Tag Archives: idei

știri cultural-sociale

nu mai scriu pe blog (iar), pentru că toate ideile pe care le mai am trebuie să le îndes, cum-necum, în lucrarea de disertație, doar n-o să mă irosesc aici. așa că bag poze. dar acele poze care fac mai mult decât o mie de cuvinte.

sunt trei oameni pe care vreau să vi-i prezint azi:

(florin dobrescu, care candidează la primăria bucureștiului, partidul totul pentru țară sau patrie. nu înțeleg cum poți candida cu fața asta și mai ales cu părul ăla. dar io l-aș vota pentru că-i în costum popular)

și doi eminescologi, fără de care nu știu ce s-ar alege de noi și de literatura noastră:

tu pe care l-ai vota?

acu la final trebuie oare să zic și io ceva despre nicușor dan și să-mi conving încă 5 sau 11 prieteni să voteze cu el? cică azi e și marș în cinstea lui pe la unirii. n-am înțeles exact de ce.

dar hai mai degrabă să ne gândim în ce zi mergem să-l vedem pe houellebecq la bookfest: vineri, când e discuție serioasă, sau sâmbătă când dă autografe? vorba aia (o vorbă), e bine și-așa, e bine și-așa.


cadoul-bumerang

se apropie ziua unui tovarăș de-al tău. (să zicem, ziua lu răzvan.) și, ca în fiecare an, nu știi ce dracu să-i mai iei. evident, n-ai nici o idee. plus că nu vrei nici să stai o zi întreagă prin magazine căutând cadoul perfect. ei bine, de data asta vin io să te ajut – nu mai trebuie să te dai cu capul de pereți și nici să-ți pară rău că ți-ai irosit banii pentru un cârnat de tovarăș, pentru că eu și vinci (ok, mai mult vinci – să n-avem probleme cu paternitatea ideii) am inventat (mai avem nevoie doar de patentare) cadoul-bumerang. este acel lucru după care tânjești de câteva luni, pe care-l visezi zi și noapte și care într-un fel te-ar face fericit pe lumea asta, dar pe care nu te-ai îndura nici în ruptul capului să dai banii, că nu ești tu prostul nimănui. așa, deci cumperi lucrul ăsta (fie el ce-o fi) și i-l dai la prost și te bucuri pe lângă el de complezență. dar după câteva zile îl rogi să ți-l împrumute și ție nițel, că el îl poate folosi oricând are chef, dar tu…? și-ți faci treaba. (ca să curmi suferința mai repede, poți să i-l ceri chiar din ziua în care i-l faci cadou, că el oricum o să-l aibă de-acu încolo de fapt.) acu, cu cât ești mai abil și mai viclean, cu atât vei putea să ții mai mult cadoul-bumerang. depinde numai și numai de tine! important e să-l prostești pe prost.

dacă vrei să-i faci cadou tovarășului o carte, ai grijă să fie neapărat hardback – numai așa funcționează impecabil efectul de bumerang. (la paperback se îndoaie etc. și nu vrei astfel de complicații.)

răzvan, deci anu ăsta o să-ți luăm asta, pentru că ne-o dorim mult. sperăm să-ți placă și să ne îmbucurăm împreună. (și acceptăm să ne-o dai înapoi, drept cadou (non-bumerang) când va fi să plecăm din țară, căci cartea asta ne va ajuta să ne adaptăm printre străini, trebuie deja să înțelegi și să accepți asta… așa cum și noi te înțelegem pe tine.)

p.s. nu uita că anul trecut ți-am luat deleuze. când ai de gând s-o plasezi acolo unde i-e, etic vorbind, locul?


„negru pe alb”, romanul ne(re)cunoscut al lui faulkner

semestrul ăsta am avut un curs de traduceri din faulkner. din care eu nu am citit nimic. (încă nu regret acest fapt.) iar acu, la final, a trebuit să vin cu o variantă de traducere a titlului „intruder in the dust” + 5 argumente pentru opțiune. versiunea românească (eugen barbu și andrei ion deleanu) e „nechemat în țărână”. din „intruder in the dust” am citit de 2 ori primele 2 pagini, unde băltea o ambiguitate referențială – ca să zic așa – descurajatoare, așa că am renunțat. oricum, cred că n-aveam de gând s-o citesc nici în condiții normale. în fine, lucrărica trebuia predată, cum-necum.

„acțiunea” nu e greu de imaginat: negrul lucas e acuzat pe nedrept c-ar fi omorât un alb. de ce pe nedrept? fiindcă e negru. îl scapă un puști (alb), care se duce să scormonească mormântul mortului ca să demonstreze că glonțul cu care fusese împușcat nu era ăla din arma lui lucas. (da, senzațional.) și cam asta-i treaba, practic negru le-o dă tuturor, în ciuda prejudecăților etc.

revenind la „poetica traducerii”, în multe limbi romanul a fost tradus pur și simplu „intrusul”, în timp ce varianta portugheză e „lumea nu iartă” (!). cum „nechemat în țărână” suna deja și frumos, și nițel arhaic, și metaforic și mai respecta și structura din original, mi-am dat seama repede că singura mea șansă era să abordez chestiunea prin (supra)interpretare, încurajată fiind și de „inventivitatea” portugheză!

versiunile mele intermediare au fost: „crimă și pedeapsă”, „crimă și prejudecată”, „interlop la sarcofag”, „judecată și prejudecată” etc. (totul într-o înlănțuire frenetică de idei miezoase), pentru ca varianta ultimă să mă lovească revelatoriu și nu mai puțin fatal: „negru pe alb”!

știu, știu că poate părea ciudat, dar… vă asigur că nu este! iată și argumentele mele, pe care le-am și scris, de altfel, în lucrarea „oficială”, întinzând coarda foarte laxă a ecsperimentului:

1. „negru pe alb” e o construcție semantic (și cromatic!) prea bine sudată în limba română ca să nu prindă la public – mai ceva decât „roșu și negru”, m-aș hazarda!

2. iar aplicată contextului romanului, capătă valențe și sensuri nebănuite…

3. exprimă, cu maximă sinteză, tensiunea rasială din roman și modul impresionant cum lucas își păstrează demnitatea lui neagră în fața unei comunități potrivnice, ba chiar schimbându-le unora percepția asupra condiției sale mizere (de negru, trebuie spus);

4. apoi expresia își menține și sensul ei clasic de „ferm”, „clar”, de judecată în scris irevocabilă – ceea ce trimite automat la condamnarea juridică a lui lucas;

5. dar în același timp noi știm că el nu e condamnat doar pe bază juridică, ci și prin judecata… prejudecății! (implacabilă și ea.);

6. și, în fine, pour la bonne bouche, să nu uităm de contrastul negru-alb ce funcționează ca metaforă a disputei moarte-viață (clișeu-clișeu, dar nu mai puțin adevărat! căci ce e clișeul dacă nu (prea-)adevăr?!), pe care se sprijină acest nemaipomenit roman.

pe această cale, le mulțumesc celor care cred și mai mult în mine de-acu încolo și sper ca versiunea „negru pe alb” să se impună cum se cuvine pe piața literară românească! (dar până atunci sunt foarte deschisă și la alte variante. că poate a mea nu e cea mai inspirată…)


înapoi în miezul lucrurilor

chestiuni carora imi dau seama ca le dusesem cumva dorul: (dupa cum am mai zis) mararul, patrunjelul si leusteanul, (si din alta categorie) carturesti(i), bcu, hazul pe care-l scoate vinci din orice (de la nimic la cacat, sa zicem) sau sebastian-vlad popa & spectacolul lui de idei melodioase, scoase si alea cinestiedeunde.

ieri, pe hol, fix in fata secretariatului, don juan-ul meu i-a starnit o furtuna de asocieri fanteziste; despre totalitate, despre o metafizica non-transcendenta, despre expresionism (pentru care a dezvoltat clar o obsesie), despre etica ne-credintei, despre whitman… era pur si simplu transpus. el cu sine. ‘stati putin’, intervin eu. ‘nu pot modifica fundamental acum abordarea din lucrare.’ la care el, readus in mundan, ‘aa… da, nu stiu, ideile astea mi-au venit acum, vedem.’

azi, optionalul lui – literatura romana contemporana. prevad, cu placere aproape, ca vom ramane o mana de oameni pana la urma. scoate din geanta cateva carti – niste cezar paul-badescu, alex tocilescu, razvan radulescu; apoi zice: ‘eu am facut deja romanele astea anul trecut; chiar nu le mai pot face acum. n-ar fi corect – nici fata de ei [de autori], nici fata de mine…’ iar io ma trezesc s-adaug: ‘si nici fata de noi.’ se stramba nitel, neconvins: ‘mmmda… dar, in fond, cui ii pasa de voi…?’ pai si cam asa e: pentru ca fiecare (dis)curs al lui e in primul rand un proces de gandire spontana si (aparent) nestructurata, ca o spirala care se creeaza si se mananca pe sine, in acelasi timp (cum zicea tot azi antoaneta tanasescu – alta poveste si ea), proces la care intamplator noi asistam, dar pentru care suntem – in viziunea lui s-v popa – optionali; tocmai de-asta nici nu-i pasa cine vine/intra/pleaca sau cati etc. iar daca ramane unul singur sa-l asculte,  cu chipul deformat de uimire si interogatii – e de-ajuns, pentru ca-nseamna ca ala vrea, trebuie sa fie acolo cu adevarat.

p.s. din categoria ‘mica istorie’, cica: ‘ionel teodoreanu era cel mai… sexi avocat bucurestean al vremii.’

p.s. 2 mark twain, in poza din “autobiografie”, aparuta la editura art, ni se arata ochilor sub forma unei combinatii demne de luat in seama: parul lui einstein si mustata lui nietzsche. (nu, nu mi se pare; a se verifica.)


%d bloggers like this: