Tag Archives: culturale

și totuși cultura

baz luhrmann e australian și a făcut filmul ăla întemeietor care nu se mai termina, „australia”.

n-am văzut încă gatsby, știu deja ce grozăvie va fi, mă intrigă însă faptul că nu joacă keira knightley, că știam că ea s-a specializat pe ecranizări celebre, ea e noua pizdă intelectuală de la hollywood. pentru că nu contează cât de catastrofale sunt filmele atâta vreme cât au un sâmbure de literatură grea. pe același principiu, când va fi să se facă un gatsby franțuzesc, aleasa va fi, obligatoriu, audrey tautou.

am fost și pe la noaptea galeriilor. îmi amintesc doar niște hârtii lipite pe pereți și una care-mi explica că e un colaj spontan și faze și pe alta care, în chip de statement ideologic, firește, îi schimba progeniturii pampersul. e aceeași mamă nonconformistă care venise chitită să-și alăpteze copilul, același copil, la vernisaj la cantor. și l-a și alăptat. ne-a dat o lecție. ne-a pus unde ne e locul.

data viitoare mă duc și io și-mi schimb tamponul. crecă la street delivery. apoi mai vedem.


doza necesară de scepticism

e și ada milea o etapă în viața ta peste care trebuie să treci. punct. e atunci când formula „omu negru de zăpadă” nu te mai amuză. sau alte giumbușlucuri lingvistico-muzicale de-ale ei. or fi bune, nu zic, pentru poeții sentimentali sau corporatistul care-și trăiește ultimele resturi de umanitate.

și apoi ferește-te de oamenii cu idoli și idealuri.

îi știți p-ăia de la incubator? sunt o mare sectă urbană de pornografie domestică, naivă și terapeutică, în care fiecare vine să-l învețe pe celălalt ceva. să tricoteze cu dragoste, să se cunoască pe sine, să facă diverse lucrușoare cu propriile mânuțe. în fine, e un întreg fenomen odios. povestesc data viitoare.


supremația filmului european

da, deci fiți pe fază c-a-nceput bășinosul de festival de film european – să vă spun și de ce e bășinos: pentru că, cum cu pseudo-ironie ne-a explicat știrista protv la deschidere (cu minunatul „le havre”, de altfel – n-am ce zice -, iar în fața mea a stat antoaneta ralian), filmul european (care acoperă o categorie perfect uniformă și eterogenă, firește) nu e nici film american, nici indian! (care film american și indian este, și el, o categorie unitară) deci dupe ce conștiința europeană s-a căcat pe cinematografia americană, pentru că dă bine, începu și festivalu.

ieri, prima zi. am înghițit două filme execrabile (bine că am „acreditare”, că nu dădeam bani pe asemenea mizerii și mă duceam la mc și-mi luam meniu sau cârpe de la h&m), deși puteai intui dinainte că vor fi proaste, da mereu zici să nu fii nemernic by default și să-ți deschizi inima din când în când, că cine știe.

„pur” este probabil primul film nordic slab pe care-l văd. rețeta dezastrului: lasă un regizor femeie pe la 30 de ani să-ți facă film cu mozart care-ți schimbă viața, iar apoi îți mai și dă-n cap cu niște cărți, să fii sigur c-ai înțeles că-i un film bun, fin (kierkegaard, schopenhauer, bourdieu). acu, nefericirea a fost și una conjuncturală. o bună parte din film mizează pe muzică (iar pentru asta a adus acolo ditai orchestra serioasă): câteva hituri din mozart și beethoven. numa că sonorizarea la studio s-a căcat pe frumoasa muzică la modu grosolan – s-a auzit încontinuu distorsionat, „tremurat”, de parcă ascultam ironici muzică clasică. cum experiența receptării era deja compromisă, faptul că vitele din sală butonau zgomotos mobilul, că vorbeau la telefon sau că telefoanele tot sunau, iar unii s-au mai și certat pe tema asta, vă spun sincer că [acest fapt] m-a bucurat profund. a fost parodia perfectă. morala filmului – ca să revenim unde trebuie – e că, dacă ești nebună la cap, mai bine stai în banca ta (și plângi pe recviemu lu mozart) și nu te fute cu dirijori, că uneori poate să iasă bine, alteori rău.

și totuși cum era să știu că filmul ce avea să urmeze, „goethe!”, la eforie, va fi cu mult, mult mai prost? atât de prost încât e genial, m-am căcat pe mine de râs, în timp ce mă gândeam emoționată cum să-i împușc pe toți din sală, pe toți inocenții ăia urbani care au aflat la finalul filmului anecdota cu valul de sinucideri post-werther și au băgat-o pe revelație zgomotoasă. filmul a fost, cum să spun, nemțesc – deci calitate garantată, nu moloz de hollywood, să ne-nțelegem! glumițe și scenariu mai mult decât previzibile, dar pentru a fi sigur că nu ratezi nimic din distracție, muzica din film, ca de crăciun, ca de walt disney așa, îți indica tot – ce reacție să ai, la ce să te aștepți și în general te asigura că totul o să fie bine, în ciuda tragicomicelor buclucuri în care intră tânărul pămpălau goethe.

în fine, filmul a fost atât de imbecil, încât nu are sens să mai insist. (totuși, dacă ești o vită drăguță, s-ar putea ca filmul să ți se pară încântător și jovial.) altceva trebe discutat: să mor io dacă am văzut vreodată un film bun cu temă (biografic-)literar-artistică, ca să zic așa. zi-mi un film decent despre un scriitor, un pictor, un compozitor, om de știință, plm. de ce e greu să-ți iasă așa ceva? pentru că se deschid 2 capcane tipice: ori îl fetișizezi, îl hiperbolizezi și, ca regizor, abordezi subiectul cu umilință și atunci îți iese un poet care vorbește numai în versuri și ale cărui gesturi, oricât de banale, sunt în permanență simbolice, chiar și când se cacă (deși el sigur nu se cacă, pentru că e artist), sunt mereu în profundă și necesară legătura cu opera lui; a doua posibilitate e să-l fuți și să reprezinți figura geniului sub semnul imbecilității, să-i arăți prostului din sală că goethe, că einstein, că cine vrei tu, e, frate, la fel ca tine, e unul de-ai tăi, deci fii tâmpit în continuare că te vei salva; și atunci ni-l arată pe geniu scobindu-se în nas, căzând hilar în fața tuturor, batjocorit și umilit de profesori, de superiori sau de tovarăși (dar noi știm mereu, avem acest confort psihologic, că toți aceștia sunt de fapt adevărații imbecili și și-o vor lua pentru aroganța de care dau dovadă, deci încă o dată putem sta liniștiți în fotoliu, căci dumnezeu nu va lăsa lucrurile neîndreptate).

apoi am băgat-o în centru pe bere nemțească, căci fu o zi de grea încercări. azi e „play” de ostlund la eforie, deci mergem la sigur (nu mai e nici o distracție așa), plus finala cupei angliei, chelsea cu liverpool. plus zioa bărbatului, ziua în care femeia n-are voie să-i spună „nu” bărbatului (care bea bergenbier).


nervi de primăvară (pe scurt)

venirea primăverii pe bune e un șoc adus nervilor, corpului. imunitate zero, viroză, febrilitate, greață, sfârșeală, nefutute dințoase la brd, o nefutută boccie la flanco și banala sclavie a tehnologiei, o poveste fără sfârșit. totuși, un interviu cu stil și sex luat unei lesbiene minore parcă iese din peisaj. have fun!

și încă ceva mișto, poate chiar grav! pe bookdepository găsim blanchot reader, 556 pag., traducere paul auster, 1998, la numaidecât 7,62 euro (cică 73% reducere), fără taxe de livrare, desigur. eu mi l-am comandat deja. succes.


un souvenir de paris


articole (3)

  • un quiz distractiv pe literatură rusă. cât știi – cât îți amintești – cât intuiești.
  • spaima – drama – rușinea cititorului: cărțile alea fundamentale pe care nu le-ai citit (sau recitit ca adult), dar probabil ai zis sau ai lăsat să se înțeleagă că le-ai citit. tipic. (lista e lungă, oricum va fi întotdeauna lungă și umilitoare. dintre cărțile așa-zise clasice/mari/importante – deși etichetele astea au un grad ridicat de arbitrar -, io n-am citit „frații karamazov”, „jocul cu mărgele de sticlă”, faulkner (doar 2 pagini – se pun?), pynchon, rushdie, vonnegut (deși am scris despre el la un examen), „moromeții” II [lol], „ulysses” nici nu mai zic, nimic „sf” și nimic dus la capăt de virginia woolf – că tot e ziua ei azi.)
  • un mic experiment statistico-poetic, dacă vă plictisiți – cele mai citate versuri (pe google, evident) din literatura engleză. top 50. locul 1? un poet de necitit azi. :D
  • sigur le știți, dar întru revizitare – învățăturile lui scott fitzgerald către fiica sa în etate de 11 ani. (intuim, desigur, că-s lucrurile de care el însuși n-a ținut cont. ”don’t worry about mosquitoes.” văd că de alcool nu-i zice nimic.)

p.s. ce notă ați luat la quiz?


sesiune de interviuri

pentru împărtășirea de inspirație în viață, învățăminte, divertisment sau chiar mai puțin de-atât, s-au adunat aici 14 oameni cu blog să scoată la iveală, de-te-miri-unde, câte un interviu miezos. cu cine a considerat fiecare de (ne)cuviință. oferta e generoasă, houellebecq & proust fiind – ce întâmplare! – la mare căutare. dar nu numai.

____________________________________________________

boladenieve78

Je vous présente Houellebecq. Michel Houellebecq.
Pentru ca l-a plictisit istoria din romanele lui Dumas dar i-au placut benzile desenate cu Pif.
Pentru ca te pocneste in ochi cu adevaruri precum “people get married to have a personal life”.
Pentru ca l-am iubit de la “Particulele elementare” pana azi, cand il savurez in dialog cu Bernard-Henri Levy, si am tresarit dureros a recunoastere citind “Extension du domaine de la lutte” taman cand lucram ca programator.
Pentru impertinenta asumata si libertatea de a se contrazice, pentru ca se inchipuie romantic si se vrea iubit.
Pentru ca e uman si inteligent si scrie bine.

[interviu houellebecq]

* * *

Micawber

Tocmai mă bucuram că am un interviu cu Wagner, ba chiar unul publicat într-o carte cu ştaif, Wagner’s Meistersinger: Performance, History, Representation (editor Nicholas Vazsonyi). Unul din contributori, Peter Höying, reproduce o convorbire cu compozitorul, sub titlul http://worldwidewagner.richard.de: An Interview with the Composer Concerning History, Nation, and Die Meistersinger. Până la urmă se dovedeşte că discuţia e inventată, cu tot parfumul ei de verosimilitate (la un moment dat intervievatul se plânge chiar că e întrerupt). E frustrant de-a binelea – n-am găsit niciun interviu real cu Wagner şi nici nu am cum să-l întreb, direct, „e adevărat, maestre, că vă plăceau pilotele de puf şi hainele de catifea, după cum susţine Thomas Mann, un individ care s-a afirmat după moartea dumneavoastră?” Aşa că adresa de mai sus trebuie luată ca parte a glumei (să nu-i vină cuiva ideea să-o acceseze). Linkuri la interviuri adevărate n-am.

* * *

bicicleta galbenă

Pentru că a scos din zona de confort atâţia mediocri dovediţi, dar ultra-prezenţi şi obositor de vizibili, spunând lucruri sincere într-o limbă ciudată & adâncă, de o rafinată simplitate. Şi pentru că, de fiecare dată când îi citesc interviurile, realizez cât de ipocrit/ipocriţi sunt/suntem în relaţie cu oameni pe care-i dispreţuim din rărunchi, dar le zâmbim strepezit – precum în viaţă, aşa şi pe bloguri. Da. Deci: Herta Müller.

[interviu herta müller]

* * *

delaskela

când am dat de ’’Ziua independenţei’’ era o zi de iarnă mă învârteam aiurea printr-o librărie văzusem un film cu titlul ăsta mi-am zis băi frate ditamai romanul pentru un film cu extratereştri răi dar eram în mare mare eroare nici vorbă de aşa ceva m-am lămurit citind un interviu într-o revistă dăruită de o doamnă aşa am descoperit pe unul dintre cei mai puternici prozatori din toate timpurile Richard Ford iar ’’ziua independenţei’’ nu are nicio treabă cu filmul e un roman remarcabil, la fel e şi ’’Cronicarul sportiv’’ artă narativă pură glorioasă.

* * *

milf

Unde nu i-ar da dumnezeu un d-asta si lu’ Eugenia Voda!

* * *

Simona Radoi

Bun, interviul ales de mine este cel facut de Eugen Istodor cu Cristi Borcea:

[interviul]

Interviu ales din motive obiective, cu mentiunea ca in ziua aparitiei m-a sunat un prieten, dinamovist, sa ma roage sa il felicit pe Eugen Istodor.

* * *

S(f). Vasile

Cititorule, ai conştiinţa împovãratã de atâta dialog cu Luciferii zilelor noastre? Ai cugetul nãclãit de atâta “culturã”? Alungã ACUM mirosurile neplãcute de pucioasã din viaţa ta de apoi!

 Sigur aţi cãpãtat suficientã lecturã serioasã pentru azi, aşa cã uite un interviu cu tânãra speranţã a ligii terţe, Stelian “Maradona sixtinã” Baban.

[interviul]

* * *

puπla diletantă

mișel houellebecq îmbracă straie de gogâie într-un monolog de oferit drept exemplu pentru interviuri. din sutele de clipuri cu acest superstar dubios ăsta pare a fi un bun start în a-l cunoaște pe musiu, pentru că în ciuda aparențelor excentricitatea insăși – de altfel caracterizantă pentru mișel – se ascunde parcă timorată sub patul acelui hotel din la fel de dubiosul frankfurt.

[alt interviu houellebecq]

* * *

TuPac Cianur

Eu când aud de gonzo, mă gândesc la filmele porno în care actorul o face și pe regizorul, dar și pe cameramanul aruncându-și în centrul atenției șomâlca după care este avidă cucoana din film. Hunter Thompson este un gagiu care pare-se a oficializat gonzo-ul în activitatea jurnalistică, adică și-a pus la bătaie șomâlca, unii au sărit pe ea, iar apoi a scris despre eveniment. Este cam ceea ce retarzii ăia de la Can Can fac când se pun de-a curmezișul drumului ca să nu treacă Mihaela cu Dany, fac poze multe și le vând apoi ca eveniment exemplar de conduită retardă a unei Dive. Thompson a fost un drogat, bețiv, cu afinități gay – a făcut-o pe peștele (vezi poza) pentru niște băieței și a mai produs și câteva pornoace d’alea. Îl admir pe omul ăsta pentru că este schizofrenic de primul grad. Am ales două bucăți de interviu, unul dat în Vanity Fair (1994), pe modelul oracol de școală primară și un altul apărut un an mai târziu, când se pregătea debarcarea lui Clinton la Casa Albă. Nu peste foarte mulți ani, se sinucidea. Treaba se împuțea – nu cu lumea, ci mai ales cu el.

[interviu thompson]

* * *

tlön

[interviul]

acest interviu ne ofera o recomandare esentiala.

ne arata, de asemenea, ca nu e totul pierdut daca nu o urmam.

 * * *

fiction addiction

Nu prea ma omor dupa interviuri pentru ca de multe ori cei care pun intrebarile ma scot din minti ducand discutia in directii irelevante. Exista evident si exceptii, intervievatori care stiu cu cine au de-a face si ce vor sa scoata de la subiect sau subiecti care intorc intrebarile proaste si vorbesc despre ce vor ei calcandu-si respectuos in picioare intervievatorul. Un interviu pe care il recitesc din cand in cand e unul cu William Faulkner pentru ca e incredibil de bogat in ciuda intrebarilor cliseistice. Pe langa filosofia lui de golan zen, ca nu stiu cum altfel sa o rezum, care ma da gata de fiecare data, interviul are raspunsuri la multe intrebari pe care mi le puneam citindu-l: [interviul]
Si pentru ca Faulkner mi se pare mult mai golan in realitate decat mi l-am imaginat citindu-i romanele, William S. Burroughs care e cel mai mare golan in scris ma surprinde de fiecare data in interviuri prin calm, coerenta si costumul respectabil: [interviul]

* * *

bătrânul safo

Nouă ne place atunci când sud-americanii încearcă să definească literatura, i.e., încearcă să traseze o linie între realism și fantastic. Și după aia încep să vorbească așa serios despre cărțile lor, despre ce-nseamnă să fii scriitor, cu un aer de sfârșeală. Cu alte cuvinte, ne-am gândit la acest interviu cu Roberto Bolano, pentru că are straniul obicei de a retracta tot ce spune.
[interviu bolano]

* * *

chestii livrești

pentru că este posibil ca Marcel Proust să rămână în memoria oamenilor mai mult după acest chestionar-oracol decât pentru ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut, aleg acest “interviu” pentru tema propusă. deci, chestionarul pe care Proust l-a completat la 20 de ani. 

[chestionarul/interviul lui proust]

 

* * *

voroncas

interviul ăsta cu woody allen e ca un film perfect de woody allen, e tot miezul lui woody allen acolo, e material dens, e absurdul lui de anii ’60-’70 pe care nu l-a mai regăsit deloc de atâta timp încoace și ne face o mare bucurie să-l revizităm acu în aceste vremuri triste, post-midnight pariziene. (e-n 4 părți, serviți cât aveți poftă și nici nu vă sfiiți!)


articole (2)

pentru că nu știu cum am uitat de „rubrica” mea de articole despre sex, literatură și alte vedenii, revin pe calea cea bună și ne aruncăm ochii de data asta pe niște liste vizuale-superficiale de tot hazul. bucurați-vă că nu-i mult de citit:

sau


preludiu

dac-aș avea timp, v-aș povesti grozăvia care este (la) sala palatului, pe văzute și pe nevăzute, unica sală din bucurești unde totuși se țin concerte importante, deși e de o evidență izbitoare că această clădire trebuie pur și simplu dinamitată și pe veci uitată. dar n-am timp, dar sigur vă voi povesti cum se cuvine.

grozăvia și mai și face că orchestre mari din lumea asta și dirijori și soliști pe(ste) măsură vin zilele astea (până pe 25 septembrie) și se perindă forțat-claustrofobic prin holurile-cotloanele-coclaurile sălii palatului. și asta poate că n-ar fi decât un moft dacă măcar acustica sălii ar fi nu perfectă, ci de bun-simț. dar firește nu putem vorbi de așa ceva.

și totuși peste toate astea se întâmplă că festivalul enescu trăiește, e viu și azi începe și e plin de plăcute prezențe anul ăsta, când se face că fac și io ceva frumos și cu folos, lucrând cu drag și groază întru festival.

o să fie bine, veniți la concerte, probabil că nici nu mai sunt bilete.

programul aici, luați de vă înfruptați, că cine știe când mai prindem așa ceva.


corespondențe necesare

poate-ați văzut deja pe la știrile „culturale” și inocente, care aduc numai bine în casele noastre, nu doar violuri și omoruri, că revine în țară gregorian bivolaru să-și mai arunce ochii peste colecția pornografică de la editura 3(rei) pe care cică o „patronează” (spiritual). însă pentru a nu le atrage atenția autorităților române, se pare că și-a schimbat, temporar-contextual, numele în pascal bruckner, renunțând cu această ocazie și la ochelari.

coborând puțin nivelul discuției, am mai depistat un transfer identitar straniu, undeva pe axa ion marin de la dinamo (acest țăran perfect, cu un strop de eleganță îmbâcsită) – sylvester stallone (desfigurat, cu prune în gură și pe la ochi) – freud. mi-e greu să prevăd consecințele acestor interferențe.

p.s. data viitoare, pascal quignard sau amy winehouse, încă nu-mi dau seama care-s prioritățile-mi intelectuale.


kilipirim, of course

n-am mai frecat-o repetitiv & critic pe la târg ca-n anii trecuți și am fost eficientă și decisă. de semnalat:

– cele 3 volume din „istoria corpului” de la art, cu 80 lei (le-am luat, le așteptam etc., deși au hiba de a fi, desigur, cam generale, dar asta nu contează); tot la art, compagnon cu „antimodernii” sau alte cărți din colecția aia „serioasă”, cartonată (adorno, bourdieu, touraine cu „lumea femeilor”) – 30 lei

– prezența editurii rao – zgârcită ca-ntotdeauna, dar câteva dintre cărțile alea necartonate & oarecum „clasice”, lucioase cu auriu, de literatură sec. XX – toate la 15 lei (jurnalul lui kafka, virginia woolf, sartre, camus, montherlant, malraux, tournier)

– humanitas – cam ce au la reducere și-n librăria lor + câteva „vechituri” ascunse printre rânduri (am luat george steiner cu „moartea tragediei”, pascal quignard, la limită eseu-ficțiune, cu „umbre rătăcitoare” și wittgenstein cu niște însemnări postume care, oriunde deschideam cărticica, sunau bine, adică conțineau un „adevăr”, toate la prețuri de nimic)

– am căutat la curtea veche ceva din colecția știință & religie: caputo & vattimo, „după moartea lui dumnezeu”, unde, chiar pe pagina de titlu, scrie „vatimmo”; altfel, am preferat esterhazy

– polirom & paralela 45 – practic nimic nou; nemira începe să nu mai conteze pentru mine, iar celelalte prea contextual ca să le mai pomenesc etc.

– undeva la etaj, cărți haotice, unele folosite, cu 2 rupte proaste arogante la stand; în ciuda lor, mi-am luat de acolo o mică antologie de poezie franceză (simboliști în mare parte), bilingvă, „tălmăcirea” lui zeletin

și-acestea au fost aventurile mele la kilipirim, prima zi. (celelalte vor fi la fel, doar că n-o să mai am bani să-mi schimb ochelarii, așa cum plănuisem.)


the life and deeds of mr stanley kubrick, film director

tlön society

oricare din filmele lui cantareste cat munca de’o viata a unor regizori mai marunti [si’n comparatie cu el aproape toti ne par marunti]. foarte umil, eu voi cita doar cateva secvente:

Dr Strangelove: sir, i have a plan… [stands from his wheelchair] Mein Führer, i can walk!
Lolita: we’re really very fortunate here in West Ramsdale. culturally, we’re a very advanced group with lots of good anglo-dutch and anglo-scotch stock. and we’re very progressive, intellectually
2001: just what do you think you’re doing, Dave?
Clockwork: one thing i could never stand was to see a filthy, dirty old drunkie, howling away at the filthy songs of his fathers and going blerp, blerp in between, as it might be a filthy old orchestra in his stinking rotten guts
Barry Lyndon: [e, cred, Filmul Absolut]
Shining: don’t worry Mom. i know all about cannibalism. i saw it on TV
FMJ: me sucky sucky. me love you long time. me so horny
EWS: don’t you think one of the charms of marriage is that it makes deception a necessity for both parties?

***

cinesseur

i return again and again in my mind to the film that i elected to show my friends on the Sunday, America time, when i got the news that Stanley died. and some people came over to the house that night. they were scheduled to come over for dinner anyway. we talked the whole night about Stanley and i wanted to show all of them a scene from a movie that for me represented how deep Stanley’s heart was and how much he could love and show emotion because he’s been criticized as an unemotional director. i thought he was a very emotional director. and so i put the last scene from Paths of Glory where Christianne [who he then married] plays the German captive girl that stands up and sings in front of all the French soldiers bringing down the house in tears. and as the soldiers cried, we all cried watching just the last scene, not the whole picture. that isolated last scene hit a chord with everyone in the room. two people had never seen Paths of Glory but were still totally affected by that sequence. and that, to me, represented who Stanley was as a human being.

[Spielberg on Kubrick: excerpt from an interview included on Eyes Wide Shut DVD release]

***

claude

Kubrick. Merge birfa prin tirgul global cum ca Stanley Kubrick ar fi fost posesorul celei mai mari colectii private de porn de pe planeta (asta se intimpla inainte de explozia www!). De altfel, inca de la inceputul carierei sale Kubrick a vrut sa faca un ‘blue movie’ iar, conform lui Frederic Raphael, co-scenarist la Eyes Wide Shut, realizarea unei orgii ‘convingatoare’ in EWS l-a macinat pe Kubrick luni la rindul . Daca v-am captat atentia trecem la pasul 2; daca nu, rezolvati un Rubik’s C(ube).

Undeva pe la 1965, intr-un interviu, Orson Welles (o influenta majora asupra lui Kubrick) zicea: ‘among those whom I would call the younger generation of directors, Kubrick appears to me to be a giant’. Stiti vorba aceea din popor: ‘it takes one to know one’.

Barry Lyndon. My favourite Kubrick si probabil unul dintre cele mai frumoase filme ever made.

Ramine sa-l intilnesc pe cinefilul insensibil la scenele de interior din BL filmate fara iluminare artificiala, doar luminari, ceva geniu plus ‘lenses for candlelight photography by Carl Zeiss’. Bloody brilliant!

Irlanda merita si ea o mentiune pentru amabilitatea cu care si-a imprumutat dealurile inverzite echipei de filmare.

Cut to:

Kubrick si W.M. Thackeray: in moarte ‘good or bad, handsome or ugly, rich or poor they are all equal now’.

***

surorile marx

blasfemie! veti spune, dar cutez: 2001: A Space Odyssey nu e un film SF stricto sensu, caci pentru moviegoer-ul venit sa se adape pavlovian cu actiune SF dupa canoanele fixe ale meniului, socoteala de acasa nu se va potrivi cu cea de pe fotoliul de catifea rosie si va casca repede de plictis. moreover, chiar si la scara naivitatii de o tandrete copilaroasa a SF-ului anilor 60, unele scene… well, ehrm… they fridge the nuke. pentru mine insa, e in primul rand o lectie de filosofie, dar ochiului spectatorului ii trebuie rabdare si virtuti de prisma ca sa descompuna alchimia impletirii tuturor ingredientelor dinauntru. pelicula e suport, SF-ul pretext, insa firul rosu e pur Nietzschean [what is the ape to man? a laughingstock or painful embarrassment..] cautarea e metafizica, parcursul e estetica si simbolism, iar Kubrick – om-orchestra stapanind magistral arta contrapunctului. ah, si oricat de paradoxal ar putea sa para, Kubrick chiar pulverizeaza – subliminal dar hatru [remember the Zero Gravity Toilet ?] – toate cliseele SF “dans l’air du temps” in 1968.

bref, nu cautati invataminte sau intelesuri, ci doar intrebari.

[ps: moooor dupa fotoliile alea..]

***

oceania

prima data cand am vrut sa vad Eyes Wide Shut s’a intrerupt curentul pe la mijlocul peliculei. tocmai ma intrebam: ce cauta Tom Cruise in acest film?

a doua oara, totul mi s’a parut confuz, complicat, enigmatic. am descoperit un Kubrick alchimic, obsedat de ocultism. un vartej de vise, orgii, fantasme, impulsuri inconstiente si conflicte reprimate. dialoguri banale si repetitive. m’au incercat senzatii extreme: de la iritatie la fascinatie. doar muzica mi s’a parut fara cusur si absolut justificata la fiecare interventie.

mi’am zis sa’l vad si’a treia oara. mi se parea imposibil ca un creator extravagant si genial precum Kubrick sa nu incerce sa comunice ceva prin filmul asta. la a treia vizionare filmul s’a dovedit nelinistitor, inclasificabil, contradictoriu. am ramas cu o singura idee concreta: ca “nici un vis nu e doar un vis”: un fel de poarta deschisa spre o multitudine de lecturi.

***

thursday’s child

Din cele treisprezece filme ale lui Kubrick, Barry Lyndon mi se pare cel mai aproape de perfectiune, iar din acesta, secventa finala este poate my all-time favourite. intr-un reenactment al unei scene anterioare – Lady Lyndon semnand acte, cu diferenta notabila ca Lord Bullington si-a obtinut in final locul ravnit langa mama sa – aceasta este tulburata pentru un moment de amintirea lui Barry, dar isi reprima orice semn de emotie. Nu isi permite decat gestul de a se opri cateva secunde si a privi in gol, iar gandurile sale ne raman si de aceasta data inaccesibile. Apoi continua sa semneze hartiile intinse de fiul sau, in timp ce camera se indeparteaza.

E o incununare a tuturor scenelor in care Kubrick, in timp ce pare ca ne refuza apropierea de personajele sale, preferand sa inlocuiasca spectacolul sentimentelor cu cel al naturii si al interioarelor somptuoase, reuseste sa obtina tocmai rezultatul contrar.

***

dragos c

cand spun Kubrick, spun portocala mecanica. atat. nu superproductia spartacus, cu care ai mei m-au chinuit pe la cinemauri ceausiste, ca e cu chirc duglas d-aia etc. nu odiseea spatiala cu care m-a chinuit la teve tcm-ul. nu ews cu care m-au coplesit osanalele criticilor. nu mai amintesc de lolita, fata cu bucle neverosimile care mi-a stricat iremediabil impresiile romanului adorat.

ci portocala. a, si shining!

baletul raului si-al haosului. decorurile futurist-obscene. funerariile lui purcell. brother sir. fetele ranjitoare ale tinerilor. burlesc revenge. societatea preamoderna. si mai ales A NOUA.

***

zamo.ca

Kubrick este un regizor care avea obiceiul sa scoata capodopere care luau cativa ani pentru a fi intelese de contemporani, poate si pentru ca nu-s usor de vazut pana la sfarsit. se aseamana oarecum cu Van Gogh, diferenta fiind, printre altele, ca urechea sa a ramas oarecum intacta. unul din momentele cand era cat pe ce sa fie zdravan sifonata s-a petrecut in timpul filmarii Clockwork Orange, in anul de gratie si eliberare sexuala ‘69.

in minutul dupa ce-am facut poza, ne spune Dmitri Kasterine in Guardian, platforma s-a prabusit zgomotos. Stanley era un tip calm, nu se grabea niciodata, dar a tasnit ca un iepure din pusca. n-am mai vazut ceva asa rapid.

***

zum

De fiecare data cand trebuie sa vorbesc despre filme & tot ce-i legat de ele ma simt intaiul ageamiu al lumii.

Desigur, pana si intaiul ageamiu al lumii stie cine-i Stanley Kubrick si i-a vazut cateva filme. Si lui i-au placut unele, altele nu (Eyes Wide Shut – paradoxal, l-am vazut de cele mai multe ori. Pentru ca de vreo 3 ori am adormit inainte de final si de vreo doua ori niste amici au vrut sa ma convinga ca e grozav. Ce teroare!)

Dar oricate filme as vedea, cand zic Kubrick zic inceputul de la 2001: A Space Odissey. L-am vazut demult, la cinemateca, la Eforie. Imi aduc aminte si acum senzatia – aceeasi cu cea de la prima decolare: m-a lipit de scaun si mi-a taiat respiratia.

N-o fi printre filmele mele preferate, dar pana acum nu am mai gasit unul care sa aiba acelasi efect. And that’s Kubrick to me.

***

voroncas

în timpul filmărilor la eyes wide shut, un nimeni, alan conway (“An aptly Nabokovian name”, zice kubrick) în căutare de identități & senzații tari se dă drept stanley kubrick prin londra, deși nu știe mare lucru despre el și nici filmele lui nu-l interesează prea tare (“What an ingrate! He steals my identity and yet my films aren’t good enough for him!”, zice tot kubrick). așa a ieșit colo[u]r me kubrick, a true…ish story, în care malkovich se joacă de-a being stanley kubrick. “you’re all stanley kubrick, so please, be quiet!”

altfel, serios despre kubrick scrie și prin Philosophy of Stanley Kubrick.

***

[p.s. my fav rămâne încă barry lyndon.]


jurnal de humulești (II)

scotocind din nou pozele de pe la târgu neamț, mi-am dat seama, desigur, că farmecul & voluptatea estetică a humuleștiuletelui  rămân de ne(sur)prins în poze, însă chiar și așa îmi voi încheia – mai mult din rațiuni etnografice, de data asta – micul ‘proiect’.

placa lui sadoveanu. scrisă parcă în stilul poveștilor sale…

turizm ecstrem

copita literară a lui sadoveanu (un fel de unghie de la piciorul stâng, hehe)

oracol postsadovenian (caietele de impresii ale vizitatorilor muzeelor ar trebui studiate serios – sunt o mină de aur și de căcat deopotrivă)

poezie, poezie…

artificii sintactice – tot pentru sadoveanu

orice mănăstire care se respectă susține că are câte ceva din crucea sfântă, iar noi trebuie să credem (în evul mediu bisericile catolice se băteau – cu pumnii-n piept – pentru bucățele din sfântul prepuț)

balansoar mănăstiresc, folosit cu evlavie de măicuțe

porno muzeul de etnografie din tg. neamț

adevăr sau provocare (1)

adevăr sau provocare (2)

ursul păcălit de vulpe. vulpea fute peștele

porno țărăncuța, fostă manechină de tricotaje

asta se bea la cârciuma “la smărăndița”. sau frutti fresh & alte rarități. c-așa era pe vremea lui creangă

fantastik

postmodernitate

scenă din ‘grupul statuar’ amintiri din copilărie. cu frunze

și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. amin.


conferința ”goya în literatură” la MNaR

pentru literați și nu numai,

  • miercuri 28 aprilie, orele 17:00, MNaR (sălile kretzulescu, unde-s expuse și ”capriciile” domnului goya)
  • conferința e susținută de leonardo romero tobar, profesor de literatură spaniolă la universitatea din zaragoza
  • ideea e cum se reflectă figura lui goya – atât ca biografie, cât și sub forma ”temelor goyești” – în arta și literatura din secolul XIX până prin zilele noastre
  • treaba se ține în limba spaniolă, cu traducere simultană în română
  • participarea e gratuită, pe bază de înscriere la (021) 313 30 30, interior 923; sau pur și simplu luați legătura cu mine în timpul rămas!

vă așteptăm!


AIR, cu dragoste

Concertul AIR la București e unul despre care nu pot vorbi decât „rațional”. Deși-mi plac nespus de mult francezii ăștia „electriza(n)ți”, eu n-am avut parte de orgasme multiple precum duduia din fața mea care își trecea frenetic și lasciv mâinile prin păr și bâțâia ca apucată din cur, prinvind din când în când în spate, să vadă dacă și restul de Polivalentă îi urmează extasul. Polivalentă care, încă o dată în ce mă privește, se dovedește o „locație” nefericit aleasă (îmi amintesc aici de concertul Chicane, eșuat). Frig al dracu’, stat cu hainele-gențile-fularele pe jos, printre picioare, în fine, the usual – că doar e normal să plătești nițel în grade (Celsius) de confort ca să te poți bucura de niște muzică pentru oameni. Oricum, important e ca înuntru s-a fumat, ca să fie bine la toată lumea, inclusiv nefumătorilor care ne-am încălzit deci de la țigări. Eh, detalii meschine, să revin la concertul în sine.

Am avut mari rețineri să merg. Mi-era de fapt teamă c-ar fi „genul de” muzică, de formație care nu prea poate aduce nimic în plus printr-un live, tocmai pentru că robotizarea sonoră, sintetizatoarele, „electronica” asta a lor – deci însuși miezul lor – se vor pierde într-un concert, în spațiu deschis etc. în care exact elementul uman ar conta, contactul direct și emoțional. Deci în prima parte a concertului nu am încetat să reflectez pe marginea a ceea ce numeam o contradicție (între muzica lor și ideea de concert). AIR nu-s o prezență „caldă”, în ciuda zâmbetelor lui Nicolas sau englezei lui simpatic-și-inevitabil franțuzite, scuzându-se că n-a apucat să învețe să mulțumească în română.  Jean-Benoît a fost discret și sobru – dar cu atât mai secsi pentru Roxanah –, îmbrăcat complet în alb.

Ultimul album e o surpriză plăcută, Love 2. Parcă mai puțin „minimalist”, mai exotic. Au cântat de pe el vreo 7 piese. O strategie foarte mișto a fost să scurteze simțitor piesele, tocmai pentru evitarea monotoniei sonore, a repetării acelorași structuri – treburi care merg desigur mai bine când asculți tu acasă; și așa au cântat vreo 20 (3 la bis). Proiecțiile vizuale au fost în general austere, geometrizate; efectul cel mai puternic a fost chiar la final, pe Femme d’argent – un vârtej hipnotic și izbitor pe la ochi. Publicul s-a extaziat mai ales pe Cherry Blossom Girl și Sexy Boy, desigur. De pe ultimul album pe mine m-au dat gata Love și Be a Bee (unde, ca și-n Don’t Be Light, gradează sunetul agresiv, mai rock așa, cu inserții delicate). O să bag și io clișeul regretului că n-au cântat și „piesele mele” (Mer du Japon și Napalm Love).

În mod limpede, nu mi-am eliberat toate senzațiile de care eram capabilă în concertul ăsta, pentru c-am stat prea mult să analizez ce se-ntâmplă. Marea provocare sau marea curiozitate, am impresia, n-a fost atât să-i ascult pe ei live, cât să văd cum abordează/„rezolvă” chestiunea unui concert, cum își concep ”show”-ul, ce aduc în plus, ce se modifică etc. Și n-am fost dezamăgită, au gândit totul impecabil, au improvizat pe măsură. Dar cred că povestea asta se potrivea mai degrabă unui club (cum fu, de pildă, cu Bonobo), unui spațiu mai restrâns și mai „cald”. Da’ nu-s chiar sigură!

P.S. Și nu s-ar zice că ambii au deja 40 de ani!

P.S. (2) Pozele sunt de pe metropotam (unde nu mi-a plăcut recenzia). Așa, ca să n-avem probleme.


gaudeamus, astea

vineri fu la gaudeamus si multasteptata lansare a cartii noastre, “scrisoarea de iubire, dragoste, amor”. au vorbit niste uameni; carmen musat, iulian baicus si alti ganditori, mai mult sau mai putin studenti. am stat in spate si am chicotit. intre noi, barbatii, cum s-ar spune. antoaneta tanasescu, intr-o forma radiindă (!), n-a pregetat sa-si exprime, inca o data si-o data, iubirea (dragostea, amorul…) pentru vinci, “iubirea ei secreta”, alaturi si de emilian (dar mai putin!), marturisindu-i domnisoarei care-o insotea… asa sunt eu, imi pierd mintea dupa cate un baiat! dar in fine!

am gasit “noaptea sexuala” a lui quignard cu 65 lei. am luat-o, m-am bucurat nitel si apoi destinul a ales s-o fac cadou, aproape impotriva vointei mele. tristetea fu maxima, desi dorinta de a o pastra se indrepta nu atat spre continut – sumar, de altfel -, cat spre ‘ideea’ de (o astfel de) carte.

dar mi-am revenit repede, cu carticele de la paralela 45 si art. si un super-mega-dictionar longman recent, la un pret penibil. desi produsul nu prezenta (mici) defecte, vorba aia! ne indreptam victoriosi spre iesire, io si cu vinci, care mai de care mai mandru (sau trufas) de achizitiile livresti, inca buimaciti de stralucirea si opulenta marilor (si trufaselor) edituri, de forfota si caldura inabusitoare etc., cand, din senin, modest, umil etc. – dar nu fara demnitate, ce-i drept – se apropie de noi un domn in varsta, tinand in mana o carte si o sacosa in cealalta, si ne intreaba: “nu va suparati, un volum de epigrame nu v-ar interesa?” nu, multumim… si ne-am carat usor deprimati.


invitaţii

despre mine n-as fi vrut sa mai scriu acum. ma ‘updatez’ cam greu cu treburile asa-numite ‘scolare’; pornind de la fascinantul tablou al literaturii americane de inceput de secol 20, cu povestile lor despre recolta graului si conflictele din spectaculosul univers al fermierilor! zau c-as fi multumita numai cu vreo 3 cursuri, care sa-mi provoace un-gand-doua si un zambet, in acelasi timp – sa zicem nicolae manolescu (ca tot e ultimul lui an de predare*), sebastian-vlad popa si antoaneta tanasescu.

iar vineri, 13 martie, in sala de consiliu de la litere, ora 14, va avea loc o dezbatere cu oameni care mai de care mai luminati (paul cernat, livius ciocarlie, carmen musat, caius dobrescu, iulian costache, mircea martin) despre (multasteptata si, apoi, multcomentata) “istorie critica a literaturii romane” a aceluiasi manolescu, cu autorul de fata. (io abia astept, recunosc.)

______________________

* prilej cu care, ma gandesc eu asa, poate ar fi frumos sa dai pe la litere intr-o zi, saptamana asta neaparat (ca pe urma se-ntoarce la paris), sa-l mai prinzi la un curs;  pe bune ca merita. (literatura romana in comunism, mai exact.)

iata si programul: luni – 10:00, marti – 12:00, joi – 12:00 (de fiecare data in sala condurachi, de la facultatea de istorie, etaj 4), iar vineri – 12:00, sala iorga, tot istorie, etaj 1. succes!


şi mie-mi place luni (5)

  • carte: sexul si spaima, pascal quignard [desi ziceam ca propun jurnalul unei fete greu de multumit. nu stiu ce s-a intamplat.]
  • melodie: love hides yonderboi
  • film: stardust memories (1980), woody allen
  • pictor: paul klee (1879 – 1940) [deci iata si ‘secretul’ image header-ului meu.]

klee-1914dream-cityklee-embrace


și mie-mi place luni (4)

  • carte: vechi maestri, thomas bernhardt [traducerea in romana e savuroasa si isteata.]
  • melodie: reckoner – radiohead [pentru ca m-a obsedat toata saptamana.]
  • film: farewell my concubine (1993), chen kaige [ca cinematografia chineza a iesit de vreo 20 de ani din ea insasi. ce bine. iar asta a impartit palme d’or-ul, la vremea lui, cu “the piano”.]
  • pictor: edvard munch (1863 – 1944) [care a pictat si altceva pe langa “strigatul”. voila!]munch-evening-on-karl-johan-streetmunch-madonna-1894-95-oil-on-canvasseparationpuberty

și mie-mi place luni (3)

un mai vechi amor al meu, avangarda; si pe langa ea (deci nu varianta ‘tare’).

  • carte: opium. jurnalul unei dezintoxicari, jean cocteau
  • film: meshes of the afternoon (1943), maya deren [scurt experimental]
  • pictor: marc chagall (1887-1985)

chagall_bellabirthdayequestrienne


%d bloggers like this: