Tag Archives: comunism

salutări

într-o piață centrală, place voltaire, din arles, orașul lui van gogh. iar în piesele de teatru de la avignon 2014 se juisează cu gândul la lenin. așa ceva e posibil.

comunism


bietele fete bătrâne

semnul distinctiv al femeilor nebune – isterice trecute de prima tinerețe sau doar scofâlcite prematur sub povara singurătății sau a locuitului cu mama bătrână și bolnavă – este floarea/panglica din păr asortată cu restul vestimentației, de obicei în culori tari, roșu, verde, albastru, auriu, de obicei întru totul demodate – și hainele, și accesoriile -, tocmai scoase de la naftalină.

o astfel de doamnă apare des pe la evenimentele culturale bucureștene. la enescu am văzut-o zilnic, insinuându-se peste tot. jurnalistă, actriță, ceva de genul ăsta, pe la tvr – n-are rost să-i dau numele -, grizonată, cu maxilar proeminent, dinți de cal și buze plescăitoare, mereu de un entuziasm obscen și zgomotos însoțit de un rânjet înfiorător. doamna are probabil zeci de flori din plastic sau textil cu care-și prinde părul slinos. rochii din materiale lucioase și culori incerte, pantofi metalici, geantă placată cu pietre și nestemate strălucitoare. o prezență, ce-i drept.

femeia asta care m-a agresat vizual în fiecare zi timp de o lună mi-a amintit de profesoara de fizică din liceu. aceeași specie blestemată de fată bătrână, cu panglici lungi, de voal, colorate precum deux-pièces-urile de anii ’80 pe care le purta. și de parcă nu era îndeajuns de grotescă oricum, cucoana avea părul până la cur – alt semn al dereglării mentale feminine – și o voce înaltă, cu fluctuații să le zic muzicale, deși era ceva atât de sinistru și de ridicol încât părea ireal, în fine, o voce pe care nu poți decât s-o auzi, o voce care-și conținea deja propria parodie. evident, era o plăcere s-o imităm în clasă.

și acu mă gândesc la replica ei misterioasă cum că „în occident se râde și cu fundul de einstein”, s-o știm de la ea!


basm

se spune că odată, pe când un neguțător pe nume jiang ziya vindea făină de grâu, o pală puternică de vânt i-a suflat-o pe toată din mâini. a încercat apoi să vândă cărbune de lemn, dar iarna s-a dovedit una deosebit de călduroasă. în cele din urmă a ridicat ochii spre cer oftând și o pasăre i s-a găinățat în gură.

[mo yan, schimbarea]


odă spermei

care a întâlnit vreodată o sinestezie mai filosofică și mai totală decât aceasta ce urmează, ei bine, minte:

bob veșnic, prunc prim, tu, frate al ierbii, părinte al pâinii, bunic al pământului, marea mea rudă, splendid, tutelar, demiurg anonim.
monadă a lumii, sinteză eternă de soare, de ploaie, de vânt și de humă, sudoare și rouă, eforturi și nouri, și jertfă, și raze, și palme voinice, muncite, cuprinse, tăcute și calme, de principi plugari.
străbune, bătrâne, principiu și stare, mișcare și simbol, putere și cântec, și cuget arhaic, și lacrimi, și cumpăt, și sfat, permanență, cetate cât țara, și pace de aur, legendă și paloș și pavăză, pază de grindini, de mană, de mâini de tâlhari.
[…]
fruct nobil al muncii, explozie dulce, miez alb, bucurie a omului liber, cu ochii – sori gemeni – izvor de lumină, sorginte căldurii ce-ți coace destinul de pâine pe masa copilului meu.
tezaur garant că mi-e fața curată, că port fruntea sus, că spinarea mi-e dreaptă, că mâinile-s libere, pașii statornici, făptura – ea mea și-a poporului nostru, la fel cum ești tu, al meu și al țării, dreptate și flamură, inimă, grâu! […]

(romulus vulpescu, tezaur garant, în luceafărul, nr. 29, 17 iulie, 1971, un număr special, ca toate pe-atunci, având ca temă de dezbatere „mirabila sămânță – pământul nostru – grâul de-a pururi”)


%d bloggers like this: