Tag Archives: bookaholic

morală

„La o vârstă când copiii din alte părți ale lumii sunt preocupați de noile jocuri pe tabletă și de vedetele pop, Malala a devenit un simbol internațional al luptei pentru educație, pentru drepturile femeilor și, în general, pentru dreptate.”

ce e oare greșit – de altfel greșeala cea mai la îndemână, cea mai naivă – în premisele acestei recenzii? (de pe un site ro de succes etc.)

mă întreb și eu simulând naivitatea ce e rău – nu, ce e nefiresc sau condamnabil, citim printre rânduri – în faptul că alți copii, prin alte părți, sunt preocupați de noile jocuri pe tabletă și de vedetele pop.

eh, bine că nu sunt(em) cu toții malala.

Advertisements

tu ce scriitor ți-ai tatua la găoz?

deci după citit, următorul fapt sexy chic cute savuros delicios (căci pe astea din urmă nu le mai folosește nimeni referindu-se la mâncare) pe lumea asta e să-ți faci tatuaje literare. coperta preferată, autorul iubit, personajul ăla mișto cu care ai ieși la bere, un citat inspirat unduitor pe piele. aci se vede adevăratul amor pentru artă! în fine, am dat peste articolul ăsta pe bookaholic, unde niște găini scriu voit user-friendly și witty despre cărți și alte subiecte grele, bravo lor. autoarea se preface că ia distanță și zice cum că ar fi greu să cântărești ce-i pasiune pe bune și ce-i doar snobism în tatuajele astea, pentru ca apoi să tranșeze chestiunea: dacă faci chestia asta fără să epatezi, atunci e ok, ești deci acoperit, etic și estetic. sau, mai e o strategie, numește-o „guilty pleasure” și dă-i înainte cu mizeriile, că, din nou, ești acoperit. noțiunea de guilty pleasure e cea mai gogomană și mai ieftină perversitate pe care o cultivă animalul urban din clipa în care descoperă și el, rudimentar, la a cincea mână, ironia și autoironia. atunci pizda de om, dezorientat, lipsit de criterii și ierarhii, lipsit deci de educație și conștiință, dar bănuind vag că pe lume sunt chestii de căcat și chestii fine, adică alea rele și alea bune, cum s-ar zice, și aspirând, la fel de vag, din cotineața lui la cultura elitelor, deci pizda asta de om, sfâșiat „între natură și cultură”, incapabil în fond să facă vreo alegere proprie, autentică și pe care, prin urmare, să și-o asume, apelează degrabă la guilty pleasure și rezolvă toate dilemele. iese din căcat și în fața lui, și în fața celorlalți. 

de-aia, un așa-zis intelectual subțire care-i pune pe nor zeatic și pe bach pe același nivel în privința plăcerii pe care i-o produc, pe principiul „fiecare e bun/genial pe partea lui”, e, desigur, mai primejdios decât manelarul onest din fața blocului.

revin așadar la tatuaje. confuziile persistă: deci dacă e un tatuaj discret, ascuns (adică care nu epatează), la inghinale, să zicem, atunci e în regulă. or, miza unui tatuaj, dacă e să fie, e să se vadă, să fie arătat, să fie observat, să nu fie trecut cu vederea, să te izbească, să atragă atenția, să transmită, cum s-ar spune, un mesaj. apoi cică tatuajul e o idee inspirată atâta vreme cât obiectul tatuat, citat etc., are o anumită semnificație pentru purtător. a face toate delimitările astea incerte pe un ton rezonabil e ca și cum ai culege dintr-o hazna căcatul mai puțin puturos. mă întreb ce-ar fi mai valoros – și mai demn, chiar – pe scara asta obscură a auto-stigmatizării (pentru că ce altceva e un tatuaj?): să-mi tatuez o pulă, un desen aleatoriu, o ideogramă chineză contorsionată (care să însemne de fapt „orez”) sau fățăul lui foucault?

o vita


%d bloggers like this: