Tag Archives: facultate

știri cultural-sociale

nu mai scriu pe blog (iar), pentru că toate ideile pe care le mai am trebuie să le îndes, cum-necum, în lucrarea de disertație, doar n-o să mă irosesc aici. așa că bag poze. dar acele poze care fac mai mult decât o mie de cuvinte.

sunt trei oameni pe care vreau să vi-i prezint azi:

(florin dobrescu, care candidează la primăria bucureștiului, partidul totul pentru țară sau patrie. nu înțeleg cum poți candida cu fața asta și mai ales cu părul ăla. dar io l-aș vota pentru că-i în costum popular)

și doi eminescologi, fără de care nu știu ce s-ar alege de noi și de literatura noastră:

tu pe care l-ai vota?

acu la final trebuie oare să zic și io ceva despre nicușor dan și să-mi conving încă 5 sau 11 prieteni să voteze cu el? cică azi e și marș în cinstea lui pe la unirii. n-am înțeles exact de ce.

dar hai mai degrabă să ne gândim în ce zi mergem să-l vedem pe houellebecq la bookfest: vineri, când e discuție serioasă, sau sâmbătă când dă autografe? vorba aia (o vorbă), e bine și-așa, e bine și-așa.


vise cu cai

[* atenție, urmează un post cu intertext și hipertext în exces, iar dacă nu îl/le actualizați, nu mai are nici un sens. sorry. mulțumesc!]

după revista luceafărul 1971, acu-mi duc mai departe sclavia cu luceafărul 1989, anul fatidic (deși ceaușescu, citeam într-una dintre cuvântări, își făcuse deja planurile până în 2000; bietul om, m-a tulburat nițel). între timp, ziarul s-a imbecilizat și nu mai găsim nimic miezos: nici amorul de tractoare, nici odă la sămânță, nici sex cu oțelarii, nici fatalitatea furnalelor. și nici măcar poeziile orgasmice despre cai ale lui zaharia stancu…

dar stați, căci mici zvâcniri de geniu tot (se) mai scapă, iar calul rămâne cel mai bun prieten al omului în comunism:

altfel, vă invit să urmărim împreună fețele pornografice ale acestor scriitori perfect anonimi azi (probabil și atunci), precum și numele lor, nu mai puțin obscene prin banalitate; plus alte tânguieli curioase de-ale epocii:

[adi cristi, 100% cel mai mișto nume, plus mustăcioara aia scoasă parcă din deep throat]

[în articolul ăsta, mircea micu – un dubios pe care azi îl puteți vedea molfăind la otv – cică trebuie să povestească anecdote autentice și zemoase cu marin preda, așa cum l-a cunoscut, cum fac toți lingăii, doar că, dacă citești interviul, foarte repede îți dai seama că omul nu a fost chiar un apropiat al lui preda, că preda nu prea-l băga în seamă, ce-i drept, și că oricum în timp relațiile (și-așa vagi) dintre ei s-au deteriorat, deci pula amintiri mișto de depănat, cum ne-am fi așteptat. oricum, măcar a rămas poza de mai sus, în care mircea micu vrea mai degrabă să se asigure că strângerea de mână cu preda a fost imortalizată.]

[eu n-am arat în bărăgan, dar acolo m-am născut și-am copilărit, deci practic asta-i poezia mea de suflet, dacă-mi dați voie]


[o pauză]

cum spuneam și cam acu 3 ani pe vremea asta, când totuși eram mai în putere, crecă trebuie să fac o pauză de vreo lună și ceva de pe blog, ca să-mi scriu și io disertația în pace depresivă, cum se cuvine. mă rog, dacă totuși se ivește vreun subiect nebunesc sau alte necesități, probabil că n-o să rezist să țin în mine până în iunie, ce să fac?!

oricum, de sex reader mă țin în continuare cu sfințenie, că asta e tot ce mai am în viață.

și acum, un interviu:

Care este cel mai mare viciu?
Să fut

Dar cea mai mare meteahnă?
Fut orice

De la ce vârstă fuți?
Time immemorial

Îți place să fuți?
Da

Ce-ți place cel mai mult la actul sexual?
Pula-n pizdă

Dacă ai putea să fuți pe oricine vrei, care ar fi acela?
Orice

Oi fuți?
Dacă oile sunt incluse în mulțimea lui „orice”, atunci da

Cum se face că ești Berbecuț, dar ești de sex feminin?
Când fuți orice, sexualitatea este un factor secundar

La acest viciu se mai adaugă și alte vicii demne de menționat?
Să beau și să fumez, dar cel mai mult îmi place să fut

Crezi că sexul ți-a transformat viața?
Nu, pentru că să fut a fost dintotdeauna viața mea. Deci nimic nu s-a transformat

Preferi oile mai bogate-n lână sau niște culori specifice?
Orice

Pe mine m-ai fute?
Da


false note despre un master de căcat. nervi de iarnă și alte fantezii

vorbim de etape. stari, stadii, momente, in echilibre ce se rup si se refac la loc (si toate retorica aia baroca, care oricum n-are nici o legatura ‘avizata’ cu se spun acu), fara sa respecte vreo lege anume sau cine stie ce fatalitate. mai ti-e lene de tot, mai iti revii, mai iti vine vreo superidee, mai dai sanselor cu piciorul, mai regreti, mai citesti, mai uiti, mai te faci ca scrii si o iei de la capat, intr-o recurenta a temelor & motivelor ‘existentiale’ care sa-ti demonstreze ca nimic nu e ireversibil si definitiv. miscare continua, din fericire, ceea ce anuleaza pesimismul zgomotos al decaderii implacabile, precum si hiperentuziasmul succeselor in lant.

fireste, micul meu discurs introductiv nu e decat un mod ieftin cu pretentii de teoretizare diletanta a unei perioade cam searbede din viata-mi ultimelor saptamani. si nu pentru ca mi s-ar fi intamplat ceva nasol – din contra; a fost in multe privinte una dintre cele mai productive si consistente ‘etape’ din existenta mea socio(-schizo)-culturala. lucrez intr-un mediu 100% cultura-arta-si-alte-isme, cu oameni cu idei si cu umor sanatos, m-am mutat deja de o luna si, contrar oricaror asteptari, inca nu-mi dau seama ‘care-i treaba’, de fapt. de cealalta parte, ‘spiritualiceste’, mi-a pierit – incet si sigur – cheful pentru un master anemic, cu cursuri disparate si diverse labareli care mai mult n-au legatura cu ‘literatura comparata’ si au ceva relatii cu teoria literara contemporana, unde, daca nu te-a prins marele val poststructuralist, n-ai ce cauta. si nu vreau s-o dau pe fatalisme (contrar a ceea ce tocmai ziceam), dar ie izbitor de greu sa faci in chip profesionist un master in romania. poate exagerez. o fi greu decat pe la litere. deci la scoala merg mai mult rar decat des, iar uneori o fac in virtutea respectului pentru cativa profesori de care eram deja atasata.

pentru ca e master, vorbim de cursuri putine. din alea putine, 2 se ocupa cu jurnalele de calatorie in strainatate ale entelectualilor romani, respectiv autobiografiile unor scriitori romani plecati, din varii motive (in general politice), pe la egzil. ‘mpare rau ca nici una dintre teme nu e dintre acelea care sa nu ma lase sa dorm. in continuare, cornel mihai ionescu – si-mi pare rau ca pe wiki scrie putin pentru o figura absolut remarcabila in eruditia sa – tine, de la inceputul anului, un curs de istoria artei, adica despre laocoon. :/ si monstri marini si serpisori si noduri si numeroase digresiuni enciclopediste (alea etimologice sa te lase cu gura cascata, nu alta!) care compun o enorma poveste la care studentul cu greu poate lua parte. pentru ca devine un curs pe tiparul “despre tot si nimic”. pe aceeasi directie, dar cu o tendinta pronuntata de masturbare autista, se inscrie si cursul d-lui moanga, ale carui cunostinte intr-ale artei sunt din nou impresionante. insist pe distinctia om – curs(ul) sau, caci cu moanga am iesit adesea pe la cafea si-am vorbit nenumarate si e una dintre figurile interesante ale facultatii noastre. insa cursul de iconologie de la master e rupt de orice coerenta. incepusem relativ promitator cu panofsky, apoi nu stiu ce s-a intamplat. hipnoza de cacat, exersare a noncomunicarii. iar de la conjunctii si prepozitii – vorba lu’ ghelase! – scenariul se rupe. si nu se mai reface pret de aproape 2 ore. la antoaneta tanasescu nu mai zic; este ea, intr-adevar, asa cum o sti(a)m, insa ma plictisesc, insa ma tot duc la curs si nu mai astept nimic. ne povesteste, cu stil, despre carti-si-viata, despre viata. si vorbim inevitabil din lumi paralele. probabil ca nu e vina nimanui. ‘vedeta’ masterului semestru asta e, de departe – si din tinuturile exotice, hehe, ale filosofiei -, vasile morar (aflat, hehe, printre acei secsi 50 de entelectuali autohtoni – ce-i drept, la peste 60 de ani, se tine misto rau!). mda, e pur si simplu din alt lut pedagogic, ca sa zic asa, fata de figurile familiare de pe la litere, in general non-didactice (cu efecte senzationale si dezastruoase deopotriva; e al draq de greu sa fii un prof neconventional, spectaculos si eficient in acelasi timp. ma-ntorc, n-am ce face, din nou la exemplul sebastian-vlad popa.). e impecabil, e relaxat, e amabil, insa domeniul eticii aplicate (care trebuia de fapt sa fie ‘etica & estetica’) nu trece dincolo de limitele unei frumoase curiozitati pentru mine. oricum, e un curs la care merg cu placere. o placere putin angajata. si-mi pare rau, eram obisnuita sa fiu cu totul acolo.

altfel spus, imi pare rau de ‘etapa’ asta dezamagitoare, filologic vorbind. imi pare rau ca-mi pare rau. e un context neinspirat, atata tot. astept, inertial, reale provocari pentru semestrele viitoare. astept un curs sanatos de literatura comparata. astept spectacolul cu care m-am obisnuit. bla bla, e un subiect nitel melancolic pentru mine. nu regasesc nimic demn de cinismu-mi sau de ironiile crunte pe care le azvarleam, nu fara o meschina simpatie, spre fostele mele colege, in prezent fericite ase-iste. (si sincer ma bucur pentru ele! desi mai tarziu, au luat decizia corecta!)

deci dupa primul semestru la masterul de teoria literaturii si literatura comparata al facultatii de litere din universitatea din bucuresti mi-e putin sila, de ei si de mine la un loc. curat baudelairian! oricum, important ie ca vine craciunu’-si-revelionu’, aci ne cacam pe ia de literatura si macar ne simtim bine-n pizda ma-sii de treaba.


%d bloggers like this: