camil petrescu, note zilnice (I)

am citit de curând volumul de „note zilnice” ale lui camil petrescu, apărut într-o ediție oarecare, urâtă, școlărească (îngrijită și toate cele de florica ichim), la editura cheiron, 2008 (pe care, dată fiind grafia specială, am citit-o inițial „creion”, apoi „creiron”, iar apoi m-am lămurit). note când într-adevăr zilnice, când răzlețe și întâmplătoare; oricum, perioada 1927-1940, anii „gestației” lui camil petrescu, cum se spune.

camil petrescu, un tip dificil, chinuit, plin de umori, obsesii și nervozități, un arțăgos. rareori, vorba aia, îți vine să „ții” cu el (așa cum, de pildă, empatizezi într-o bună măsură cu m. sebastian în jurnal, dar acolo e un caz emoțional clar: pur și simplu nu ai cum să nu empatizezi. și aici e și un soi de perversitate – dar despre asta altă dată, despre perversitatea lacrimilor și a „sentimentelor”). și nu ții cu camil petrescu – deși e-n postura ideală să te manipuleze – pentru că își trădează cu ușurință propriile dereglări. pe cât de mult insistă să amintească că scrie notele doar pentru a nu fi desfigurat de contemporani și urmași, pe atât de mult se desfigurează de unul singur – în sensul că mai rău, chiar mai grotesc decât apare în propriile note nici nu e posibil.

dar spun banalități fără consecință, pentru că-n toate astea rămâne, desigur, un farmec anume; doar n-o să-l disprețuim acu pe camil petrescu că și-a dat și el aere de mare filosof. vrei-nu vrei, rămâne o figură seducătoare.

niciodată n-are bani, mereu ajunge la concluzia – mereu ultimă și definitivă – că se va sinucide, niciodată nu are parte de recunoaștere și apreciere, toți au succes și faimă, numai el nu, i-au oprit curentul, iar servitoarea i-a ars și unicul costum bun pe care-l avea, piesele nu i se joacă, surzenia îl copleșește, în fine, o întreagă realitate filtrată parcă printr-o vocație a maniei persecuției.

dar nu-i nici o tristețe aici. pe alocuri strașnic am mai râs.

13 ianuarie 1927. De altfel, dacă nu voi fi jucat în 1927, și încă în primăvară, nu văd nici o altă soluție care să nu fie cerc vițios.
O „însurătoare cu parale” e greu de realizat, în condiții… (Ah, jurnalul acesta o să fie o adevărată pacoste. L-am scris ca să mă scutesc de oboseală și iată că fac note interminabile.) care să însemne o soluție. O fată frumoasă – adică la fel cu cele pe care le-am iubit sărace – și inteligentă e greu de întâlnit, pentru că de la părinți, odată cu averea, se moștenesc și însușirile care au creat-o: prudența, lipsa de sensibilitate, avariția sau spiritul „șmecher” și cu o nevastă „șmecheră” nu văd cum m-aș putea însura. Cu o fată urâtă, fără îndoială că nu m-aș însura, oricâte parale ar avea. Chiar cu planul ignobil de a divorța în doi ani. Doi ani de minciună cotidiană n-aș putea suporta cu nervii mei extenuați. În orice caz, numai liniște nu mi-ar aduce o astfel de căsătorie. Atunci? Ah! […]
Ah, o femeie care să nu fie o ignobilă amantă spirituală, ci o frumoasă și calmă tovarășă senzuală! O bucurie matură de seceriș. Ah, o femeie care să fie atât de puțin frumoasă încât să nu se observe, să-ți lase liniștea, atât de senzuală ca să-ți calmeze nervii, atât de bună camaradă încât, cu averea ei, să poți realiza Etica, Estetica și Sociologia în forme care au devenit obsedante. Fără îndoială, însă, că această întâlnire este irealizabilă, căci împotriva ei stau datele noastre sufletești și materiale.
Hotărât lucru, dintre toate femeile, singura pe care n-aș lua-o de nevastă ar fi aceeași care mi-ar deschide perspectiva unei pasiuni mediocre și stupide, ceva în genul „căsătoriilor din dragoste”.

11 iulie 1931. Mă pasionează boxul. Am plătit bani, cu care aș fi cumpărat o carte interesantă, ca să văd boxul.

12 iulie 1931. A venit Sebastian de la Paris. Toți hotărâți să scoatem o revistă vie.

19 noiembrie 1936. Nu există burlac care să ia masa la restaurant zilnic singur. Când apar singur, parcă sunt un urs… […] Eu, îndeosebi, mă simt penibil singur la masă, într-un restaurant plin de lume. Înțelegi că, în asemenea împrejurări, nevasta devine și o utilitate. […]

[un oarecare, necunoscut, se așază la masa lui Camil Petrescu, ca să-i ceară păreri despre teatru, una-alta – în fine, moment cât se poate de teatral] Am răspuns evaziv, nervos, vag și tot sângele mi s-a urcat la cap. Am înțeles atunci de ce franțujii consideră sfânt repausul din timpul mesei. Nemulțumit de răspunsul meu, de altfel voit idiot, mi-a expus părerile lui. Un ceas și jumătate mi-ar vorbit despre cum ar trebui să se joace teatrul… Simțeam o sudoare rece ieșit, parcă, din nervi, căci nici nu puteam mânca. Din cauza surzeniei, trebuie să-mi întrerup masa ca să ascult, căci nu pot asculta distrat și absent ca acei cu auzul normal. Eram furios pe mine că i-am tolerat se se așeze la masă… de furie mă durea capul. Până la urmă, nu m-am putut stăpâni.
– Ascultă, domnule, nu te cunosc, dar, oricine ai fi, ceea ce faci mă scoate din sărite… Ce cauți la masa mea, dacă nu mă cunoști intelectual? Ești pederast? Și dacă mă cunoști, nu știi că de 14 ani, 14 ore pe zi sunt intoxicat cu teatru?… Tot ce mi-ai spus e o tocătură de a cincea mână după articolele mele. Ce sunt vinovat, ce e blestemul acesta ca, nici la masă, să nu fiu lăsat în pace? Crezi că, după cinci ore de operații, ai dreptul să-i vorbești unui chirurg la el acasă despre ficat cu puroi?


One response to “camil petrescu, note zilnice (I)

  • Domnul Cămilă | sex reader

    […] Dacă răsfoiți Notele zilnice ale lui Camil Petrescu veți constata imediat că satira – așa grosolană cum e – a lui Petru Manoliu lucrează numai cu material… verificabil, ca să nu zic „real” (material meschin, dar cu sâmburi de adevăr). Camil Petrescu explică adesea în Note… că scrie, așa, dezordonat, fără intenții literare, numai pentru a nu se lăsa „defigurat” de cei din jur; ține să dea și versiunea lui, cum s-ar spune. Dar efectul e contrar. Îl resimți pe scriitor (pe filosof, lol) ca fiind un tip imposibil, grandoman într-adevăr, ridicol pe alocuri, monoman, victimizat. Camil Petrescu era surd, în caz că nu v-ați prins. (Posibile completări aici.) […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: