isteriile

circul ăsta grotesc și nerușinat de a-l purta pe beligan ca pe moaște. se duce lumea ca la urs. așa se duce lumea la egoistul. se sting luminile în timpul piesei ca să-l aducă pe scenă sau să-l transporte de colo-colo, de pe un fotoliu pe altul. bine c-a prins cartea recordurilor, despre asta era vorba, asta era miza. acu mai au să-l împăieze și să-și facă treaba cu el în continuare. asta-i iubirea, așa au găsit de cuviință familia, prietenii, apropiații.

argumentul putred al experienței. dar nici măcar – veșnicul argument al cantității, al statisticii („eu am fost ca tine, tu n-ai fost ca mine”). tu câți ani ai, 40? îl întreabă caramitru pe un regizor viu pe care nu se poate abține să nu-l învețe meserie. ei, eu am 40 de ani de teatru. în aceeași comisie și beligan. zdrobitor – cu 100 de ani de teatru în spate.

biroul elenei ceaușescu. ceva enorm, ireal, decor kafkian. pupitrul ei undeva sus în vârful unui soi de pantă urcătoare, și tu jos, mărunt, terifiat, vorbind cu pereții, vorbind către nicăieri. senzația – o picătură, probabil – o trăiești și la mc drive când comanzi ce vrei unui difuzor, nu unui chip, nu unei priviri. halucinant. când vrei un hamburger în miez de noapte.


One response to “isteriile

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: