Tag Archives: corporatii

epitaf

marți, newsletter-ul universității din bucurești. știri, anunțuri, evenimente.

serile de leadership
360 career event, primii pași spre o carieră de succes
consulting days, oportunități pentru tineri
inspire/buzz camp
țintește sus în carieră
cel mai frumos proiect
ziua femeii la ub

ok, mă duc să-mi pun ștreangu de gât. ăsta-i jargonu imbecilizării noastre.


training: cum să-ți fuți viața

s-a făcut să am parte în modul cel mai brutal și obiectiv de nenecesara revelație (pentru că io știam deja) că trainingurile corporatiste & co. sunt făcute de niște indivizi cu creierul spălat care vor să ducă spălătura mai departe și faza tare e că chiar o duc, căci publicul își belește bucuros ochii c-a înțeles în sfârșit ceva profund uman, numai că pus într-o manieră atractivă-interactivă-expresivă, mereu pă bază de metaforă… cum ar fi, am aflat, „metafora” – sau alegoria? – tortului ca (și) companie, care în ce constă? păi, dacă tu guști dintr-o felie și e râncedă, atunci ce te gândești? că ai avut tu ghinion să nimerești chiar felia aia stricată SAU că de fapt tot tortul e nașpa și ți-ai luat țeapă?! hehe. ei, așa și cu o companie pe care o reprezinți. dacă îi fuți în cur pe clienți sau pe potențialii clienți, ei vor spune oare că ai avut tu probleme acasă sau în copilărie? ei bine, nu, ei nu vor spune asta, ci vor fi absolut îndreptățiți să creadă că toată – dar toată! – compania se bazează pe futerea în cur a oamenilor. iar tu ca (și) sclav al respectivei companii nu vrei ca lumea să creadă o așa grozăvie. :(

bine, iar asta nu e nici măcar vârful vârfului aisbergului ce v-am povestit io aicea, când de fapt am aflat o groază de chestii super-interesante după care voi ști de-acu încolo să-mi ghidez & gestionez: a) relațiile interpersonale, b) timpul! de pildă, am aflat un „concept” nou, pă bază de ghicitoare: ați auzit voi de „chefleși”? v-ați prins, sunt ăia care n-au chef niciodată de nimic. :/ lucru care nu poate decât să-i mâhnească pe corporatiști, care-s mai rău decât iisus și misionarii crejtini pă pământ.

și am mai auzit o anecdotă tare. amu cică era odată un prof român de literatură care se duce în america să țină o conferință despre miorița. cum e și firesc, nimeni din public nu pricepe nimic (asta pentru că americanii sunt superficiali, nu ca românii ospitalieri și poeți). la final, unu se duce la profesor și-i zice, printre altele (aici traineru povestește în stil doru octavian dumitru): cum adică, ciobănașu n-a făcut nimic?! și vezi că nu e ok să ai animale favorite! iar ăia 2 s-au pus să-l omoare că era mai bogat în loc să se ducă să-l întrebe care-i secretul și să-nvețe și ei să facă business???

în fine, e păcat că mintea umană nu are totuși capacitatea să acumuleze toate pildele și parabolele motivaționale care zac într-un trainer. dacă le-am reține pe toate și am ști când să le punem în practică, jur că lumea ar fi un loc mai bun pentru noi și familiile noastre, iar brusc oamenii ar zâmbi mai des, căci dacă e un lucru pe care corporatiștii îl urăsc din măduva mecanismului lor, acela nu poate fi decât tristețea… sau pesimismul… sau lipsa de motivație…

mulțumesc pentru că existați ca să ne mai descrețiți frunțile împovărate, sper să muriți în chinuri prelungi cât mai curând.


%d bloggers like this: