Category Archives: Uncategorized

semințe

– Consilier/inspector la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

– Șofer pentru Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, București.

– Practician în insolvență, 2 ani experiență.

– Universitatea din București angajează sticlar.

(martie 2015)

Advertisements

***

am stat azi câteva ore ca să șterg cea mai mare parte a textelor de aici. orori veritabile. din 2008 și până acu vreo 2 ani, numai orori. mă rog, cu miza lor probabil la vremea aia, cine mai știe, refuz însă să mai înțeleg, să mai aplec urechea la ce, cine eram acum nu știu câtă vreme. din când în când, perpetuu, trebuie să te igienizezi de trecut, să dai povara la o parte și să te arunci în nicăieriul ce va fi să vină. e singura scăpare. sau poate e tot o fundătură.
note ambigue din care nu mai înțelegeam nimic („stări”, „sentimente”, „profunzimi”) sau, dimpotrivă, anecdote pe teme minore povestite și răspovestite pe toate părțile, de m-a luat somnul citindu-le acu în diagonală. pentru că, într-adevăr, cel mai greu e să scrii scurt și la obiect. să tranșezi redundanța. să țintești miezul. fără ornamente și explicitări și incidentale și aparteuri și făcut cu ochiul și hlizeli.
texte reziduale, împănate cu „simpatic”, „savuros”, „delicios”, „drăguț” și în general multă subiectivitate aridă.
peste un an, peste un minut deja, o să detest și retorica de-acum. despre asta-i vorba, acumulare de metehne și ticuri mentale, pe urmă scuturarea de moloz și cultivarea altor derapaje logico-stilistice. exerciții de luciditate, le zicem, dar întotdeauna va fi o luciditate distorsionată. asta-i probabil și salvarea noastră. am lua-o razna dac-am fi infailibili.


ce contează și ce nu în caz de pedofilie

întindeam zilele astea humus pe pâine, când mi-a venit pe la ureche black or white-ul lu michael jackson și m-am enervat: și-a dat el seama, alb devenit, deci din postura confortabilă și înțeleaptă a albului, că nu contează dacă ești alb sau negru. păi dacă nu contează de ce dracu n-ai rămas negru?

în schimb, când fuți, nu contează dacă copilul e alb sau negru – cu asta pot fi de acord.

așa fac toți.


haiku

david m. bader a  scos o cărticică (pătrată) cu haiku-uri, from aristotle to zola, 100 great books in 17 syllables. unele chiar i-au ieșit bine:

The Canterbury Tales
Pilgrimmes on spryng braecke –
roadde trippe! Whoe farrtted? Yiuw didde.
Noe, naught me. Yaes, yiuw.

St. Augustine – The Confessions
This is just to say
I screwed around. Forgive me.
I enjoyed it so.

Samuel Richardson – Clarissa…
To Miss Howe: Send help!
I’ve been raped in Volume Six
with three more to go.

Robinson Crusoe
Alone for twelve years,
then a footprint in the sand.
Thank God! A servant!

Herodotus – The Histories
Go tell the Spartans –
the Persian hordes are fierce and
wear funny slippers.

Evelyn Waugh – Brideshead Revisited
Gay Anglo-Catholics –
what else to expect from a
man named Evelyn?

Balzac – Old Goriot
His two spoiled daughters –
they don’t write, they don’t visit.
This is gratitude?

Marquez – One Hundred Years of Solitude
Plagues, incest, madness,
human pig-children. Dios!
Where does the time go?

Thomas Hardy – The Mayor of Casterbridge
Undone by his past –
he once sold his wife and child.
Nobody’s perfect.

Joyce – Finnegans Wake
Riverrun on and
by Jaisus s’dense! Bien alors,
scribbledehobble.

 


coca-cola (cu žižek)

un articol despre coca-cola (la aniversarea a 125 de ani) și ce înseamnă ea istoric, psihologic, semiotic, economic vorbind și nu numai. ce zice warhol (What’s great about this country is that America started the tradition where the richest consumers buy essentially the same things as the poorest. You can be watching TV and see Coca-Cola, and you know that the president drinks Coke, Liz Taylor drinks Coke, and just think, you can drink Coke, too. A Coke is a Coke, and no amount of money can get you a better Coke than the one the bum on the corner is drinking. All the Cokes are the same and all the Cokes are good. Liz Taylor knows it, the president knows it, the bum knows it, and you know it.) ce zice henry millerm without a Coca-Cola life is unbearable. 

plus cică ce ar zice žižek despre coca-cola: For Žižek, as for the early Coke executive Robert Woodruff, who said that “Coca-Cola should always be within an arm’s reach of desire”, Coke represents the eternally unsatisfied emptiness we seek to fill with something ungraspable, something Coke made eminently graspable in the form of its perfectly curved bottle, which was designed so you could recognize it in the dark by touch.

doar că nu e chiar așa. căci uite ce zice de fapt žižek în the fragile absolute (2000) și nițel mai jos în filmul žižek! (2005):

It’s no surprise that Coca-Cola was first introduced as a medicine – its strange taste does not seem to provide any particular satisfaction; it is not directly pleasing and endearing; however, it is precisely as such, as transcending any immediate use-value (unlike water, beer or wine, which definitely do quench our thirst or produce the desired effect of satisfied calm), that Coke functions as the direct embodiment of “it”: of the pure surplus of enjoyment over standard satisfactions, of the mysterious and elusive X we are all after in our compulsive consumption of merchandise.

The unexpected result of this is not that, since Coke does not satisfy any concrete need, we drink it only as a supplement, after some other drink has satisfied our substantial need — rather, it is this very superfluous character that makes our thirst for Coke all the more insatiable: as Jacques-Alain Miller put it so succinctly, Coke has the paradoxical property that the more you drink the thirstier you get, the greater your need to drink more – with that strange, bittersweet taste, our thirst is never effectively quenched. So, when, some years ago, the advertising slogan for Coke was “Coke is it!”, we should note its thorough ambuigity —“that’s it” precisely in so far as that’s never actually it, precisely in so far as every satisfaction opens up a gap of “I want more!”. […] This process is brought to its conclusion in the case of caffeine-free diet Coke – why? We drink Coke – or any drink – for two reasons: for its thrist-quenching or nutritional value, and for its taste. In the case of caffeine-free diet Coke, nutritional value is suspended and the caffeine, as the key ingredient of its taste, is also taken away – all that remains is a pure semblance, an artificial promise of a substance which never materialized. Is it not true that in this sense, in the case of caffeine-free diet Coke, we almost literally “drink nothing in the guise of something”?

What we are implicitly referring to here is, of course, Nietzsche’s classic opposition between “wanting nothing” (in the sense of “I do not want anything”) and the nihilistic stance of actively wanting Nothingness itself; following Nietzsche’s path, Lacan emphasized how in anorexia, the subject does not simply “eat nothing” – rather, she or he actively wants to eat the Nothingness (the Void) that is itself the ultimate object-cause of desire. […] So – along the same lines, in the case of caffeine-free diet Coke, we drink the Nothingness itself, the pure semblance of a property that is in effect merely an envelope of a void.

This example brings home the inherent link between three notions: that of Marxist surplus-value, that of Lacan’s objet petit a as surplus-enjoyment (the concept that Lacan elaborated with direct reference to Marxist surplus-value), and the paradox of the superego, perceived long ago by Freud: the more you drink Coke, the thirstier you are; the more profit you make, the more you want; the more you obey the superego command, the guiltier you are – in all three cases, the logic of balanced exchange is disturbed in favour of an excessive logic of “the more you give (the more you repay your debts), the more you owe” (or the “more you have what you long for, the more you lack, the greater your craving”; or – the consumerist version – “the more you buy, the more you have to spend”). […] The key to this disturbance, of course, is the surplus-enjoyment, the object petit a, which exists (or, rather, persists) in a kind of curved space – the nearer you get to it, the more it eludes your grasp.

 

 


mustăți

gallica ne invită la clasicul joc de-a mustățile (bine că nu l-au băgat și pe dali, că chiar ne plictiseam):

1.

2. 

3. 

4. 

5. 

6. 

7. 

8. 

(ultimu’ crecă-i slavici, mare clasic.)


teza de doctorat – un ghid aproape practic

cam ce teze de doctorat sunt la modă pe la litere, chiar zilele astea. poate că vă frământă:

 


de azi, sex reader

azi deschidem cu nerușinare și cu stil o antologie-colecție-arhivă sofisticată (spune-i cum poftești) cu și despre sex. 100% plăcere.

pentru început, sex readerii (& writerii) sunt: Micawber, Nechayev și cu mine, (pe) care mă știți.


pascal quignard

din umbre rătăcitoare [humanitas, 2004, trad. emanoil marcu], câteva imagini stăruitoare:

 există o viață înaintea nașterii care-i marchează începutul.

există o lume înaintea lumii în care pruncul apare.

există un fœtus înaintea lui infans.

există un infans înaintea lui puer.

există mereu, în timp, un înainte fără limbaj: e timpul însuși.

fœtus, infans, înaintea identității, sunt și unul, și celălalt fără limbaj.

*

orice umbră care ne învăluie trupul este umbra scenei pe care nu o vom vedea niciodată, căci este scena ce stă la originea noastră.

nu-i puteam auzi, nici vedea pe cei care ne făceau, nici ceea ce ne făcea, nici cum se făcea, înainte să fim. însă oamenii uită că, înainte de a fi, nu sunt.

 *

[tanizaki] … își declara nostalgia pentru closetele abia luminate din vechea japonie, deja repudiate de ansamblul societății nipone, cuprinsă brusc de dorința generală de a defeca în lumina puritană, imperialistă, americană, orbitoare a neoanelor, într-un vas de faianță imaculat, înconjurat cu dale albe, igienice, lucioase, în miros de flori artificiale.

*

scrisul nu este un mod de a fi al limbii naturale. e un limbaj ce s-a înstrăinat de dialog. un limbaj straniu. este limbajul devenit limbaj-pentru-a-fi. demult, în primele imperii neolitice, scrisul l-a smuls pe omul preistoric din lumile onirice și imaginare. umanitatea pregenerică era îngropată în cavernele ei cu imagini, ca și visele ei. dincolo de limba orală, admonestativă, hipnotică, mitică, umanitatea propriu-zisă a făcut să înflorească un limbaj izolat sub formă de litere.

pornind de la scris, ea a creat un limbaj mai izolat, un limbaj fără context, o limbă lăuntrică, secretul, o zonă de umbră absolut nouă.

*

niciodată nu cunoaștem aceea ce începe în clipa când începe. orice geneză este, în noi, retrospectivă și imaginară.

nu cunoaștem niciodată aceea ce sfârșește în clipa când sfârșește cu adevărat. adio este un cuvânt despre care vrem să credem că încheie ceva. or el nu începe și nici nu încheie nimic.

*

han yu s-a născut în anul 768, a obținut doctoratul în 792 și a detestat budismul. […] han yu a creat stilul numit al prozei vechi (gu wen). stilul gu wen se caracterizează prin claritatea sintaxei, precizia lexicului, repetarea particulelor gramaticale, limpezimea expunerii.

han yu spunea: iarba care crește crește.

detesta elipsa, religia, nodurile slabe la frânghii, relaxarea moravurilor orășenilor, lipsa de vlagă în îmbrățișarea amanților. […]

a fost exilat de două ori.

a murit.

budismul și proza flască i-au supraviețuit.

*

la roma, vestalele păzeau: 1. focul, 2. fascinus-ul [membru viril, de la fascinum, phalus etc.].

în secolul XX, oamenii au renunțat să mai păzească: 1. forța atomică (focul, explozia), 2. forța genetică (fascinația, codul).

*

niciodată nu ne-am separat într-atât [ca în societățile moderne] de cadavre, de sângele menstrual, de scuipat, muci, urină, fecale, de râgâieli, de cruste, de praf și de noroi.

suntem cu toții niște preoți maniaci în bucătăriile noastre.

suntem niște tirani demenți în sălile noastre de baie.

e greu să separăm noțiunile de igienă, de morală, de sacrificiu, de gândire, de rasism, de război. ne ferim de ceilalți, de tot ce nu intră în norma socială ori senzorială, de paraziți, de șoareci, de salivă, de marginali, de locuitorii interstițiilor (păianjenii, șoarecii de pădure sau scorpionii nu sunt nici înăuntru, nici afară), de universitarii autodidacți, de mamiferele-pești, de evreii creștinați, de mamele celibatare, de apa nepotabilă, de locuitorii frontierelor (țări sau corpuri deopotrivă), de spermă, de acele de siguranță, de unghiile tăiate, de sudoare, de secreții, de strigoi, de fobii, de fantasme (ce parazitează zidul care ar trebui să separe trezia de somn). arta este o producție parazitară.

cel care face să apară ceva ce nu exista până la el, acela aparține regnului inadecvării.

nu e la locul lui. e însăși definiția impurității: ceva nu e la locul său. un pantof e curat pe podea. e murdar dacă-l pui pe fața de masă printre flori, argintărie și paharele aliniate.

*

ceea ce caută indivizii legați de colectivitățile în care muncesc e contopirea într-un corp mai vast. ei regăsesc străvechea bucurie care consta în a te lăsa conținut. renunță la subiectivitatea dobândită o dată cu învățarea limbajului și la privilegiile îndoielnice pe care le oferă identificarea nominală. adoptă dorințele celorlalți; au bucuriile numeroase, repetitive, fetișiste, obsedate, eterne al masochiștilor. […] ei preferă să suporte un tiran pe care îl știu (care îi umilește în limitele unor legi care nu permit umilințele excesive), decât să îndure

spaima imprevizibilă;

ori lipsa de figură paternă;

ori desconsiderarea ei;

ori singurătatea.

*

romancierii sunt poate singurii conștienți de iluzia (de vreme ce-și consacră timpul cultivării ei) pe care-o zămislește orice povestire și de strania vitalitate care se naște din această ficțiune. singurii care știu că sunt oricâte romane posibile și nici un adevăr în spatele lor. că sunt oricâte întrebări posibile și nici o ghicitoare propusă cu adevărat în spatele dramei ce crește în ele. de aceea oamenii adoră examenele, concursurile, inițierile, alegerile, de aceea organizează atâtea competiții, citesc atâtea romane cu cheie, se amuză inexplicabil să dezlege cuvinte încrucișate: ei vor să creadă că există un răspuns care precedă întrebarea lor, acolo unde nu e decât țipăt de pulmonare, scenă invizibilă, nesfârșită interogare corporală, contingență sexuală. vor să creadă că există o încifrare inițială, că există o direcție sau o speranță pentru viața lor.

 


cărți și coperți

exercițiu. ediția americană vs. cea engleză.

         

      

       

        

       

     

      

      

      

     

___________________

nu știu dacă se poate extrage de-aici vreun pattern cultural, să-i spunem, fiind vorba mai degrabă de… cazuri și cazuri, ca să mă salvez prin acest clișeu. și dac-ar fi să arunc o simplă privire, cred că în cazul ăsta vreo 7 dintre coperțile care-mi plac sunt ale edițiilor americane. și să ne gândim nițel acu la ce înseamnă designul de copertă pe piața românească? păi în principiu e de-ajuns să trântești o pictură (sau „detaliu” din) și mergi și la sigur, și mai și rămâi în zona culturii înalte, cum se cade. deci efort/aport creativ zero.

pentru comentarii pertinente și alte exemple de coperți, mergeți aici, aici și din nou aici.


fotografia erorilor

first of all, you have to have a bad camera.

miroslav tichý (1926-2011) face toată viața poze cu un aparat improvizat, din cutii de conserve, carton, sârme și alte gunoaie. voyeur pașnic și melancolic, surprinde femei (mai degrabă corpuri pur și simplu) în ipostaze variate, dar mai ales la scăldat, după bunul exemplu al lui actaeon pe urmele dianei.

trupuri prost încadrate, trunchiate, decupate, defocalizate, încețoșate, pătate, deșănțate, în fine, corpuri frumoase, obișnuite care nu știu că-s fotografiate, toate în poze nenumite, nenumerotate, neordonate, nedatate, regăsite și scoase la lumină abia în 2004.


ochiul maro

citind azi despre niște chestii pe care nu le știai despre penisul tău, am dat și peste niște imagini șocante cu afecțiuni oculare de pe la 1800-1900, care l-ar face invidios pe thom yorke sau pe victor brauner. sau pe van gogh. sau pe oedip. sau pe vecinu ăla prost din păsările lu hitchcock sau chiar și pe mă-sa lu psycho. sau pe elephant man:

 


barthes

martie 1980 (deci luna în care a murit), interviu în playboy-ul francez. despre mâncare, diete & cure de slăbire – și perversitatea lor.

The Shape I’m In


(din “on signs” de marshall blonsky, p. 33-34)


“because we don’t want to die”

„lista lui barthes” e probabil la fel de faimoasă ca chestionarul lui proust.

j’aime, je n’aime pas – I like, I don’t like

I like: salad, cinnamon, cheese, pimento, marzipan, the smell of new-cut hay (why doesn’t someone with a “nose” make such a perfume), roses, peonies, lavender, champagne, loosely political convictions, glenn gould, too-cold beer, flat pillows, toast, havana cigars, handel, slow walks, pears, white peaches, cherries, colors, watches, all kinds of writing pens, desserts, unrefined salt, realistic novels, the piano, coffee, pollock, twombly, all romantic music, sartre, brecht, verne, fourier, eisenstein, trains, médoc wine, having change, bouvard and pécuchet, walking in sandals on the lanes of southwest france, the bend of the adour seen from doctor l.’s house, the marx brothers, the mountains at seven in the morning leaving salamanca, etc.

I don’t like: white pomeranians, women in slacks, geraniums, strawberries, the hapsichord, miró, tautologies, animated cartoons, arthur rubinstein, villas, the afternoon, satie, bartók, vivaldi, telephoning, children’s choruses, chopin’s concertos, burgundian branles and renaissance dances, the organ, marc-antoine charpentier, his trumpets and kettledrums, the politico-sexual, scenes, initiatives, fidelity, spontaneity evenings with people I don’t know, etc.

I like, I don’t like: this is of no importance to anyone; this, apparently, has no meaning. And yet all this means: my body is not the same as yours. hence, in this anarchic foam of tastes and distastes, a kind of listless blur, gradually appears the figure of a bodily enigma, requiring complicity or irritation. here begins the intimidation of the body, which obliges others to endure  me liberally, to remain silent and polite confronted by pleasures or rejections which they do not share.

(a fly bothers me, I kill it: you kill what bothers you. if I had not killed the fly, it would have been out of pure liberalism: I am liberal in order not to be a killer.)

(”roland barthes by roland barthes” [1975], university of california press, 1994, p. 116-117)

și apropo de pian:

lista lui barthes apare și în ”the infinity of lists” a lui eco, p. 311.

aici un interviu cu eco despre liste și de ce ne plac ele – pentru că nu vrem să murim – și de ce nu completează și el o listă de tip barthes (în schimb include în carte liste din propriile romane…).


it’s calvino & the classics

”why read the classics?” e o colecție de eseuri răsfirate ale lui calvino, din anii ’50 până-n ’85, despre „clasicii lui”, ăia care probabil – vorba criticului bâlbâit etc. – l-au făcut om. „lista” lui calvino cuprinde: homer, ovidiu, ariosto, defoe, diderot, stendhal, balzac, dickens, flaubert, tolstoi, twain, henry james, hemingway, borges (de la care se și revendică, the discovery of borges was for me like seeing a potentiality that had always only been toyed with now being realised: seeing a world being formed in the image and shape of the spaces of the intellect, and inhabited by a constellation of signs that obey a rigorous geometry) , queneau sau pavese. + alții.

dar pentru început se învârte în jurul termenului „classics” – cine & ce sunt ei:

1. ăia pe care îi re-citim…

The iterative prefix ”re-” in front of the verb ”read” can represent a small act of hypocrisy on the part of people ashamed to admit they have not read a famous book.

apoi ne asigură că oricum mereu va rămâne un număr enorm de „texte fundamentale” pe care nu apucăm să le citim și bagă o anecdotă cu michel butor, care…

… was teaching in the U.S. a number of years ago. He became so tired of people asking him about Émile Zola, whom he had never read, that he made up his mind to read the whole cycle of Rougon-Macquart novels. He discovered that it was entirely different from how he had imagined it […].

4. A classic is a book which with each rereading offers as much of a sense of discovery as the first reading.

5. A classic is a book which even when we read it for the first time gives the sense of rereading something we read before.

7. „istoria” clasicilor, discursul din jurul lor, interpretările, bibliografiile critice & co. care, mai ales în școală, tind să aibă prioritate în defavoarea textului primar însuși și astfel acționează ca un…

… smoke-screen to conceal what the text has to say […].

9. love, etc.:

A classic text ”works” as a classic when it establishes a personal relationship with the reader. If there is no spark, the exercise is pointless: it is no use reading classics out of a sense of duty or respect, we should only read them for love. […] School is obliged to provide you with the tools to enable you to make your own choice; but the only choices which count are those which you take after or outside any schooling.

12. veșnica (falsă?) dilemă – îi citim pe clasici sau pe contemporani?

The contemporary world may be banal and stultifying, but it is always the context in which we have to place ourselves to look either backwards of forwards. In order to read the classics, you have to establish where exactly you are reading them ”from”, otherwise both the reader and the text tend to drift in a timeless haze. […] The person who derives maximum benefit from a reading of the classics is the one who skilfully alternates classics readings with calibrated doses of contemporary material. And this does not necessarily presuppose someone with a harmonious inner calm: it could also be the result of an impatient, nervy temperament, of someone constantly irritated or dissatisfied.

în fine, până la urmă calvino zice că întotdeauna e mai bine să-i citești pe clasici decât să nu și dacă încă nu ne-a convins că merită…

… I will cite Cioran (not a classic, at least not yet, but a contemporary thinker who is only now being translated into Italian): ”While the hemlock was being prepared, Socrates was learning a melody on the flute. What use will that be to you?, he was asked. At least I will learn this melody before I die.” 


din ultimele cercetări…

– sex fara pula de devaraterea

– studentele o fac cel mai bine

– precizati persoana si numarul verbelor;avea ,veneau,nu incetam,chemam,spuneti

– evul mediu francez cundera

– voroncas feministe barbati

– forma autorizata a autorilor rusi

– sarut mana tatal meu

– poezii murdare

– a facut cineva lucrarea de licenta cu emil moanga [nu, nimeni.]

– formati un metatext

– se caută filme porno cu animale

– dan le sac vs scroobius pip “thou shalt always kill” tradus in romaneste

– cum se pune semnul mirarii? lipit de ultima litera sau ceva mai departe?

– cum gandesc studentii de la litere

– eseu ”de ce as vrea sa fiu un intelectual la tara”

– cui ia fost dedicata :pe linga plopii fara sot

– breban oedip [:)))))))))))))))))))))]

– studente la litere curve

– stanley kubrick un obsedat sexual si un pervers

– jocuri pe care ma jucai

– semnificatia cuvantului futalau

– fata care s-a sinucis dupa ce si-a facut autoportret

– caracteristicile pulei

– tarzan rusinea junglei porno

– am futut-o pe mama si nasa mea.fantezii

– cacat facut din litere

mai sunt multe mișto, oricum toată lumea are de-astea, să nu abuzăm dacă tot am abuzat deja, da, știu, să nu vină deștepții să-mi zică c-a ieșit o poezie dadaistă (porno). :/

 


cariere

 

Caut secretară, cunoscătoare de computer şi de limbă română

Relaţii la telefon (021) 3113388. Puteţi trimite CV-uri la email adrianpaunescuro@yahoo.com sau la fax 3116666

[…]

• Până la capăt cu poporul meu,
Aşa să mă ajute Dumnezeu!


cum să-ți strunești femeia

note despre amor, de un anume claude anet (1868-1931), mare lucru nu stim despre el; a fost sportiv (tenisman), școlit pe la sorbona, veleitar într-ale scrisului, s-a-nvârtit la vremea lui prin cercurile artiste pariziene; prieten cu prințul bibescu, 

putem enunța următoarea axiomă: o femeie care face o scenă vrea să fie bătută. (p. 48)

gândul de a bate femeile nu trebuie asociat cu pornirile sadice, iar pentru a găsi carnea călduță și tăinuită, nu trebuie să tragi de fuste și jupoane, să smulgi frenetic corsaje. bărbatul drept și nobil nu bate femeile pentru plăcerea lui, ci spre binele lor. (p. 49)

femeia va înțelege, poate, cândva, că bărbatul care o bate îi dă suprema dovadă de iubire. nu ia bătaie cine vrea. bătaia e un privilegiu. au parte de ea femeile iubite. (ibid.)

trebuie să bați rar și să meditezi la vorba lui machiavelli, care îl sfătuiește pe tiran să comită toate cruzimile necesare deodată. așadar, suportă câteva crize fără să reacționezi; mărginește-te să dai un avertisment calm, dar ferm, o dată sau de două ori, nu mai mult. iar la următoarea ocazie, plesnește-o. o singură lovitură bine aplicată poate fi suficientă. gingașa ta prietenă trebuie să simtă pe pielea ei forța superioară a musculaturii tale. efectul s-a produs; în loc să se-nfurie, plânge; e fericită. (p. 56)

femeile slabe trebuie bătute cu bățul.

pentru cele aparent slabe, se recomandă pumnul.

pentru grase, e suficientă palma.

în concluzie, important e să nu-ți aduci singur vreo vătămare. (p. 57)


amor epistolar la 6 ani

DSC01769eu aveam 6 ani, iar el 7. eu mai ramaneam un an la gradinita, iar el tocmai plecase la scoala. in urma groaznicei despartiri, a ramas epistola prezenta. urma sa i-o trimit prin sora lui, mai mica decat mine cu un an si-n aceeasi gradinita, insa destinul face ca mama sa observe, dimineata, ca ascund ceva in mana si-mi afla taina. astfel, drumul scrisorii mele se incheie inainte de a incepe. asa ne-a fost datul.


zbor

mâine plec pentru șase luni în olanda/maastricht. oi reveni cu gânduri, că de-aici am spus tot.


(şi) despre flaubert

“papagalul lui flaubert” e o carte pe care mi-ar fi placut s-o scriu. s-o pot scrie. s-o fi putut scrie etc.

gustave a invatat-o pe caroline multe lucruri despre literatura. o citez: “considera ca nici o carte bine scrisa nu poate fi periculoasa.” sa inaintam vreo saptezeci de ani in timp, pana la o alta familie, intr-o alta parte a frantei. de data asta, personajele sunt un baiat cu pasiunea cititului, o mama si o prietena a mamei, pe nume mme picard. mai tarziu, baiatul avea sa-si scrie memoriile. citez din nou: “mme picard era de parere ca un copil are voie sa citeasca orice.” […] baietelul, cunoscand opinia frecvent exprimata a prietenei mamei sale, profita de prezenta ei si cere permisiunea sa citeasca un roman care a starnit un adevarat scandal. “dar daca micutul meu citeste astfel de carti la varsta asta”, protesteaza mama, “ce va citi cand creste mare?” “atunci le voi trai”, ii raspunde copilul. a fost una dintre cele mai inteligente replici din copilaria sa. […] baietelul era jean paul sartre. romanul, “madame bovary”. [p. 141-142]

dar cartile pe care un literat nu reuseste sa le scrie in tinerete difera de cele pe care nu reuseste sa le puna pe hartie dupa ce s-a declarat profesionist. acestea din urma sunt non-carti pentru care trebuie sa-si asume raspunderea. [p. 158]


și eu

Cred în vârsta mea, în atributele fiecărei vârste, în datoria intensificării acestor atribute.
Cred în neexistenţa existenţelor imperios necesare.
Cred în bronzul cuvintelor sunate din veacuri.
Cred în pisici.
Cred în miracolul vorbelor goale.
Cred în absurd.
Cred în perversitatea florilor, fecioarelor.
Cred în orizonturile estetice deschise de psihanaliză.
Cred într-o finalitate cu forme inimaginabile, dar cu repercusiuni anticipat retroactive asupra sufletului contimporan.
Cred în sex.
Cred în ţipete.
Cred în galoşi şi prezervative.
Cred în vocea străbunilor insinuată la fluxul inimii.
Cred în sabia peniţei.
Cred în visuri.
Cred într-o viziune sexuală a întregului univers viu.
________________________
Geo Bogza – Crez
(unu, an II, nr. 12, aprilie 1929)

 


%d bloggers like this: