***

am stat azi câteva ore ca să șterg cea mai mare parte a textelor de aici. orori veritabile. din 2008 și până acu vreo 2 ani, numai orori. mă rog, cu miza lor probabil la vremea aia, cine mai știe, refuz însă să mai înțeleg, să mai aplec urechea la ce, cine eram acum nu știu câtă vreme. din când în când, perpetuu, trebuie să te igienizezi de trecut, să dai povara la o parte și să te arunci în nicăieriul ce va fi să vină. e singura scăpare. sau poate e tot o fundătură.
note ambigue din care nu mai înțelegeam nimic („stări”, „sentimente”, „profunzimi”) sau, dimpotrivă, anecdote pe teme minore povestite și răspovestite pe toate părțile, de m-a luat somnul citindu-le acu în diagonală. pentru că, într-adevăr, cel mai greu e să scrii scurt și la obiect. să tranșezi redundanța. să țintești miezul. fără ornamente și explicitări și incidentale și aparteuri și făcut cu ochiul și hlizeli.
texte reziduale, împănate cu „simpatic”, „savuros”, „delicios”, „drăguț” și în general multă subiectivitate aridă.
peste un an, peste un minut deja, o să detest și retorica de-acum. despre asta-i vorba, acumulare de metehne și ticuri mentale, pe urmă scuturarea de moloz și cultivarea altor derapaje logico-stilistice. exerciții de luciditate, le zicem, dar întotdeauna va fi o luciditate distorsionată. asta-i probabil și salvarea noastră. am lua-o razna dac-am fi infailibili.


Comments are disabled.

%d bloggers like this: