gura apă

aceeași adâncă și obraznică nepăsare față de celălalt. când nimic din celălalt – din ceilalți, cei străini, intrușii obișnuiți – pe care-l citești definitiv în câteva secunde nu mai are cum să miște ceva în tine. când la rândul tău nu dorești, nu încerci să atragi interesul nimănui, n-ai nimic de oferit, nimic de căutat, asta-i ușurarea, eliberarea, singurătatea.

vocația voyeuristă a lui eugenides de a se planta în universuri intim-feminine; de a intra, pervers și meticulos, ba chiar cu scrupulozitate, în rolul tinerelor, puberelor tulburi. vezi middlesex/marriage plot. iar acum (fără tragere de inimă, plus alte cărți de cărat în paralel), virgin suicides. mă interesează de fapt același joc de-a identitatea, de-a identitatea posibilă, blânda intruziune, înduioșătoarea orbecăială a băiatului în lumea magică a micilor femei, a cosmeticelor lor, a dulăpiorului lor de accesorii și dispozitive secrete care ah formează în spatele draperiilor grele întreaga frumusețe inexplicabilă a acestor stranii creaturi. eugenides e înainte de toate un literat, un filolog deștept care strunește al dracu de bine condeiul, știe, știe cum merge textul, lucrează cu migală, prea conștient fiind probabil uneori – dar din impasul ăsta îl salvează talentul și intuiția.

refuz să dau vina pe „societate”/pe „sistem” pentru nenorocirea personală. nu știu cine-i societatea, cine-i sistemul, ca să am deci înaintea cui mă revolta. totul e-n mine. ceea ce nu face lumea asta mai puțin grotescă și diformă.

cea mai delicioasă chestie pe care am mâncat-o în utima vreme e: curmală umplută cu gorgonzola, apoi înfășurată în bacon, prinsă cu scobitoare și băgată la cuptor, într-o tavă cu hârtie de copt. se lasă nu prea mult, până se rumenește și strălucește baconul, iar din curmale se lasă zeamă caramelizată. cam asta-i viața.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: