Tag Archives: cacat

cum să nu fii

cursuri de creative writing, ce enormitate. cum te poate învăța cineva, oricine ar fi să fie el sau ea (așa se zice acum, nu?), să scrii creativ. altfel decât mimând și mutilând creativitatea (neînvățată a) altora.
poate cursuri de professional writing. aia accept. să înveți adică să scrii și-atât (ceea ce nu e deloc lucru puțin). mai departe e treaba ta, e cazna ta.


tragere de concluzii

cică anunț de job, post de „asistent(ă) scenarist”:

CANDIDATUL IDEAL:

Persoana creativa in scris cat si in mod vizual.

RESPONSABILITATI / BENEFICII:

Citire si rezumare de scene si scenarii. Tragere de concluzii.

DESCRIEREA COMPANIEI:

Film pre-production.


street delivery

da, mă, io sunt singurul om de pe facebook căruia street delivery i se pare de căcat. hipioții & dredurile de asemenea.


corespondențe necesare

poate-ați văzut deja pe la știrile „culturale” și inocente, care aduc numai bine în casele noastre, nu doar violuri și omoruri, că revine în țară gregorian bivolaru să-și mai arunce ochii peste colecția pornografică de la editura 3(rei) pe care cică o „patronează” (spiritual). însă pentru a nu le atrage atenția autorităților române, se pare că și-a schimbat, temporar-contextual, numele în pascal bruckner, renunțând cu această ocazie și la ochelari.

coborând puțin nivelul discuției, am mai depistat un transfer identitar straniu, undeva pe axa ion marin de la dinamo (acest țăran perfect, cu un strop de eleganță îmbâcsită) – sylvester stallone (desfigurat, cu prune în gură și pe la ochi) – freud. mi-e greu să prevăd consecințele acestor interferențe.

p.s. data viitoare, pascal quignard sau amy winehouse, încă nu-mi dau seama care-s prioritățile-mi intelectuale.


anecdote și alte nimicuri

(am lipsit, desigur, fără motiv.) în altă ordine de idei și-n praful gros din casă – căci, ca tot omul, trebuie să trec și eu prin drama meschină a punerii de termopane – abia la o săptămână după gaudeamus, după decantarea sentimentelor, mi-a venit pohta de zis una-alta.

ce (încă) mi se pare uimitor e că, printre mormane de cârnați care mai de care mai tradiționali, mărgele și broșe făcute cu dragoste, mici, pastramă, „dulciuri de la budapesta”, toate plasate strategic până la pavilionul cu cărți, și chiar printre zecile-sutele de standuri cu și despre cărți, nu găseșți un singur loc sau vreun ungher stingher de unde să poți cumpăra niște căcaturi de semne de carte decente, de preferat fără poze de la mănăstiri sau bran sau cazinoul din constanța.

am cumpărat multe cărți, am primit și am furat câteva, împlinindu-mi astfel una dintre vechile mele fantezii. pe cât de abrutizant, pe atât de inocent, firește. „captura” cea mai importantă, foucault – a supraveghea și a pedepsi. ce ironie, deci.

r. ne-a dat clasă la ciordeală, captura lui de vârf fiind deleuze & guattari – anti-oedip…  însă povestea nu se oprește aici: mai târziu îi cere lorenei lupu – moartă și descompusă deja, bătrână și ne-/prost-futută, cu o pălărie stupidă pe cap – un autograf pe carte. orgazm total.

v. a fost mai timid. dar promite pentru anii viitori.

iar b. s-a băgat la albume și dicționare. am jinduit cu toții pe urmă. și tot pe anti-oedip – alt exemplar, de data asta – a luat autograf de la eugen trică, și el, ca noi toți, în cantonament pe la gaudeamus. [oi reveni cândva și cu pozele autografelor etc.]

altfel, aceeasi plictiseala pe la humanitas – unde liiceanu, acest florin piersic al fenomenologiei românești, nu mai termina de vorbit la lansări -, pe la polirom și desigur la rao, unde cărțile sunt pur și simplu mult prea scumpe și mult prea puțin reduse vreodată. deși, da, frumoase. și, o, da, cu greșeli de redactare.

mi-au plăcut art și curtea veche. mi-a fost silă de slinoșii burtoși care supravegheau standul paralela 45 și care – cum altfel? – nu știau de (colecția) FFF.

însă prima oprire pentru mine a fost la micul și izolatul stand idea, din cluj, care vine cu puține cărți, dar miezoase și grafic impecabile, de un bun gust cum rar pe la editurile noastre. (derrida, foucault, w. benjamin, baudrillard, barthes, lyotard, mă rog, „greii”.) sper să crească bine!

(apoi beție imbecilizantă, „literară”, boemă, astea. poeții curului strânși în casa nuștiucărui pictor. printre ei, miruna vlada și soviany. mort și el. m-am deprimat. și-asta a fost. am plecat la steaua.)

[later edit: la târg, sms – care se scrie singur – de la rxxx.yo am bagat un pessoa,scurt.nu ma mai afisey la fatza loculuiwtwpww999w999w9wwțtt8tțtt8t8888878t8p8u8887ppt8tt.]


exhibarea hidoșeniei

deși știu că nu voi reuși niciodată să mă lepăd complet de căcat, oricâte cărți aș citi – asta dacă citesc, ceea ce nu cred, dar zic și eu așa, pentru imagine – încerc să revin pe la aerul rarefiat al culturii înalte, acolo unde sabin bălașa picta odată pereții universității „al. i. cuza” din iași (și unde-n colț, luceafărul…). universitate care, în corpul ei principal, se arată la față mai bine decât universitatea din bucurești, mai aerisită, mai spațioasă, mai luminoasă. universitate din bucurești care oricum, de când lucește-n soare cu acoperișul din tabla aia ieftină și hidoasă, ca un frumos palat de țigani, e compromisă estetic & arhitectonic. (și de-ar fi numai asta problema!)

însă universitatea din iași n-ar fi rezistat de-a lungul vremii, iar studenții n-ar mai fi avut pohtă de carte dacă sabin bălașa, mentorul – sau discipolul, nu se știe cu exactitate – pictoriței anna lesko, nu și-ar fi frecat artistic pensula de pereții holului central și nu numai. pe scurt, lucrările sale murale supradimensionate valorifică, în cheie parabolică & hiperbolică, elemente ale spiritualității românești: îl explică, de pildă, pe eminescu, completându-i & desăvârșindu-i universul poetic; totul într-o compoziție de factură suprarealist-comunistă, trecând, pe nesimțite, de la pictura naivă la pictura imbecilă.

va las întru delectare și nădăjduiesc că va poposi aici întru schimb de replici nimeni altul decât sabin bălașa însuși! doar așa ar fi corect moral (& politic).

p.s. nici unul dintre copiii reprezentați nu a fost abuzat sexual (decât în mod aparent), ci doar înfometați, pentru păstrarea mesajului tulburător.


false note despre un master de căcat. nervi de iarnă și alte fantezii

vorbim de etape. stari, stadii, momente, in echilibre ce se rup si se refac la loc (si toate retorica aia baroca, care oricum n-are nici o legatura ‘avizata’ cu se spun acu), fara sa respecte vreo lege anume sau cine stie ce fatalitate. mai ti-e lene de tot, mai iti revii, mai iti vine vreo superidee, mai dai sanselor cu piciorul, mai regreti, mai citesti, mai uiti, mai te faci ca scrii si o iei de la capat, intr-o recurenta a temelor & motivelor ‘existentiale’ care sa-ti demonstreze ca nimic nu e ireversibil si definitiv. miscare continua, din fericire, ceea ce anuleaza pesimismul zgomotos al decaderii implacabile, precum si hiperentuziasmul succeselor in lant.

fireste, micul meu discurs introductiv nu e decat un mod ieftin cu pretentii de teoretizare diletanta a unei perioade cam searbede din viata-mi ultimelor saptamani. si nu pentru ca mi s-ar fi intamplat ceva nasol – din contra; a fost in multe privinte una dintre cele mai productive si consistente ‘etape’ din existenta mea socio(-schizo)-culturala. lucrez intr-un mediu 100% cultura-arta-si-alte-isme, cu oameni cu idei si cu umor sanatos, m-am mutat deja de o luna si, contrar oricaror asteptari, inca nu-mi dau seama ‘care-i treaba’, de fapt. de cealalta parte, ‘spiritualiceste’, mi-a pierit – incet si sigur – cheful pentru un master anemic, cu cursuri disparate si diverse labareli care mai mult n-au legatura cu ‘literatura comparata’ si au ceva relatii cu teoria literara contemporana, unde, daca nu te-a prins marele val poststructuralist, n-ai ce cauta. si nu vreau s-o dau pe fatalisme (contrar a ceea ce tocmai ziceam), dar ie izbitor de greu sa faci in chip profesionist un master in romania. poate exagerez. o fi greu decat pe la litere. deci la scoala merg mai mult rar decat des, iar uneori o fac in virtutea respectului pentru cativa profesori de care eram deja atasata.

pentru ca e master, vorbim de cursuri putine. din alea putine, 2 se ocupa cu jurnalele de calatorie in strainatate ale entelectualilor romani, respectiv autobiografiile unor scriitori romani plecati, din varii motive (in general politice), pe la egzil. ‘mpare rau ca nici una dintre teme nu e dintre acelea care sa nu ma lase sa dorm. in continuare, cornel mihai ionescu – si-mi pare rau ca pe wiki scrie putin pentru o figura absolut remarcabila in eruditia sa – tine, de la inceputul anului, un curs de istoria artei, adica despre laocoon. :/ si monstri marini si serpisori si noduri si numeroase digresiuni enciclopediste (alea etimologice sa te lase cu gura cascata, nu alta!) care compun o enorma poveste la care studentul cu greu poate lua parte. pentru ca devine un curs pe tiparul “despre tot si nimic”. pe aceeasi directie, dar cu o tendinta pronuntata de masturbare autista, se inscrie si cursul d-lui moanga, ale carui cunostinte intr-ale artei sunt din nou impresionante. insist pe distinctia om – curs(ul) sau, caci cu moanga am iesit adesea pe la cafea si-am vorbit nenumarate si e una dintre figurile interesante ale facultatii noastre. insa cursul de iconologie de la master e rupt de orice coerenta. incepusem relativ promitator cu panofsky, apoi nu stiu ce s-a intamplat. hipnoza de cacat, exersare a noncomunicarii. iar de la conjunctii si prepozitii – vorba lu’ ghelase! – scenariul se rupe. si nu se mai reface pret de aproape 2 ore. la antoaneta tanasescu nu mai zic; este ea, intr-adevar, asa cum o sti(a)m, insa ma plictisesc, insa ma tot duc la curs si nu mai astept nimic. ne povesteste, cu stil, despre carti-si-viata, despre viata. si vorbim inevitabil din lumi paralele. probabil ca nu e vina nimanui. ‘vedeta’ masterului semestru asta e, de departe – si din tinuturile exotice, hehe, ale filosofiei -, vasile morar (aflat, hehe, printre acei secsi 50 de entelectuali autohtoni – ce-i drept, la peste 60 de ani, se tine misto rau!). mda, e pur si simplu din alt lut pedagogic, ca sa zic asa, fata de figurile familiare de pe la litere, in general non-didactice (cu efecte senzationale si dezastruoase deopotriva; e al draq de greu sa fii un prof neconventional, spectaculos si eficient in acelasi timp. ma-ntorc, n-am ce face, din nou la exemplul sebastian-vlad popa.). e impecabil, e relaxat, e amabil, insa domeniul eticii aplicate (care trebuia de fapt sa fie ‘etica & estetica’) nu trece dincolo de limitele unei frumoase curiozitati pentru mine. oricum, e un curs la care merg cu placere. o placere putin angajata. si-mi pare rau, eram obisnuita sa fiu cu totul acolo.

altfel spus, imi pare rau de ‘etapa’ asta dezamagitoare, filologic vorbind. imi pare rau ca-mi pare rau. e un context neinspirat, atata tot. astept, inertial, reale provocari pentru semestrele viitoare. astept un curs sanatos de literatura comparata. astept spectacolul cu care m-am obisnuit. bla bla, e un subiect nitel melancolic pentru mine. nu regasesc nimic demn de cinismu-mi sau de ironiile crunte pe care le azvarleam, nu fara o meschina simpatie, spre fostele mele colege, in prezent fericite ase-iste. (si sincer ma bucur pentru ele! desi mai tarziu, au luat decizia corecta!)

deci dupa primul semestru la masterul de teoria literaturii si literatura comparata al facultatii de litere din universitatea din bucuresti mi-e putin sila, de ei si de mine la un loc. curat baudelairian! oricum, important ie ca vine craciunu’-si-revelionu’, aci ne cacam pe ia de literatura si macar ne simtim bine-n pizda ma-sii de treaba.


simulacru de înțelepciune

o fi bourdieu handicapat, dar si eu le am pe ale mele. creca ne cam potrivim. e rezonabil, n-am de ce sa ma plang.


pedagogia la animale (II)

luni la prima ora, cu ochii inca refuzand sa se deschida cu-adevarat, strivita in metrou de alti somnorosi, astept s-ajung la pipera. (in rest, e o zi frumoasa de primavara, vorba aia.) urmeaza cateva ore de delectare poetica: eminescu, blaga, macedonski (unde am atipit; la mecca, la mecca…).

imi rotesc ochii – ca acum au ce sa vada – pe pereti, pe aceleasi panouri ‘literare’ cu rost didactic; ce mai descopar: ca lirica eminesciana poate fi si ‘absoluta’, adica ‘daruieste si dupa moarte’ [cine? ce?]; ca printre motivele/temele poeziei lui apare si ‘zborul intergalactic’ [asa o fi zis calinescu, cine stie, anticipand ‘star wars’ or smth.]; ca romantismul se caracterizeaza si prin ‘libertatea totala de creatie’ [din care se poate intelege orice, desigur.]; ca la bacovia sunt prezente ‘tema citadina a orasului’, a ‘marii plecari’ si ‘calatoria spre necunoscut’ [cacaturi care poate n-ar fi neplauzibile sau ridicole dac-ar fi formulate in limbaj decent si explicate, ca sigur nici dracu’ nu-ntelege din ele ceva]; ca ‘neîmblânzire’ se scrie ‘neamblanzire’ [forma care, de altfel, va fi validata in doom3].

in paralel, aceeasi isterie bolnava, ca si data trecuta, se propaga dinspre catedra spre banci; isterie de tip penitenciar, cu sporadice insertii de umor – asa, ca pentru domnisoarele studente din fundul clasei. dascalul o instiinteaza grijuliu pe duduia din prima banca ca abia de la 40 de ani te dai cu carbune la ochi; apoi i se adreseaza si colegului ei (in trening si cu cercel d-ala cu ‘diamant’, cum ar zice sora-mea in cvasi-inocenta celor 9 ani ai sai): ‘sper c-ati deschis cartea… domnu’ de la sport-turism.’, iar apoi il deranjeaza pe un intarziat, punandu-l (ca pe toti ceilalti) sa recite si el cateva versuri din ‘luceafarul’: ‘domnu’ de acolo, din spate, care te razi cu aparat electric…(nu?)’

si-n final, la clasa a IX-a, tensiunea creste. exercitii de tipul ‘cum e corect?’ – asa sau asa; ‘este’ sau ‘ieste’? (i)etc. la una dintre intrebari, ‘domnisoara de-acolo, care ai 9 la mine (da’ ai si 4, nu?), ia zi, cum e?’ [tacere.], proful devine din ce in ce mai agitat, urla ca un apucat, precipitat, cu vocea de o raguseala sinistra, pare ca se transfigureaza – aceeasi imagine de exorcist – si izbucneste (eleva tacand, in continuare, se-ntelege): ‘zi, fato, odata, ca nu-ti taie nimeni capul!’ [well… io n-as fi zis acelasi lucru.]

iar luni voi preda la a XI-a simbolismul european.

iar de maine incepe ‘kilipirim’ la sala dalles (unde m-astept ca celebra criza sa se reflecte si-n preturile cartilor, pentru ca, btw, la humanitas & polirom se vede).


oameni, cărţi şi idei proaste

  • nu-mi place cand ma trezesc diminetile cu tv-ul deschis unde zumzaitul si raguseala uniforma a vocii lui dan c. mihailescu se intretaie cu visele mele si-asa fragile; nu stiu cum se face ca un critic atat de apreciat ca el poate sa emita banalitati valuri-valuri despre cartile pe care le prezinta – asta cand nu le povesteste ‘efectiv’; ma uit de fiecare data la el si astept sa vad o sclipire de farmec personal care sa ma determine sa merg pe recomandarile lui, dar nu-mi iese niciodata; si nici lui, se pare.
  • nu-mi place noul format al emisiunii ‘citeste si da mai departe’, cu marius chivu – de un conventional, de o cumintenie stearsa si de o rigiditate care nu ma fac decat sa-l regret oarecum pe ioan t. morar, in calitatea lui de moderator relaxat, mereu ‘pus pe sotii’, ca sa zic asa.
  • bomboana de pe coliva (cu care voi incerca sa nu ma-ntind prea mult) e campania asta masiva de ‘literaturizare’ a poporului a carei imagine e un marius tuca sau un cristoiu. cu maxima sinceritate si oripilare marturisesc ca-mi vine s-o iau la goana de nebuna cand il vad & aud pe tuca, cu o voce si o morga absolut lugubre, ce exprima fatalitatea, ca zice ‘citeste!’. [sa mor io dac-as citi ceva in conditiile astea…] de ce au oamenii astia expirati senzatia ca daca iei brusc o moaca solemna-incrancenata-fatala, vecina cu constipatia, cand vine vorba de cultura & arte devii mai convingator?

pedagogia la animale (I)

pe scurt, am inceput practica pedagogica, ca o constiincioasa profesoara ce vreau pot sa ma fac. undeva la capatul bucurestiului, la pipera, la colegiul tehnic “edmond nicolau” – leagan al culturii inalte, spatiu inefabil al mintilor (prea)luminate e.t.c. (ca sa citez cu emotie dintr-un panou didactic atarnat evlavios pe peretii cabinetului de romana din acelasi liceu; sau, altfel spus, costache negrutzzi, pentru ca creativitatea aici e la mare pret!) sa revin… proful asa-zis ‘mentor’ e un mosulet vivace (pana la patetism isteric chiar, vom vedea), cu idei fixe, cum altfel? contrar asteptarilor, spectacolul nu l-a dat atat gradina zoologica a elevilor (o fauna cam neinteresant, as zice), cat acest dascal adanc patruns de harul divin (!) al liricii argheziene, in cazul nostru.

textul supus spiritului sau analitic: “flori de mucigai” – adica ciuperca aia care creste la intuneric si umezeala, cand pe arghezi, acest corifeu al literaturii romane,  l-au parasit sfintii & harul si efectiv nu si-a mai cunoscut unghia de la mana dreapta si a apelat la fortele necunoscute, adica unghia luciferica, adica raul, pentru ca – nu-i asa? – raul e cel care-l si bagase de altfel la puscarie. cam asa sta treaba. la “psalmi” lucrurile se complica nitel, intrucat aici e vorba de niste probleme filosofice, chiar existentialeasa cred eu! pe masura  ce comenteaza versurile, vocea-i raguseste mai tare, gesticulatia mainilor abunda – in special plesnindu-i jucaus pe elevi peste capetele oxigenate sau in stil ‘caine’ (cum zice vinci), cu coama d-aia pe spate -, pana la climaxul estetic, cum nu()mai un exorcist profesionist e capabil. experienta este, pentru fiecare dintre noi, una cathartica, mai ales cand reia de cateva ori, cu frenezie declamatorie, versul ‘vreau sa te pipai si sa urlu – este!’ (moment in care, intru autenticitate, inhata mana unui sarac cu duhul din prima banca, o zgaltaie si continua retoric: ‘ce-i asta?… ma-te-ria-li-ta-te, cor-po-ra-li-ta-te, uite, sa pipai. io sa-l pipai pe dumnezeu, nu dumnezeu pe mine!’) unii isi permit sa zambeasca, la care profesorul emite cateva fraze memorabile, apasate, solemne, fara destinatar concret: cand razi inainte sa ti se transmita mesajul, iti demonstrezi suficienta intelectuala, dorinta de a nu evolua! iar cand vreun elev ii raspunde, domnul nostru (trandafir, in felul lui) graieste, vrandu-se sarcastic: va rog eu mult sa incercati sa nu mai faceti ca verisorii mei din somalia sau kenia. (adica sa construiasca si ei o propozitie coerenta – subiect, predicat, complement si atribut, eventual.)

am plecat ingrozita; repet, de profesor. (tipul asta de invatamant explica, cel putin partial, nivelul elevilor.) voi reveni, ca doar luni o sa asistam inca 4 ore, inainte de marele moment al predarii propriu-zise. amin.


lecţii olandeze cu iz de românia (sau invers)

foarte scurta predica despre folosirea, secundara, intr-adevar, a lui ‘for’ in engleza – adica drept conjunctie introducand o cauzala, cum face si multmaicunoscutul ‘because’, de altfel. bun, acestea fiind zise…

munca in echipa, pe baza de ‘proiecte’, e la mare pret (si) aici. de data asta, eu, iza si inca 4 olandezi, unul mai talentat decat altul. azi ne reintalnim sa lucram si sa punem ultimele chestiuni la punct. cum pana acum ne-am concentrat preponderent pe continut, iata ca veni si vremea primelor tensiuni la nivelul formei si exprimarii. (hai sa nu mai zic inca o data ca olandezii nostri au o engleza scrisa cel putin dubioasa.) si tot pana acum, interventiile noastre de variere a vocabularului au fost primite cat de cat in regula, cu ‘inima deschisa’, ca sa zic asa. revin; termin ultimul subcapitol al proiectului – de ce sa primim noi (echipa noastra) banii & stuff ca sa organizam evenimentul descris in proposal… in fine, detalii -, si-l chem pe ‘managerul’ grupului sa-si arunce ochiul. ziceam la un moment dat ca noi meritam bla-bla, printre altele, for we are already involved in management/business relations & intercultural communication studies. ma-ntreaba ce-i cu ‘for’-ul ala acolo, ca nu-ntelege, incerc sa-i explic (ca-i sinonim cu because, doar ca-i mai formal, si ca deja am mai folosit because), pare ca-ntelege, insa il tot il sterge, ii zic ca nu-i nici o problema pana la urma, ca poate e chiar mai clar asa cu banalul because – in fond nici nu-mi pasa prea tare de rezultatul final. ceea ce realmente m-a enervat era faptul ca el tot nu-ntelesese [de fapt nu stia pur si simplu] si considera in continuare ca gresisem si-ncerca sa ma menajeze cumva, explicandu-mi ca pentru retardati ca ‘in unele propozitii se poate folosi for, dar in altele nu’ (?!), iar aici nu era ‘fit’. in mod ironic, tema proiectului nostru e ceva cu ‘bridging the gap: linking west to east’ (ma rog, in domeniul afacerilor & diferentelor culturale atasate, europa vs. asia, dar oricum, ideea e aceeasi si-n micul meu exemplu stupid…).

in oarecare alta ordine de idei, intotdeauna ma gandesc ca, daca oamenii astia au o parere proasta – din motive de cele mai multe ori nejustificate sau doar fara motiv, pentru ca, daca-i pui sa-ti detalieze, s-ar putea sa nu fie in stare – despre romania & romanii ei  (in loc sa ma simt ofensata), cu atat mai bine, am sansa sa-mi iau revansa, sa demonstrez contrariul etc.; mai degraba e vorba de o provocare. desigur, nu se pune problema sa rastorni, printr-un exemplu, doua, imaginea naspa a unui intreg popor, insa fiecare exemplu bun il poate pune pe (mai) ‘europeanul’ nostru pe ganduri, cel putin. cred. sper.

deja sunt satula de tonul lui sfatos si ingaduitor, cand vine vorba de romania, ca proaspat membru ue. acelasi nene din comisia europeana care ne vorbea saptamana trecuta despre (noua) agricultura europeana se minuna – probabil ca nu stia ca n-are doar studenti olandezi in sala – cum functionarii romani & stuff se minuneaza si ei la randul lor cand ajung pe la bruxelles, ca uite, dom’le, aici asa se face-drege; ca – zice nenea, semi-citez acu, la persoana I asa – nici nu pot concepe cand merg in controale sa gasesc bani aiurea in rapoarte sau vreo bancnota printre acte, imi este imposibil sa-mi imaginez asa ceva! iata insa ca la/pentru romani nu e asa! (desigur, in momentul ala cateva capete ale colegilor nostri s-au intors spre noi. am zambit, ce-ar fi de zis/facut?)

o alta colega, tot olandeza si foarte intepata si incrancenata, ne prezenta alta data pozitia problematica a taiwanului – e sau nu e un stat independent? teza ei era ca da, desi cele opt criterii pe care trebuie sa le indeplineasca un stat pentru a fi independent nu erau 100% satisfacute; argumentul ei final: ‘ca oricum, daca e s-o luam asa (ca sa traduc eu mai plastic), nici ultimele state intrate in ue n-ar merita 100%’… si, desigur, ne fixa pe mine si pe iza (cu care, trebuie zis, avusese niste vagi dispute pe marginea unui alt proiect). well, i don’t give a shit.

si, ca mica curiozitate, tot in grupa noastra, un exemplar convingator de ‘cocalar’ (olandez, se-ntelege) e un tip pe care-l cheama ilie. ILIE, da. iar istoria sa personala ne spune ca parintii erau mari fani ilie nastase… doar ca toti (inclusiv el insusi) pronunta ‘ili’.


comuniunea om-natură(-blog)

alaturi de search-urile care se bucura de cel mai mare succes pe blogul meu – voroncas, antoaneta tanasescu si stranger than paradise – mai scapa si elemente de genul: ‘nu constientizez ceea ce fac’, ‘jocuri de-a cacatu’ sau ‘o iubesc dar sunt un monstru’. io sper ca le sunt de ajutor cat de cat, asa e frumos intre oameni (si animale).


%d bloggers like this: