explice cu frumosul cum stă treaba cu sufletul complicat al omului. mi-aș pune toată încrederea într-o pizdă ca asta, să mă vindece de depresii și fobii.

n-am ce-i drept o concepție limpede asupra psihologiei în genere, nici măcar banala părere personală – se prea poate să fie o obscuritate, o obscenitate, o dulce impostură, speranța noastră, condamnarea noastră, habar n-am. îi văd mai clar, în schimb, pe ăia care-și zic psihologi & co. perfectă opacitate. îmi dau indiscutabila senzație că ăștia nu înțeleg nimic din viață. domnișoare conștiincioase, cucoane mămoase care au și ele o gospodărie de ținut, târfulițe descurcărețe, burtoși inerți, în fine, o întreagă și diversă faună în care vorbitul corect e ceva exotic – că despre vorbitul cu miez și subtilități nici nu mai pomenesc.

nu în ultimul rând, îmi pare o glumă sinistră să fii un psiholog bun (orice ar însemna asta) fără să știi medicină, fără să fi citit și să citești enorm, din toate (inclusiv literatură), fără să fii apropiat de artă, muzică și alte universuri. eh, și, firește, fără să fi trăit tu însuți niște lucruri. deci la 25 de ani am impresia că ești mai degrabă un bou decât un psiholog.

eh, da, și-acum îmi veți spune că tre’ să ai și 25 de ani ca să ajungi la 40. și-aveți dreptate. atâta sper, să n-ajung pe mâna psihologilor, acești inculți notorii. ok, și-acum îmi veți spune că nu sunt toți la fel, ba chiar îmi veți da și nume. și iar aveți dreptate. câteva nume știu și io. da’ mai mult neorologi, nu știu cum se face. în fine, dați o tură prin facultățile de psihologie, strașnică incursiune!

p.s. da’ pe psihologii ăia care-ți recomandă să vezi și un preot îi știți? lol.

oricum, dacă a dat năpasta-n voi și aveți nevoie de unul, am găsit eu pe fb, mă bag toată în foc până-n pânzele albe pentru pizda asta terapeutică:

This slideshow requires JavaScript.


19 responses to “despre psihologi

  • Bgd

    Face asta niste boturi, de-ti intra silenceu’ direct in meaning!

  • Nicolae Chiorescu

    În conformitate cu firul narativ și generalizarea din cadrul prezentului text rezultă că psihologii sunt reflecția mediocrității extinsă până la idiotism, imbecilitate și debilitate, care sunt, de altfel, categorii psihologice de stabilire a gradului de retard mintal. Să admitem. Cum rămâne atunci (de exemplu) cu acei tineri, care se dedică totalmente psihologiei în speranța de a extinde, dezvolta, structura și controla propriul univers interior sau exterior, Conflictele interpersonale și intrapersonale, sentimentele de frustrare?.. (et cetera) Ironizând o latură a majorității, sarcasmul, cinismul și ironia condamnă minoritatea, o izolează, o influențează, o manipulează… E unica mea obiecție, cea a unui psiholog în anul II, care se referă la acei puțini, care, dacă urmărim tendințele actuale, e pe cale de dispariție…

  • Adi

    Singura problema a articolului este ca e foarte adevarat si ca problema incompetentei nu se limiteaza la psihologii tineri. Interesant e ca cineva din afara domeniului se poate prinde ca nu poti fi un psiholog bun fara studii de medicina – cel putin de neurologie/neurostiinte, ceea ce facultatile noastre nu s-au prins pana acum. Iar fata aia, care-i un avatar pentru restul populatiei o sa aiba la un moment dat 40 si o sa fie si mai periculoasa in ignoranta ei decat este acum pentru ca o sa aiba sustinerea experientei ei de viata si profesionale.

  • Dr. Radu Nevinglovschi

    Băi deșteptule, de maladiile psihicului uman se ocupă PSIHIATRUL (6 ani medicină + 5 ani rezidențiat) nu neurologul. Cu psihologii ai dreptate. Mai citește și tu, că nu doare!

  • voroncas

    @Nicolae Chiorescu
    anticipam, desigur, alunecarea si pe panta asta a discutiei – exact aia care nu ma intereseaza, pentru ca e evidenta, anume ca intotdeauna, in orice contect, domeniu etc. ai si exceptii.
    deci daca dintr-o suta, doua de studenti intr-un an raman cativa pasionati, dedicati, inteligenti si toate acele, atunci sa ne bucuram. dar nu despre asta povesteam :) sa mai lasam vorbirea sa respire.

    @Dr. Radu Nevinglovschi
    totusi nu vad unde am comis confuzia. iar daca am facut-o, nu cred ca e relevanta pentru discutie. dar, altfel, cred ca fac distinctiile cel putin elementare intre astia.

  • beausergent

    la noi in institutie vin psihologii cam o data pe an, să vadă cum ne-am mai schimbat mobilierul la mansardă de la vizita anterioară. în 2006, ne-au dat atâtea teste de-am ajuns ca, la ultimul, să trec in fişă la nume “DA” şi la prenume “NU”. în schimb au iesit niste fise de evaluare, pe două pagini, de o exactitate care m-a lăsat mut (desigur că mi-am comparat fişa de evaluare cu a unui coleg). doar din felul cum făceai nişte cerculeţe in pătrate, aveau nişte reţete pe baza cărora iti spuneau ce fel de om eşti. vreau, prin aceasta, sa evidenţiez latura tehnică a acestei meserii. când m-am dus, însă, anul acesta, din proprie initiativa la cabinetul lor, nu mi-au mai dat niciun test. după ce am vorbit o ora, recomandarea lor a fost sa-mi caut alt loc de muncă. mersi. am gasit ulterior, pe net, atât diagnosticul cât şi remediul la problema mea: reactie acuta la stres, respectiv timpul. a funcţionat.

  • Tiberiu Nna

    Foarte bun articol! O spune un absolvent de psihologie, care stie foarte bine ce se intampla in facultatile de profil si cum se practica aceasta “meserie”. Si da, eu ii stiu si pe cei care recomanda preoti. Ii stiu si pe profesorii universitari care isi predau materia cu biblia pe masa. Vai de capul celor care apeleaza la psihologi scosi pe banda rulanta an de an…
    Dupa ce ca au probleme, raman si cu 80-100 ron/ ora irositi.

  • rhk

    e greseala de tipar intre parantezele alea, gagica-i pisicoterapeuta, sunt sigur!

  • beausergent

    la noi in institutie vin psiholoagele in fiecare si ne pun sa facem cerculete in patratele and stuff, si la sfarsit ne spun cum stam. si le nimeresc extrem de bine. dar dacă le cauti tu la cabinet si le spui ce te doare iti spun doar sa-ti cauti alt serviciu. tot google saracu iti spune ce ai (reactie acută la stress) si cum scapi de ea (cu timpu’).

  • Un psiholog

    In mare masura ai dreptate. Si totul pleaca de sus. Poti cauta pe google despre scandalurile de la Colegiul Psihologilor. Dar nu sunt toti la fel :), vorba ta. Cunosc cat decat breasla si iti pot recomanda la nevoie dintr-o lista de vreo 10-20 psihologi, parte din ei destul de tineri. Daca sunt pe lumea asta copii de 10 ani la facultate, pot fi si psihologi buni la 25, dar, e adevarat, e rar si probabil ca nu poate fi vorba de domnisoara din poze.

  • Un psiholog

    In acelasi timp, este posibil sa ai niste prejudecati.
    Nu e nevoie de psihoterapeutul perfect ca sa te poti schimba. Tu esti detinatorul problemei si poate ca atentia trebuie sa o indrepti mai degraba spre tine decat spre el.
    In unele probleme, psihiatria nu o sa te ajute, sau nu o sa te ajute la fel de eficient. Daca tu iti pierzi mereu cheile, sa zicem, pentru ca ai deprins niste tipare ineficiente de auto-organizare si nici nu esti foarte constient de acestea, asta inseamna ca ai nevoie de un diagnostic medical? Crezi ca vreo tomografie va da la iveala ceva? Crezi ca vreo pastila o sa te schimbe? La fel si in cazul unei anxietati, poate pastilele te ajuta o vreme, insa ele nu vor influenta neaparat pe termen lung mecanismele prin care tu produci acea anxietate. Putem trata o fobie doar cu pastile?
    Creierul uman nu e un organ oarecare pe care sa-l tratezi de vreo eczema. E un organ extrem de flexibil care gazduieste psihicul tau si care este influentat de imagini, sunete, atingeri, ganduri, reprezentari, iar unele din acestea sunt la baza comportamentului tau problematic sau la baza solutiilor.
    Sigur, exista si probleme care nu pot fi tratate fara interventia psihiatriei.
    Sunt probabil statistici care releva exact eficienta psihoterapiei si eficienta psihiatriei.

  • garcea

    fuuuuuck meee!

    awww ce dementeala ahhaha deci soayez atantif aicishilisha

    “Nu e nevoie de psihoterapeutul perfect ca sa te poti schimba. Tu esti detinatorul problemei si poate ca atentia trebuie sa o indrepti mai degraba spre tine decat spre el.”

    care “el” se presupune ca ar trebui sa “te” deturneze din nimicnicia “ta” si sa creeze starea aia ambivalenta de conflict fata de el pt. ca la urma sa reusesti”tu” sa te distantezi suficient cit sa´ti faci introspectia (si evtl.s´o intelegi). Unde ai facut nene scoala??

    bai saracia duhului e si ea virtute?ca io, ca burtos inert, m´as lasa vindecat de duduia impriicnata.

  • Radu-Nicolae Cocea

    Sunt si eu un psihoterapeut tanar, nu mai am 25 de ani, dar mai am pana la 40. Cateva erori logice si informatii false din textul de mai sus mi-au atras atentia si cred ca sunt necesare niste clarificari.

    Referitor la cerinta ca un psiholog sa “stie medicina”, facultatile de psihologie si formarile in psihoterapie contin in programa cursuri de neurofiziologie si psihopatologie, in care se predau notiuni ce tin de structura si functionalitatea sistemului nervos si cursuri de mecanisme cognitive, in care se predau notiuni ce tin de procesele cognitive fundamentale.

    In ceea ce priveste nevoia perceputa ca un psiholog sa “citeasca enorm, din toate (inclusiv literatura)”, cu siguranta ca este ceva necesar oricarei persoane, fie ca este psiholog, inginer sau poet. Toti isi pot face meseria acceptabil fara o cultura generala imensa, dar cu cat stiu mai multe, cu atat isi fac treaba mai bine.

    Si referitor la credinta ca un psiholog trebuie sa “traiasca niste lucruri”, desi pare logic si intuitiv, psihologia experimentala indica altceva. Astfel, exista un fenomen al “fixitatii functionale” potrivit caruia experientele anterioare sunt uneori limitatoare pentru abilitatea umana de a rezolva probleme. Aplicatia in psihoterapie a acestui fenomen ar putea fi formulata astfel: cu cat “traim mai multe lucruri”, cu cat tindem sa dam sfaturi plecand de la propria experienta, ceea ce nu e benefic in psihoterapie – nu incercam sa il schimbam pe celalalt dupa propria imagine.

    In ceea ce priveste recomandarea autorului de a se apela la neurologi, cu neurologi lucram mai rar, e adevarat, dar de multe ori lucram impreuna cu psihiatrii si combinatia intre medicatie si psihoterapie e validata stiintific (in sensul ca a functionat in studii repetate) pentru tratarea catorva simptome.

    Dar probabil ca precizarile mele nu sunt relevante, avand in vedere ca opinia citata mai sus nu s-a dorit a fi exacta si informata, ci doar artistica si se stie ca autorii de texte artistice nu au obligatia sa se exprime exact si sa fie informati, intrucat nevoia de a “citi enorm” apartine doar psihologilor…

    In fine, noi, “domnișoare conștiincioase, cucoane mămoase care au și ele o gospodărie de ținut, târfulițe descurcărețe, burtoși inerți” avem ca scop, declarat macar, sa fim cat de cat utili oamenilor, pe langa scopurile noastre egoiste si materiale. Scopul dumneavoastra, stimate autor al blogului, care este, sa amuzati cititorii printr-un discurs devalorizator (hate speech) la adresa unei intregi categorii profesionale?

    Poate ca unii psihologi nu au o practica perfecta, poate ca unii nu propun intotdeauna tehnici validate stiintific, poate unii fac afirmatii false, poate unii trimit la preot, poate unii sunt si astrologi :(, poate ca unii nu au o cultura imensa, cu siguranta nici eu nu am, insa stiu colegi, inclusiv de 25 de ani, care se straduiesc din greu sa fie eficienti in cabinet si sa “citeasca enorm”.

    Prin urmare, chiar daca opera fiecarui artist/autor trebuie sa fie incenzurabila si evaluata prin prisma libertatii de exprimare, daca ar fi sa imi permit, stimate autor al acestui text, daca sunteti cat de cat convins de necesitatea ca nu numai un psiholog sa fie informat si sa se exprime cat mai corect, cat si un autor de blog, v-as propune sa modificati titlul din “despre psihologi” in “despre unii psihologi”.

    Radu-Nicolae Cocea, psiholog burtos, dar nu inert

  • voroncas

    @Radu-Nicolae Cocea,
    binevenite precizarile, dar, ca multi dintre cei care mi-au raspuns, mai ales pe fb, va incapatanati sa va simtiti lezat, numai in virtutea apartenentei la breasla psihologilor. cand, desigur, ma astept ca cei care nu se regasesc in descriere – descriere, fireste, impregnata voit de subiectivitatea vorbirii, de exagerare, iar nu de statistici si vreo retorica a rezonabilului, pe principiul “dar hai sa vedem si cealalta perspectiva, hai sa relativizam, hai sa fim cuminti si calduti”, in fine, intelegeti la ce ma refer – deci ma astept ca cei care nu se identifica cu imaginea de mai sus (mai ales ca am pornit de la niste categorii clare) sa se bucure, sa se desprinda nitel de ei insisi si chiar sa aiba umor.

    de-a lungul vremii, am scris texte odioase despre “studentii/studentele de la litere”, ca pe aia ii stiam de-aproape. texte vadit exacerbate. eu insami am dat peste formulari de tipul asta “studentele la litere sunt proaste/curve/gospodine” etc. cum ar fi sa fi sarit si eu de fiecare data sa invit la nuantari, cu simplul exemplu ca, iata, eu, cel putin (si inca vreo 5 pe care-i stiu), sunt student pasionat, inteligent etc. etc.

    fireste ca, pana la urma, orice om trebuie sa aiba o cultura generala, dar nu chiar despre asta era vorba in text. mi se pare in continuare esential ca psihologul – fara a fi vreun vrajitor, vreun dumnezeu sau cine stie ce s-a inteles din vorbele mele – sa aiba si sa-si cultive un interes special pentru alte stiinte umaniste, adica pentru stiintele omului. ma astept sa aiba o constiinta adanca si subtila, inclusiv a limbajului, ca sa poate intelege ceea ce pentru majoritatea e obscur si inexplicabil. desigur, vorbim de situatii ideale, poate ridicol de ideale, caci in realitate ma astept numai ca psihologul sa tinda spre asa ceva.

    mi-au reprosat multi tineri si foarte tineri psihologi ca, din nou, generalizez. le-am spus ca au dreptate. totusi, recunosc ca cel mai probabil nu m-as duce la un terapeut de-o seama cu mine. o fi o injusta prejudecata a mea, dar ma gandesc oare cat timp a avut omul ala sa citeasca, sa se specializeze, sa acumuleze experienta (profesionala), sa se maturizeze, pana la urma.

    cat despre neurologi, e aberant sa spuneti ca ii recomand in locul psihoterapeutilor :)) iar fortati interpretarea dupa bunul plac. am spus numai ca am intalnit neurologi infinit mai cultivati decat psihologii & co. lasati-ma sa am si eu experientele mele, limitate, in cazul asta, nimic mai mult.

    aveti dreptate cu “despre unii psihologi”, dar nu se intelegea asta oricum? nu era o conditie absolut implicita oare? nu e nici macar un eseu ceea ce am scris, deci ar fi fost culmea sa pretind vreo abordare exhaustiva si, cum ziceam, obiectiva (atat cat putem controla termenul asta de “obiectivitate”).

    numiti-l hate speech, desi mi se pare prea mult si prea serios pentru ceea ce fac aici, unde, fireste, imi cultiv mizantropia si rautatea fundamentala omului (nu stiu ce spune psihologia despre asta), dar totul sublimat printr-o placere a limbajului, a discursului care se autonomizeaza adesea, dincolo de orice tema as discuta. hate speech sau nu, el nu ar exclude onesta bucurie sa descopar si psihoterapeuti talentati. ma rog, competenti, nu stiu ce se potriveste mai bine.

  • Radu-Nicolae Cocea

    Am citit si alte articole de pe blog. Brusc m-a cuprins un sentiment al penibilului pentru seriozitatea cu care am scris comentariul meu. Si o banuiala ca de fapt nu am inteles nimic. Ba chiar ca de fapt comentariul meu a confirmat ceea ce scrie in post. In fine, ce am citit in restul blogului e alta poveste, cred ca nu sunt obisnuit cu atata sens in cuvinte…

  • Radu-Nicolae Cocea

    Multumesc pentru raspuns. Ma ajuta sa inteleg mai bine ceea ce nu am inteles cand am citit textul. M-am grabit in a eticheta textul drept “hate speech”, evident nu are legatura pentru ca lipseste tocmai elementul subiectiv si intentional de “hate”. A fost proiectia mea, neputand intelege la acel moment contextul si tonul general si accentul pe umor si nici acest element de placere a discursului ca discurs in sine, cel din urma element parandu-mi-se acum insa, dupa citirea raspunsului si dupa citirea altor articole de pe blog, o mare descoperire…

  • Mos Ion Roata

    Ii doresc autorului sa aiba doua job-uri in viata asta: 1. Librar, 2. Farmacist :)

    Am sa vin la usa lui si am sa ii zic: Pai frate, ce librar esti tu, daca nu ai citit toate cartile, sau farmacist daca nu ai incercat toate medicamentele…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: