Tag Archives: discurs

morală

„La o vârstă când copiii din alte părți ale lumii sunt preocupați de noile jocuri pe tabletă și de vedetele pop, Malala a devenit un simbol internațional al luptei pentru educație, pentru drepturile femeilor și, în general, pentru dreptate.”

ce e oare greșit – de altfel greșeala cea mai la îndemână, cea mai naivă – în premisele acestei recenzii? (de pe un site ro de succes etc.)

mă întreb și eu simulând naivitatea ce e rău – nu, ce e nefiresc sau condamnabil, citim printre rânduri – în faptul că alți copii, prin alte părți, sunt preocupați de noile jocuri pe tabletă și de vedetele pop.

eh, bine că nu sunt(em) cu toții malala.

Advertisements

pleșu ne învață de bine

marea grozăvie în „cazul huidu” e că pleșu a deschis gura. dar grozăvia cea mai mare nu e că ne invită la compasiune și amor creștinesc, întru duamne-ferește-oricui-i-se-poate-întâmpla, căci, na, poți să zici, așa simte el, asta-i dictează inima, ci faptul că îndrăznește, perfect lucid, să facă apologia cronicii cârcotașilor (și chiar de-ar fi fost o emisiune senzațională, tot n-avea ce să caute argumentul ăsta aici), păstrându-se la adăpostul confortabil al lui „nu sunt un consumator al emisiunii cârcotașii” – deci cu atât mai multă încredere să avem în analiza lui, vorba aia, complet dezinteresată.

deci cârcotașii sunt buni la casa omului, explică pleșu, căci, spre deosebire de toți ceilalți jurnaliști, ei sunt apolitici. te uiți la ei și nu-ți dai seama cu cine țin, cu puterea, cu opoziția? iar această suspensie îl încântă pe pleșu! dl Huidu n-a încercat niciodată să-mi bage pe gît o formă sau alta de partizanat, să mă înregimenteze în hachiţele şi idiosincrasiile sale. Nu m-a îndemnat la ură, n-a proferat blesteme, nu şi-a invitat adversarii să moară, n-a etalat fălos competenţe universale. amin.

al doilea argument e că aveau și ei, cârcotașii, o preocupare pentru limba asta română, pe care se cacă toți la tv. asta în condițiile în care, poate vă amintiți, imaginile/filmările/înregistrările cu pricina, relevante și deseori amuzante în sinea lor, trebuiau să fie însoțite de comentariile redundante, nesărate și hiper-explicite ale celor doi așa-ziși cârcotași. altfel nu înțelegeai! aceleași filmări, cu greșeli, cu bâlbâieli și alte perversiuni, erau în mare semnalate și trimise de public. și toate astea în condițiile în care, după schema clasică, cârcotașii ajunseseră cel puțin la fel de penibili ca cei de care se râdeau și o făceau în continuare zgomotos fără să-și dea seama că se consumaseră de mult.

și cum poate acu pleșu să-mi bage el pe gât „aspectele pozitive” ale cronicii cârcotașilor și să mi-o dea exemplu de jurnalism profesionist, doar pentru că huidu s-a întâmplat să omoare niște oameni? ce legătură există între cele 2 planuri? lamentabil este totuși că nici pleșu nu e imbecil până la capăt și știe și el că emisiunea e de căcat, n-ai cum s-o scoți altfel, și n-o poate în fond lăuda decât cu termeni aproximativi, parțiali, mereu prin raportare la contextul nefericit al tv-ului în general. ne vorbește despre „un minim al cuviinței gazetărești”, despre „cîţiva inşi mai cuviincioşi, care îşi văd de treabă cît de cît omeneşte”… păi asta nu înseamnă absolut nimic. dovadă că acest argument nu a fost doar neinspirat plasat (cu accidentul & co.), ci și prost construit de la bun început. ce plictiseală nemernică.


%d bloggers like this: