Tag Archives: facebook

vorbirea

nu mai pot sta o clipă pe fb. te desprinzi o vreme și apoi totul devine de un absurd izbitor, dureros. (desigur, asta până începi iar să te scalzi în același căcat și nu-i mai simți putoarea, pentru că ești una cu căcatul. mă rog, schema obișnuită.) oriunde arunci privirea, oamenii au păreri. du-te în orice bar, orice terasă, dintre cele mai stilate chiar, ca să zic așa (zilele astea de august în bucurești, la amiază, sunt splendide, șoselele goale, orașul amorțit, lume răsfirată) și fără să vrei prinzi frânturi din conversațiile altora; și nu atât conversațiile, cât vorbirea, acolo-i dezastrul. din rostirea unui singur cuvânt, dintr-o anume intonație, într-o clipă, i-ai făcut individului radiografia, nu-ți trebuie mai mult, știi totul despre el. vorbire de ființe amputate. uneori și eu simt că-mi pierd exercițiul articulării limbajului (mai cu seamă în așa-zise contexte de „socializare”, când de fapt mă cuprinde un soi de oboseală și resemnare, de ce să mai deschid gura, de ce să mai schițez încă o părere, încă o intervenție); aștept însă să mă trezesc scoțând nevrotic pe gură cuvinte și formule englezești absolut necesare cu care să-mi împănez vorba românească, văd că așa se face. kind of.


asl pls

eternele discuții fb, din seria „care se fute mai mult”:

– Tu cine ești?
– Și eu pe-aici
– Mi se pare că ești o tipă inteligentă și mi-ar plăcea să știu dacă te cunosc
– Păi nu cred că mă cunoști
– Bun, deci un lucru e sigur. Ce-mi poți spune despre tine?
(problema e ce facem cu brânza asta)
– Scriu citesc beau mănânc, cam asta ar fi de spus. Pe scurt, beau și fut
– M-am referit la ceva legat de câți ani ai, de unde ești. Și aveam impresia că ești fată.

morala: fetele nu fut și nu se fut. poate doar între ele. (bucuria feministelor.)


sfârșitul singurătății

de ieri mă tot gândesc la băiatul de 11 ani a cărui aniversare se apropie (născut de altfel în aceeași zi cu mine, oameni însingurați) și care i-a spus mamei că nu vrea petrecere, că n-are pe cine să invite, că n-are prieteni. atunci mă-sa i-a făcut pagină pe fb. și ce credeți? a primit sute de mii de like-uri și „endless good wishes”. acum copilul e deci mai puțin singur. are prieteni. oameni de omenie alături. prima experiență involuntară a simulacrului. e abia începutul. la 18 ani își va pune ștreangul de gât.


posteritate

Screen Shot 2014-01-10 at 00.39.50


două realități

am cunoscut vag la festivalul enescu de anul ăsta un oarecare flăcăiandru, căci multă lume mi-a fost dat să întâlnesc cu acest prilej. saxofonist. voia și el să fută, ca tot omu, n-am ce să-i reproșez. mă privea cu ochi umezi. avea un cerceluș discret în ureche, cum îmi place mie. apoi a rămas că cică să ne mai vedem să stăm de vorbă una-alta, poate o colaborare, să scriu la o anume revistă, în fine, luminoase perspective!
ne găsim apoi pe facebook, unde-mi scrie cu inocență: „De tine mi-a placut mai mult decat de VoroncasBlog WordPress. Care din realitatile astea doua te reprezinta? :)))”
îi zic că n-am cum să-l ajut. valabile-s ambele în felul lor, nimic nu se exclude. (da’ hai că m-a cam încuiat cu întrebarea asta!)
apoi flăcăiandrul, dezgustat și nedumerit, nu mai zice nimic și mă șterge. flăcăiandrul a făcut, de altfel, gestul cuvenit.

și atunci, de pe bolta cerească, a mai căzut o stea.


„ești un splendid plic cu solzi”

Recurg deci la barbati

savori erotice pentru totdeauna la carti!

aforisme totale bag

urla în urmă, îmi place printre fabrici, sunt oameni

am si interviul cu mine, mulțumesc

nu vreau legea aia

pai crezi tu ca sa invingi monstrul

„un concept nou” că ieșim prea bătrâni

i-am prins aura la emirates airlines

unu d-ăsta onirist cum și trebuie să moară odată

încă mai dă viața pentru ca vorbim despre cât de impropriu e

A venit si Andreea Raicu sa nu-ti vina pofta

Neam prost la reduceri azi

gogol-zizek-freud-munch e frică de vaci. în momentu ăsta

revival sau cum tre să vă zdreliți curu și spatele

Ilinca, fata mortii etc.

bip bip păi normal!

da, forțând limitele detașării

chimia malefica a turnat cositorul topit în apă

ai avantajul, subtire fiind, ca poti rataci

noul pur, cu it-iștii faci si mozart, cumva

nu vreau sa stau asa, claustrofobic, toata ziua.

păi atunci portocale cu preotu personal vorbesc

vă rog supărați-vă

frumos să râzi de pornografie ruseasca cu tot

 adaptare de acord, accept fatalitatea timpului

întrebări fără de seamă

cica ‘pe timpuri’ se taie porcu

da, deci moral ar fi prea simplu. dar adevarat sex

așa dulce-mi place ateneu’ la Urziceni

sunt treaza de flerul lui

îmi plac mult oximoroanele profunde, aproape nemaivazute

N-am citit si am scobit degeaba

sa intri, complet aleatoriu de la capatul sclerozei

Cer cheia de foste sclave, reginele patului și cuptorului

cine face cate 3 piramide sfinte

i-am prins aura la bcu

Anunt pt iubitorii de problema

intrebare de naștere.” th. bernhard, de pildă fără poze

fratii lu toulouse lautrec. trebuie impuscati cu llosa

e un lenovo aproape religios

de la morcovi avem fobie

icoană făcătoare de minuni la bunică-mea în reclama pentru „bagă drujba-n cimitir

ești un splendid plic cu solzi

o zi cu un criteriu mult prea de tot

semn că păsările sunt ce-au fost

o emisiune cu cartof în dialog

stirile atemporale de suspensie…

copulare, nu baltagu si critici, futi si cu maika domnului

cum sa-ti bati femeia cu solzi

cum sa-ti bati femeia cu dobanda totusi

în fine, același timp șocant

se pare că păsările sunt pătrunse de vascozitate si imoral.

cand futi si critici, futi si placeri garantate

Mai bine că mi-aş dori să tragem pentru totdeauna la murivale.

ma gandeam, cand mi-am luat pilula am avut copilărie!

Nu era perpetuu negru

daca va grabiti, meditati cateva zile

plin de picturi și câini fără copii, că tre să stai cu lacrimi în ochi

Ma fascineaza pozitia 69, o fac carte de vizită, îți dai seama

[frumos poem pur și aleatoriu din tot ce-am zis pe fb, prin what-would-i-say]


ce e rău? nimic.

ieri o indiancă de 17 ani s-a spânzurat la ea în cameră pentru că i-au interzis părinții să mai stea pe facebook. le-a dat o lecție, ce să mai! dar nu despre asta vreau să vă zic.

vreau numai să vă reamintesc, ca o moară stricată, despre obscenitatea pe fb. despre lipsa rușinii. despre isteria expunerii totale. despre demența asta generală.
sunt oameni pe care poate-i apreciez, oameni care mi-au fost profesori, oameni pe care-i citesc sau îi ascult cu interes, oameni de la care am așteptări mari – adică firești -, sunt prieteni de-ai mei, colegi, foști colegi, oameni în care am încredere, în fine, oameni cu o anume semnificație „în viața reală”. totul e în regulă.

urmărește-i în schimb pe facebook și criteriile se schimbă radical, complet aleatoriu; începe pornografia – pornografia aia permisă, cum s-ar spune, orgia seninătății și a sensibilității. oamenii perfect raționali și funcționali „din viața reală” devin pe fb bolnavi mintal, se infantilizează încercând să simuleze inocența. ce e rău în a publica zeci de fotografii cu gagica de care oricum o să te desparți? ce e rău în a publica zeci de fotografii de la nuntă? ce e rău în a publica zeci de fotografii cu nevasta gravidă întinsă ridicol pe masa de nașteri? ce e rău în a vrea să împărtășești cu o masă de anonimi fiecare mică bucurie a vieții tale? ce e rău în a publica sute de fotografii cu plodul tău iubit de cum a ieșit din mă-sa? și de a împărtăși cu aceeași masă de anonimi jucăușele citate din spunerile lui înțelept-surprinzătoare? ce e rău în toate astea?

nimic nu e rău în toate astea. sunt declarații mortuare pe care le lași în urma ta, acolo-i viața ta, moartea ta, atâta ai tu de oferit lumii.

exagerez, exagerez, nu mai înțeleg nimic.


văz monstruos

zilele astea l-am zărit ascuns și absent într-o poză pe fb pe un profesor grăsan de la snspa, nu-i mai dau numele, da poate-l știți că mai apărea pe la tv și bătea câmpii ca un grobian ce era, și era o poză de la balu de absolvire de la snspa unde sunt numa pizde una și una, mai ceva ca la litere, și am dat și io un comentariu de bun-simț în care am zis, da nu mai știu exact cum am zis, că mi l-au șters, am zis ceva că ce straniu că pe d-l profesor nu l-au prins în poză îndopându-se, sau crecă am formulat mai plastic atunci, fir-ar să fie, și să se știe că n-am spus asta doar așa din răutate, pentru că l-am mai văzut eu odată la un cocktail la tnb când înfuleca platou după platou că mi-era frică că pârjolește totu în calea lui și de fapt io-l știu pe om de când eram mică și făceam și studii europene la litere, dar m-am lăsat de facultatea aia că era de căcat, numa cursurile cu andrei cornea aveau miez, îmi și amintesc că ne-au adus odată un prof de la ase să ne predea cică teoria relațiilor internaționale și ne dicta din wikipedia, așa, și omu ăsta gras avea un curs pe disidența în vremurile comunismului și venea gâfâind și transpirat și începea să înșiruie pantagruelic tot soiu de informații obscure și superpasionante despre disidenții din bulgaria, iugoslavia, ukraina și n-aveau nici cap nici coadă poveștile lui autiste și nu dădea nici pauză și nu mai tăcea odată din gura aia plescăitoare nici când se suna de ieșire și aveam curs cu el vineri după-amiază când toată lumea se gândea la băutură și fornicație, nu la disidenți, și ne mai și ținea după program pentru că era ca un motor care pornește ușor și nu se mai oprește deloc, trebuia să ne ridicăm în picioare și să ne foim ca să înțeleagă că era deja sâmbătă și vream și noi să ne trăim tinerețea, uite-așa s-a dus tinerețea mea.


pornografie

cu ocazia acestui paște am aflat cum toată lumea și-a regăsit orgiastic originile. casa părintească prispa strămoșească amintiri din copilărie vatra satul țața cutare cum eram noi când eram mici, în fine, același paseism năclăit, fiecare cu mărunțișurile lui. încă un exemplu minor de pornografie din marea pornografie etc.


sculăciuni

Crystal Dy: auzi, daca la barbati nu li s-ar scula “nivelu intelijentei” asa des, n-ar mai fi atata pornosag în lume! ca doar cine apeleaza la serviciile curvelor? duhu sfant? din pacate toti barbatii “gandesc cu scula dintre picioare” dar sunt prea mandri sa recunoasca
Crystal Dy: daca nu ar fi barbati capabili numa de gaurit orice, gaura sa fie, s-ar dizolva în timp bordelurile ca doar femeile nu-si pot face laba asa ca ambele sexe au partea lor de vina mai mult barbatii ca asa ia creat satana
Vinci Baloș: dar exista si bărbați care au găsit calea adevărată și lor nu cred că li se mai scoală altceva decât iubirea de Dumnezeu! Eu n-aș generaliza chiar așa. Avem și noi dreptul să iubim, la fel ca oricare altă ființă, dar mai ales noi, oamenii, cei pe care Dumnezeu s-a slobozit și i-a înzestrat cu conștiință. Doamne ajută!

amnezie

mi-au șters, desigur, comentariul, le-a fost rușine de ei înșiși, dar eu nu mă supăr. ce-aș mai vrea să-mi vorbească irina margareta nistor despre filme, cărți și ce mai știe ea, găină bătrână…

da, mă, au devenit cu toții nostalgici după vhs-urile vintage îmbâcsite de început de anii ’90 (că parcă nu era așa rău până la urmă, mai prindeai un film de hollywood, o țâță, o gâfâială uniform-răgușit redată, dar îți făceai treaba, hai dă-vă dreacu că vă plăcea), au scos-o de la naftalină și au pus-o dintr-o dată mare critic de artă, reper cultural de primă mână.

* * *

later edit: trebuie să vă anunț că între timp humanitas kretzulescu m-a și șters din listă (probabil din greșeală), nu mi-a dat nici o șansă. (oare îmi vor pune interdicție și în librăria reală?)


sau de ce să-ți faci tatuaj deasupra curului

sunt două lucruri care mă frământă în dimineața asta:

1. lăsând la o parte că e de căcat să-ți faci tatuaje, oriunde și orice, că e de căcat, deci, să crezi că faci în felu ăsta vreun statement miezos în afară de a te autostigmatiza ca un sclav ce ești, și mai de căcat este să arăți la lume (să zicem pe fb), în virtutea unei sinistre autenticități, tatuaju proaspăt încrustat, supurând pe pielea transpirată, înroșită, umflată; e ca și cum ți-ar arăta apendicita necicatrizată sau despicătura cezarienei, invitându-i pe oameni să se bucure pentru realizarea ta.

2. și mai e o imagine care tot circulă – aia cu o casetă audio și un creion, care deplânge pe un ton nostalgic-înțelepțit- dar și nițel mustrător că copiii noștri nu vor ști niciodată legătura dintre cele două obiecte. stau și mă-ntreb unde dracului e problema că copiii noștri nu vor ști… și de ce ar trebui să știe? cu ce rahat îi poate ajuta să cunoască gestul ăsta obscur și rudimentar de a derula un obiect inexistent azi cu un creion? orc, trebe zis că și copiii în ziua de azi sunt ai dracu și se cacă pe tinerețile noastre pitorești, nu mai vor să audă acu cum întorceam noi ca fraierii caseta cu creionu… n-ai cu cine.


ultimele mizerii

înainte să adorm, seara, aud tot. abia atunci îmi dau seama cât de absurd e să-mi aud în miezul nopții vecinii cum se pișă. apoi cum trag apa. mă uit la jurnalul cultural, unde marius constantinescu prezintă decent una-alta, premiul nemțesc al lui cărtărescu, dosarul francofoniei de la dilema cu mircea vasilescu în platou. habar n-am cine e marius constantinescu; cert este că-i știu toată viața de pe facebook, are copil mic, poze cu nevastă-sa lăuză, poze de la aniversări, din chiar miezul casei lor. e, într-adevăr, ceva îngrozitor. nici măcar de o formă autentică, prețioasă de voyeurism nu mai putem avea parte, pentru că totul e deja arătat. știm tot, ne-am plictisit de toate, nu mai putem uita nimic. ca atunci când pui sită la cadă, la chiuvetă și apoi trebuie să strângi din ea mizeriile, părul, reminiscențele, adică exact ceea ce nici nu trebuie să vezi vreodată, ceea ce e făcut să dispară pentru totdeauna pe țeavă.


[o pauză]

cum spuneam și cam acu 3 ani pe vremea asta, când totuși eram mai în putere, crecă trebuie să fac o pauză de vreo lună și ceva de pe blog, ca să-mi scriu și io disertația în pace depresivă, cum se cuvine. mă rog, dacă totuși se ivește vreun subiect nebunesc sau alte necesități, probabil că n-o să rezist să țin în mine până în iunie, ce să fac?!

oricum, de sex reader mă țin în continuare cu sfințenie, că asta e tot ce mai am în viață.

și acum, un interviu:

Care este cel mai mare viciu?
Să fut

Dar cea mai mare meteahnă?
Fut orice

De la ce vârstă fuți?
Time immemorial

Îți place să fuți?
Da

Ce-ți place cel mai mult la actul sexual?
Pula-n pizdă

Dacă ai putea să fuți pe oricine vrei, care ar fi acela?
Orice

Oi fuți?
Dacă oile sunt incluse în mulțimea lui „orice”, atunci da

Cum se face că ești Berbecuț, dar ești de sex feminin?
Când fuți orice, sexualitatea este un factor secundar

La acest viciu se mai adaugă și alte vicii demne de menționat?
Să beau și să fumez, dar cel mai mult îmi place să fut

Crezi că sexul ți-a transformat viața?
Nu, pentru că să fut a fost dintotdeauna viața mea. Deci nimic nu s-a transformat

Preferi oile mai bogate-n lână sau niște culori specifice?
Orice

Pe mine m-ai fute?
Da


nimic nou pe fb

[imagine jean rustin, să se știe] de mirare sau revoltă nici nu se pune problema.


familia, această oroare pornofotografică

de departe cea mai traumatizantă experiență pe facebook e să te uiți pe pozele oamenilor, eventual foști colegi de școală, cu precădere acele poze pe care nimeni nu pregetă să le scoată în văzul lumii, pentru că toți sunt mândri de ele, anume: pozele de la nuntă și botez, pozele cu muierea gravidă, pozele cu plodul tocmai născut – iar un copil în primele luni nu poate fi decât urât, puțin monstruos chiar, căci e încă o creatură informă -, pozele cu mă-sa lăuză, grasă, transpirată și neîngrijită (că așa-i femeea când devine mamă, tre să se sacrifice întru totul), plus pozele cu tinerii părinți, prinși în plenitudinea decrepită a decorului casnic, înghesuit – aici, cu varianta clasică când bebele stă întins pe burta lu ta-so care se uită la tv, ce mai, deșănțare totală. pozele de acasă, când stă și omu comod, nespălat pe cap, în trening sau pijamale, intră într-un fals constrast cu pozele „publice”, de petrecere, în care iese și omu în lume și se gătește, se dichisește, deși transpare aceeași imagine odioasă: el cu fața lucindu-i a transpirație, gâtuit de cravată, ea cu suvițe și bucle rigide, ireale.

cu pozele astea, fascinația ororii și a morții se tot confirmă.

(habar n-am cine-s oamenii ăștia, dar practic știu totul despre ei, deși n-aș vrea și nici n-ar trebui.)

pozele astea nu doar că n-ar trebui să le vadă nimeni, ci n-ar trebui nici să existe, nici să fi fost făcute vreodată.

și totuși… „o familie fericită”, nu?


poezia vaselor murdare & alte aventuri

tre’ să scriu, că-i achiziție (culturală) proaspătă:

de azi, cărturești & dilema veche au dat drumul pe facebook la un soi de concurs săptămânal cu premii cărți-cd-uri-ceai-„ceșcuță cu infuzor”, la care, ca să nu fiu nevoită să fur pentru a fi fericită, am zis să particip și io (asta înainte să văd care-i treaba exact). ei pun o întrebare – isteață sau nu -, iar omul trebuie să răspundă, după posibilități, chiar acolo la comments. iată cum începe: Povestiţi-ne o întîmplare din viaţa dvs demnă de-a fi scrisă într-un roman (eventual, poate ne spuneţi şi ce scriitor s-ar potrivi s-o scrie). mai departe uamenii au început cu nelămuririle, cu micile dileme (cât să scrie, ce să scrie, că vor să fie povești, nu romane, că n-au loc în 420 de caractere & alte căcaturi importante).

alta, în schimb, a spart gheața și și-a luat misiunea în serios, dându-le peste nas la proști. iată:

Pentru mine, fiecare zi e un subiect de roman. Pentru ca nu trece zi in care sa nu ma copleseasca cel putin un sentiment demn de scriere, chiar daca directiile din care vine el sunt, uneori, diametral opuse. Deunazi, chiar groaznica rutina – spalatul vaselor – mi-a servit o portie grozava de traire. Din spuma de detergent si grasimi , bunaoara, s-a itit șotioasă o intrebare legata de culoarea ochilor poeziei, daca i-ar avea. Răspunsurile, de atunci, încearcă să o definească mereu, fiecare din ele primind la schimb un semn de carte. Deja ne-am construit o comunitate pentru care culoarea ochilor poeziei este subiect de aprigă cercetare. :)

Mai mult decat un roman, insa, mi-ar placea sa fiu un poem. Mi-ar fi plăcut ca Sorescu sau Nichita Stanescu sa mă scrie. :)

(tipa e redactor la ziarul de bacău – „merită citit!”) sper sincer să câștige!
în aceeași ordine de idei, am chiuveta plină de vase murdare. mă duc să văd ce se ițește din spuma de detergent și grăsimi. dar mai mult din grăsimi. iar în noaptea asta îmi încep romanul. pentru că orice măruntă experiență cotidiană merită să fie povestită și dată mai departe, împărtășită cu celelalte surori nefericite care-s nevoite să spele vasele.

%d bloggers like this: