Tag Archives: despre moarte

>>

„Vezi că nu știi să speli un mort? spuse el. Vroiai să-l îngropi cu murdăria într-însul?”
am scris aci. niște bucăți, ca să nu uit. pomelnice.


vitalul

umanitatea luminoasă mi-o recapăt abia atunci când am bani destui în buzunar și mă duc spre mega image cu gândul că-mi pot lua orice. tot ce-i bun și fin. tot ce amână perspectiva morții.
nemâncatul sau mâncatul prost, la întâmplare, e pentru mine sursa tuturor nefericirilor; nefericirii supreme, să-i zic așa. e drumul anevoios către abrutizare.

*studii: „bărbaţii căsătoriţi mănâncă mai mult iaurt decât cei care au trecut printr-un divorţ, iar bărbaţii căsătoriţi mănâncă mai multă ciocolată decât cei văduvi.”


tablouri

This slideshow requires JavaScript.

(1) The body of a passenger aboard Malaysia Airlines flight MH17 that fell through the roof of a home near the crash site in Rasipnoye, Ukraine, July 18, 2014.

(2) Igor Tiponov, 26, in the home where the corpse of a passenger aboard the fallen Malaysia Airlines flight MH17 fell through the bedroom roof in Rasipnoye, Ukraine, July 18, 2014.

Foto Jerome Sessini, Magnum.

(3) Resturi de avion în plin câmp de floarea soarelui.

acolo nu e corp de om, e animal. o coapsă de cal într-un tablou difuz al vreunui vechi maestru olandez. coincidențe grave.


despre morți…

de ce vă excitați că vine peter gabriel în românia? n-ați văzut cum arată? îl mai recunoașteți? vă mai recunoașteți? este vorba de alt om, alt chip, altă viață. starurile astea trebuie să rămână tinere. vraja funcționează numai în raport cu acel corp tânăr, acel corp viu. restul e o tristă simulare. a, deci vă duceți la concertul lui peter gabriel ca să vă amintiți de vremurile tinereții voastre. atunci vă duceți la o labă. e moda asta scursă a ultimilor ani în românia a concertelor geriatrice. toate epavele vin la noi să cânte, iar noi suntem bucuroși și sentimentali. (asta e, nu toți sunt dave gahan.)

peter-gabriel_2710032b

atunci n-ai cum să nu te gândești la… șansa – absolut necesară unei mitologii, să-i zicem, pop-erotice contemporane – a starurilor care au murit prematur, cum s-ar spune. azi imaginea așa cum a rămas a unui elvis (că tot a apărut de curând în presă „știrea” cum ar fi arătat azi elvis presley), a lui marilyn, kurt cobain, freddie mercury, michael hutchence și atâția alții e revigorantă, e de o vitalitate strivitoare, vibrează. ne aparține, e încântare, e iluzia perfectă și perfect reală. morțile lor timpurii ne apar ca niște necesități categorice. de aceea, zice bernhard în extincție (dar câte nu zice bernhard în extincție? ce lucru teribil rămâne oare nespus de bernhard în extincție?), cu cadavrele, cu morții, cu trupurile și chipurile moarte nu mai poți avea nici o relație; de ele nu te mai leagă nimic; tot ce te lega de oamenii ăștia, de altfel apropiați, era viața. expunerea cadavrului și întreg ritualul mortuar sunt, și pentru mine, fapte de neconceput, de neasimilat, de nerezolvat. nici o clipă în preajma mortului nu vei ști cum să te comporți, cum să-ți gestionezi presupusa suferință, ce mimică să afișezi, ce grimase, ce vorbe să spui. pentru că orice ai face e greșit. nefirescul tău vine din însuși nefirescul fundamental al situației, al întregii regii funerare apăsătoare și, evident, necrofile. atunci cum să nu fii pentru discreția, igiena și bunul-simț ale incinerării?


la mare (un fel de a spune)

blecherblecher cu mama. și dispozitivul. berck-sur-mer, 1930. s-a mai ținut până în ’38.

(photo credit: ernest wichner & suhrkamp verlag)

 


human body

azi am fost la human body. mama către băiețel, despre un embrion: uite, un copil care urmează să se nască. băiețelul răspunde: eu cred că e un copil mort.

am putut vedea secțiune transversală de penis și rect canceros.

am reținut că degetul mare de la mână „are talent” și că cică femeile au mai multe papile gustative decât bărbații.

am învățat că e bine să faci sport și că e rău să fumezi și puteai acolo să-ți arunci pachetul de țigări într-o urnă și apoi să devii un alt om, eu n-am avut ce să arunc, că n-am căzut în darul fumatului și greu de crezut c-o să mă apuc vreodată. în schimb, am darul beției. despre asta nu s-a vorbit la human body. deci nu e așa rău să bei. am ieșit împăcată.

dar nici o revelație, nici o tresărire. suntem cărnăraie pregătită să putrezească, nu vă iluzionați.


obscena curiozitate

de a căuta, după 20-30 de ani, adică exact când nu mai contează, informații despre vreo vedetă fugitivă a copilăriei tale obscure, vreun trubadur uitat al unui one hit wonder care rupea discotecile-n două și acu îți gâdilă ușor nostalgiile rușinoase. te întrebi, tâmp, ce-o mai fi făcut, de pildă, sabrina după boys boys boys. dar ăia mai timizi de la take that. și tot așa. și cauți pe ascuns și te minunezi.

o mai știți pe gagica aia care cânta a romantic world? dana dawson, copilă precoce, a cucerit franța în anii ’90. caut și despre ea. a murit în 2010 la 36 de ani de cancer la colon.

în fine, măcar să nu plouă mâine la depeche. că de târât spre moarte nu-mi fac griji.


putreziciuni – sevilla ’86

cândva săptămâna trecută, într-o zi oarecare, dar nu mai puțin fatală, s-au împlinit 27 de ani de la câștigarea cupei campionilor, steaua, sevilla & toată povestea. veteranii de mult uitați, burtoși, mustăcioși, cu pieile atârnânde, cu dinții cariați, s-au reîntâlnit să sărbătorească gloria apusă a unui eveniment pe cât de inexplicabil, pe atât de tragic în unicitatea și arbitrarul lui stupide. nicidecum bucurie și voie bună, ci oribilă comemorare funerară. intervievat, unul dintre eroii lui ’86 bălmăjește absurd refrene naiv-sentimentale: a fost frumos, cum să fie, un moment extraordinar, dar asta e, vârsta nu iartă, mergem înainte, rămânem cu amintirile.

duckadam, portarul purtând stigmatul celor 4 penalty-uri consecutive, oferă și el un inevitabil spectacol grotesc: nevasta îi rade în public mustața (vreun inside joke, că cică dacă steaua câștigă anul ăsta campionatul, își bărbierește bărbăția).


droguri

click pă ea întru revelare, alcool vs tutun vs canabis, să zicem:

[din Marele dicționar al psihologiei, Larousse]


loganul nu cunoaște limite

dacă credeați că un logan condus de un mecanic țigan nu ține la coborâre pe drumul șerpuitor de la cota 1400 până „jos” în sinaia, încărcat cu 8 oameni (adulți, iar nu copii sau bebeluși), 3 în față, 5 în spate (dar nu și în portbagaj) și nu ajunge teafăr și nevătămat la destinație, deși circulă și pe contrasens ca să ia curbele, înseamnă că aveți o viziune îngustă și convențională asupra vieții (și morții). căci am fost acolo, iar geometria deformată a poziției în care stăteam a făcut posibilă prinderea părului meu în geamul, deschis și apoi închis, de la mașină. „io l-aș depăși pe ăsta din față, da’ văd că se supără doamna”, zice țiganu’ referindu-se la mine. îmi pare rău că m-a judecat greșit, mie doar îmi era frică de moarte, cum îmi e tot timpul, nimic mai simplu.


%d bloggers like this: