Tag Archives: despre scris

***

am stat azi câteva ore ca să șterg cea mai mare parte a textelor de aici. orori veritabile. din 2008 și până acu vreo 2 ani, numai orori. mă rog, cu miza lor probabil la vremea aia, cine mai știe, refuz însă să mai înțeleg, să mai aplec urechea la ce, cine eram acum nu știu câtă vreme. din când în când, perpetuu, trebuie să te igienizezi de trecut, să dai povara la o parte și să te arunci în nicăieriul ce va fi să vină. e singura scăpare. sau poate e tot o fundătură.
note ambigue din care nu mai înțelegeam nimic („stări”, „sentimente”, „profunzimi”) sau, dimpotrivă, anecdote pe teme minore povestite și răspovestite pe toate părțile, de m-a luat somnul citindu-le acu în diagonală. pentru că, într-adevăr, cel mai greu e să scrii scurt și la obiect. să tranșezi redundanța. să țintești miezul. fără ornamente și explicitări și incidentale și aparteuri și făcut cu ochiul și hlizeli.
texte reziduale, împănate cu „simpatic”, „savuros”, „delicios”, „drăguț” și în general multă subiectivitate aridă.
peste un an, peste un minut deja, o să detest și retorica de-acum. despre asta-i vorba, acumulare de metehne și ticuri mentale, pe urmă scuturarea de moloz și cultivarea altor derapaje logico-stilistice. exerciții de luciditate, le zicem, dar întotdeauna va fi o luciditate distorsionată. asta-i probabil și salvarea noastră. am lua-o razna dac-am fi infailibili.


un titlu

acum mulți, mulți ani am scris o scurtă povestire. magica treaptă a autobuzului se numea. cred că era o povestire foarte proastă, parcă vag în stilul zenobiei lui gellu naum. titlul însă nu mi se pare rău. dar ce să mai fac acum cu el.


foucault la pizza hut

când aveau ăștia de la pizza hut (ce-mi mai place mâncarea de la ei, recunosc, mai puțin pastele alea pișate, io le fac de zeci de mii de ori mai bune) oferta de luni seara cu „iei o pizza, mănânci câte vrei”, perversitatea era, desigur, că chestia se aplica pentru o singură persoană numai. nu veneai cu tovarășii, 6 la masă, plăteați o pizza și mâncați 20, nu, nu așa stătea treaba, oricât ați fi visat voi; regulile erau dure: ești tu cu gagicu într-o seară romantică, să zicem, el zice că vrea o pizza (la ofertă, să se știe), tu-ți iei doar de băut? eh, ai făcut o mișcare greșită, chelnerița deja știe că tu vei lua din pizza lu gagică-tu și că împreună puneți la cale să-i trageți pe sfoară, deci va fi cu ochii pe tine ca pe butelie. dacă ai doar un pahar cu apă în fața ta și te surprinde din priviri – sau, doamne-ferește, direct la fața locului – mestecând ceva, te-ai dus pe pulă, îți stă dumicatu-n gât și rămâi stigmatizată pe viață. de-aici începe urmărirea, jocul tensionat din priviri, de parcă ești fix în foucault cu mecanismele infailibile de supraveghere & pedepsire: știi că ești privit sau că poți fi oricând zărit cum comiți infamia, deci îți reglezi automat și tu comportamentul, te fofilezi, bagi în gură pe sub masă, întorci capul când trece torționara, lași privirea în jos și-ți oprești mestecatul sau înghiți brusc nemestecat ca să scapi mai repede de sub tirania privirii acuzatoare. s-a dus dreacu plăcerea mâncatului, ești într-o cursă a morții, indigestia e deja pe maț, ești numai tu cu ea – adina, cristina, alina sau cum le mai poate chema pe amazoancele astea de la pizza hut – într-o luptă în care fiecare îmbucătură pe sub mână e o mică victorie împotriva sistemului opresiv, împotriva alienării.

apoi te duci acasă și mănânci și tu ca omu, dar realizezi că nu mai are nici un farmec.

morala e că mai bine-ți comanzi o pizza barocă de la jerry’s la miezul nopții. altă anecdotă cu tâlc și miez am scris aici, a sosit vremea înțelepțirii, dragii mei.


știri cultural-sociale

nu mai scriu pe blog (iar), pentru că toate ideile pe care le mai am trebuie să le îndes, cum-necum, în lucrarea de disertație, doar n-o să mă irosesc aici. așa că bag poze. dar acele poze care fac mai mult decât o mie de cuvinte.

sunt trei oameni pe care vreau să vi-i prezint azi:

(florin dobrescu, care candidează la primăria bucureștiului, partidul totul pentru țară sau patrie. nu înțeleg cum poți candida cu fața asta și mai ales cu părul ăla. dar io l-aș vota pentru că-i în costum popular)

și doi eminescologi, fără de care nu știu ce s-ar alege de noi și de literatura noastră:

tu pe care l-ai vota?

acu la final trebuie oare să zic și io ceva despre nicușor dan și să-mi conving încă 5 sau 11 prieteni să voteze cu el? cică azi e și marș în cinstea lui pe la unirii. n-am înțeles exact de ce.

dar hai mai degrabă să ne gândim în ce zi mergem să-l vedem pe houellebecq la bookfest: vineri, când e discuție serioasă, sau sâmbătă când dă autografe? vorba aia (o vorbă), e bine și-așa, e bine și-așa.


[o pauză]

cum spuneam și cam acu 3 ani pe vremea asta, când totuși eram mai în putere, crecă trebuie să fac o pauză de vreo lună și ceva de pe blog, ca să-mi scriu și io disertația în pace depresivă, cum se cuvine. mă rog, dacă totuși se ivește vreun subiect nebunesc sau alte necesități, probabil că n-o să rezist să țin în mine până în iunie, ce să fac?!

oricum, de sex reader mă țin în continuare cu sfințenie, că asta e tot ce mai am în viață.

și acum, un interviu:

Care este cel mai mare viciu?
Să fut

Dar cea mai mare meteahnă?
Fut orice

De la ce vârstă fuți?
Time immemorial

Îți place să fuți?
Da

Ce-ți place cel mai mult la actul sexual?
Pula-n pizdă

Dacă ai putea să fuți pe oricine vrei, care ar fi acela?
Orice

Oi fuți?
Dacă oile sunt incluse în mulțimea lui „orice”, atunci da

Cum se face că ești Berbecuț, dar ești de sex feminin?
Când fuți orice, sexualitatea este un factor secundar

La acest viciu se mai adaugă și alte vicii demne de menționat?
Să beau și să fumez, dar cel mai mult îmi place să fut

Crezi că sexul ți-a transformat viața?
Nu, pentru că să fut a fost dintotdeauna viața mea. Deci nimic nu s-a transformat

Preferi oile mai bogate-n lână sau niște culori specifice?
Orice

Pe mine m-ai fute?
Da


%d bloggers like this: