Tag Archives: calatorii

pornografie

cu ocazia acestui paște am aflat cum toată lumea și-a regăsit orgiastic originile. casa părintească prispa strămoșească amintiri din copilărie vatra satul țața cutare cum eram noi când eram mici, în fine, același paseism năclăit, fiecare cu mărunțișurile lui. încă un exemplu minor de pornografie din marea pornografie etc.

Advertisements

bildungsroman (I)

povești complecse, chiar greu de înțeles

înainte de a vizita capitalele și orașele iconice ale lumii, visul meu în viața asta este să poposesc și să scormonesc în micile orășele provinciale ale țării. asta-i perversitatea mea, ca s-o lămurim de la bun început. poate că fascinația conștientă a început cândva cu târgu neamț și înghețata betty cu doar 1,5 lei/cupa, 2 lei/2 cupe și tot așa – până unde nu-mi amintesc, dar știu c-am băgat la exces 2-3 înghețățuri enorme pe zi și a fost bine, iar pe la mănăstirile aferente ne-am distrat mai drăcos ca nicăieri, căci dumnezeu ne veghea și-i cam plăcea și lui să vadă puțină deșănțare prin biserică, căci cui nu i-ar plăcea? apoi delirul acesta bolnav a pus complet stăpânire pe mine. orășelele și cătunele sunt acele locuri unde mai poți găsi american cola și magazine gen „co(o)perative”, iar pentru mine asta e tot ce contează, e bucuria turistică supremă. mi-aș irosi cu frenezie toate avuțiile din chioșc în chioșc, din dugheană în dugheană și-napoi, dar mai ales în cârciuma întunecoasă și râncedă a satului, unde toate poftele își găsesc astâmpăr.

dar iaca că m-am luat cu vorba și am uitat să deapăn frumoasele amintiri și imagini recente, prilejuite de un scurt periplu prin râmnicu-vâlcea, oraș mândru, curățel și luminat la față, unde sistemul de taxiuri este cel mai bine pus la punct din țară și nimeni nu te-nșală la aparat, lol. aici sunt două teatre, ba chiar e și un festival de teatru, dar nu cu de-astea vreau să vă plictisesc, căci alte două locații locuri sunt miezul orașului, sensul său de a fi pe lume: discoteca crystal și muzeul de artă (art museum).

practic nu mai fusesem într-o „discotecă” din clasa a II-a, când eram în prima mea tabără la lacul amara, lângă slobozia (da, adică la sloboz – asta ca să lămurim din nou lucrurile din vreme), și am stat și noi noaptea, poate chiar până la 10 noaptea!, să ascultăm coco jumbo și să ne consumăm primele jalnice amoruri. însă iată că valurile vieții m-au purtat pe unde nici cu gândul nu gândeam și mă trezesc, la început de martie 2012, într-o vineri seară straniu-aromată, în crystal club din rm. vâlcea. lumini hipnotice, spuma mic burgheză a urbei, podoabe sclipitoare, combinate baroc, dar și minimalist, chipuri schimonosite și împietrite, inspirate parcă de bătrânul laocoon, de la durerea ritualică a pantofilor care strâng, cu tocurile lor necruțătoare, de neconceput, a rochiilor mulate care se ridică fatal și rebel și trebuie să le tragi mereu în jos, sub cur, asemenea unui sisif desacralizat, lume fină care-ți scrutează fiecare gest, căci fiecare gest mă trădează, mai ales blugii și bocancii – ei știu că nu sunt una de-a lor, am încălcat tabuul estetic de vineri seară în club, dar răul a fost deja produs și trebuie să duc mai departe coborârea infernală. e party anii ’90 – ce lege a universului a decis ca eu, după aproape 20 de ani, să regăsesc atmosfera coco jumbo, uitată demult pe malul lacului amara…? apoi n-am mai știut nimic. oare voi afla vreodată?


ce-aș trăi – ca vasile alecsandri!

da, știu că azi e ziua lui caragiale, i.l., și mă bucur sincer, dar trebuie să zic câte ceva mișto despre alecsandri, acest boier epicureu mason al literelor noastre, pe care, din motive evidente, nu-l mai citește nimeni azi. în schimb, paginile din istoria lui călinescu despre el sunt – cum altfel? – savuroase etc.

iată bucăți din niște exerciții de engleză, de care se apucă alecsandri, la nisa, prin 1867:

What has your father to drink? – He has some good wine to drink. Has your servant anything to drink? – He has some tea to drink. What have you to do? – I have to write.

Are your children able to write as many letters as mine own? They can write as many of them.

începe să scrie și scrisori în engleză (cam prea subtile, aș zice, doar după asemenea exerciții). fratelui său:

My dear brother,

I have written to you two days ago, a little letter, but I have so much satisfaction in exercising my self in the English language that I send another letter to day.

My health and my humour are as two handsome horses well driven by a good coachman in a pretty park. The very splendid view of the sea, the beautiful weather and the picturesque nature of this land have revived me.

My fancy is now travelling in the high regions of poetry. I have profited of this favourable disposition to write some verses, and I am very happy to be acquainted again with the muse, this old coquette who had abandoned me pitilessly.

Shortly I shall send them to you as an evident proof of my fondness for the Mediteranean.

My kind companion has learned to swimm so well that she is able to cross the Bosphorus, like Lord Byron.

I finish sending a hundred kisses to my dear nieces.

Fare-well.

 

călinescu se-ntreabă cu falsă naivitate cine era acea „she”, adăugând că, în orice caz, meniurile pe care le însemna alecsandri la nisa erau pentru două persoane!

de poveste e și drama sa disperat-răsfățată de a găsi o destinație însorită și confortabilă: în iarna lui 1869 plănuia să se ducă „în Eghipet, ca să mă prejesc la soare”. […] Vreme de o jumătate de an făcuse „un voiaj foarte original à la recherche du soleil” și nu găsise pretutindenea decât iarnă, ger, ploaie, vânturi. La Viena îl prinsese vânt glacial, la Munchen două picioare de zăpadă, la Paris ploi de Boreu impetuos.

și tot așa, mereu în călătorii de plăcere, care mai de care mai exotice.

(george călinescu, istoria literaturii române…, minerva, 1985, pp. 292-293)


%d bloggers like this: