Tag Archives: jeffrey eugenides

gura apă

aceeași adâncă și obraznică nepăsare față de celălalt. când nimic din celălalt – din ceilalți, cei străini, intrușii obișnuiți – pe care-l citești definitiv în câteva secunde nu mai are cum să miște ceva în tine. când la rândul tău nu dorești, nu încerci să atragi interesul nimănui, n-ai nimic de oferit, nimic de căutat, asta-i ușurarea, eliberarea, singurătatea.

vocația voyeuristă a lui eugenides de a se planta în universuri intim-feminine; de a intra, pervers și meticulos, ba chiar cu scrupulozitate, în rolul tinerelor, puberelor tulburi. vezi middlesex/marriage plot. iar acum (fără tragere de inimă, plus alte cărți de cărat în paralel), virgin suicides. mă interesează de fapt același joc de-a identitatea, de-a identitatea posibilă, blânda intruziune, înduioșătoarea orbecăială a băiatului în lumea magică a micilor femei, a cosmeticelor lor, a dulăpiorului lor de accesorii și dispozitive secrete care ah formează în spatele draperiilor grele întreaga frumusețe inexplicabilă a acestor stranii creaturi. eugenides e înainte de toate un literat, un filolog deștept care strunește al dracu de bine condeiul, știe, știe cum merge textul, lucrează cu migală, prea conștient fiind probabil uneori – dar din impasul ăsta îl salvează talentul și intuiția.

refuz să dau vina pe „societate”/pe „sistem” pentru nenorocirea personală. nu știu cine-i societatea, cine-i sistemul, ca să am deci înaintea cui mă revolta. totul e-n mine. ceea ce nu face lumea asta mai puțin grotescă și diformă.

cea mai delicioasă chestie pe care am mâncat-o în utima vreme e: curmală umplută cu gorgonzola, apoi înfășurată în bacon, prinsă cu scobitoare și băgată la cuptor, într-o tavă cu hârtie de copt. se lasă nu prea mult, până se rumenește și strălucește baconul, iar din curmale se lasă zeamă caramelizată. cam asta-i viața.

Advertisements

sperma neagră și alte impresii

răsfoiam din apologia plagiatului de jean-luc henning (apărută la art). și uite ce zice despre autor: n. 1946, scriitor, profesor la universitatea din cairo, jurnalist, una-alta. dar uite ce-a mai scris omul (perversul!): dicționarul literar și erotic al fructelor și legumelor (1994), scurtă istorie a feselor (1995), erotica vinului (1999), dând lovitura de grație în 2006 cu sperma neagră.

io atât am avut de spus.

p.s. totuși mă simt obligată moral să-i anunț pe cititori că pe rontziki n-a prea convins-o eugenides (ba chiar are să-i și reproșeze ceva!) cu a sa intrigă matrimonială [da’ citiți, oamenilor, în original, că traducătorii fac porcării pe-acolo, îi știu io] :(

Cum spuneam, Leonard dovedeşte şi oareşce simţ al umorului, dar este cam singurul şi ceea ce-i reproşez cumva lui Eugenides este tonul extrem de serios al romanului, absenţa ironiei (nu totală, dar oricum, prea puţină) şi faptul că personajele sunt cam lipsite de simţul umorului. Totul este grav şi confuz…

deși a „regăsit și idei faine”…

[de ce, doamne, de ce???]

ok, hai că mă-ntorc la plagiat.


încă unul mișto: jeffrey eugenides

două cărți cu miez sunt de-ajuns să te îndrăgostești definitiv de un scriitor. după middlesex și the marriage plot pot și să-mi pun casa la pariuri pentru talentul și simțul literar al lui jeffrey eugenides. de fapt, din ’93 până acuma a scos doar trei romane (debut cu virgin suicides – ok, oți fi văzut filmul, ne căcăm pe film – cum se face că romanele cu adevărat bune nu prea au parte de ecranizări pe măsură? dar asta discutăm data viitoare), semn că le dospește serios în loc să dea drumul la banda rulantă, și a editat o antologie de great love stories, semn că pasiunea lui rămâne joaca de-a povestitul, de-a narațiunea închegată, cu planuri întretăiate, intrigă și patimă.

de altfel, eugenides e un povestitor viu, cu minte ascuțită, cu un dozaj perfect al tonului și al discursului. nimic nu alunecă spre patetic sau sentimental și nimic – când e vorba de umorul pe care-l are din plin – nu cade în frivol sau glumițe răsuflate, cum îi mai scapă unui barnes uneori (vezi trois sau love, etc.). ok, deci ne-am lămurit, stilul este impecabil, talentul cu carul. unde mai pui că omul e tobă de literatură, critică, istorie și teorie literară? și unde mai pui pe urmă că, având, aș zice, un fetiș cu medicina & obscuritățile ei, se documentează zdravăn de prin jurnale științifice, colaborează cu psihiatri, neurologi, farmacologi & alți specialiști (după cum o cere subiectul abordat). ok, ne-am lămurit și aici – avem de-a face cu un erudit.

mă-ntorc la the marriage plot, care-i o construcție amplă, hiper-narativă (în sensul că vezi planurile cum se leagă și se dezleagă; duratele când se condensează, când se dilată; retrospectivele din unghiuri diferite sunt la ele acasă – pentru că, deși naratorul rămâne mereu la persoana a III-a, simți, când e cazul, că perspectiva se modifică, e filtrată în funcție de personaj -, dar astea-s banalități tehnice), deci nu o să povestesc nimic, din fericire.

acu tranșând lucrurile (că aici îmi place s-ajung), dacă vor citi cartea, fetele, filoloagele vor spune (vinovate sau nu) madeleine, c’est moi, iar de partea cealaltă, băieții vor alege între mitchell misticistul visător și leonard darwinistul depresiv. dacă romanele „academice” ale lui lodge, să zicem, au de-a face mai mult cu profi, the marriage plot e versiunea studenților (sua, brown, începutul anilor ’80). romanul stă sub semnul unui citat din trollope, „there is no happiness in love, except at the end of an english novel”; din simpatie pentru madeleine – acest personaj atât de… firesc (un cuvânt mai potrivit nu se poate) – și pasiunile ei „demodate”, aproape că m-aș reapuca serios de literatura victoriană (feminină, cu precădere) și să ajung, odată cu ea, la teza că „disoluția” romanului la început de secol XX are de-a face cu deprecierea căsătoriei, căci până atunci, unde-i roman, e și matrimoniu ca element central. eh, apoi dacă-l iubești și pe barthes, atunci o să rămâi vineri seara în casă – alături de madeleine – gustând cu bucurie din „fragmente dintr-un discurs îndrăgostit” (bucurie că, uite, semiotica are și părțile ei mișto). dacă ești cu alde derrida, o să tresalți nițel și tot așa.

And when Olivia […] came in one day carrying Of Grammatology, Madeleine knew that what had been marginal was now mainstream.
‘What’s that book like?’
‘You haven’t read it?
‘Would I be asking if I had?’
[…]
‘It’s great. Derrida is my absolute god!’
Almost overnight it became laughable to read writers like Cheever or Updike […] in favor of reading the Marquis de Sade, who wrote about anally deflowering virgins in eighteenth-century France. The reason de Sade was preferable was that his shocking sex scenes weren’t about sex but politics. They were therefore anti-imperialist, anti-bourgeois, anti-patriarchal, and anti-everything a smart young feminist should be against. […] Madeleine kept wholesomely taking courses like Victorian Fantasy: From Phantastes to The Water-Babies, but by senior year she could no longer ignore the contrast between the hard-up, blinky people in her Beowulf seminar and the hipsters down the hall reading Maurice Blanchot.

chestiunea feministă (a falusului) revine:

At first, fury alone propelled Mitchell. Claire wasn’t the first college girl to call him out for sexist behavior. It had been happening for years. Mitchell had always assumed that his father’s generation were the bad guys. Those old farts who’d never washed a dish or folded socks – they were the real target of feminist rage. But that had been merely the first assault. Now, in the eighties, arguments about the equitable division of household chores, or the inherent sexism of holding a door open for “a lady,” were old arguments. The movement had become less pragmatic and more theoretical. Male oppression of women wasn’t just a matter of certain deeds but of entire way of seeing and thinking. College feminists made fun of skyscrapers, saying they were phallic symbols. They said the same thing about space rockets, even though, if you stopped to think about it, rockets were shaped the way they were not because of phallocentrism but because of aerodynamics. Would a vagina-shaped Apollo 11 have made it to the moon? Evolution had created the penis. It was a useful structure for getting certain things done. And if it worked for the pistils of flowers as well as the inseminatory organs of Homo sapiens, whose fault was that buy Biology’s? But no – anything large or grand in design, any long novel, big sculpture, or towering building, became, in the opinion of the “women” Mitchell knew at college, manifestations of male insecurity about the size of their penises. Girls were always going on about “male bonding,” too. Anytime two or more guys were having a good time, some girl had to make it sound pathological.

apoi școala se cam termină și începe viața – amorțeala, iubirile, disperarea, dereglările, renunțările, inițierile. triunghiul amoros anunțat capătă proporții. apoi regăsirea – ca într-un roman englez?

în timp ce middlesex rămâne pentru mine probabil cel mai bun și mai intens roman citit anul ăsta.

p.s. aflu acu, mai târziu, că eugenides aici se joacă cu referințe la middlemarch. căcat, io nu l-am citit că i-am disprețuit pe victorieni. (dar acum a venit momentul, lol.)


reading stories

vreau să vă zic cum stă treaba cu tinerii și neprihăniții filologi seduși de literatură pur și simplu. adică îl las pe jeffrey eugenides s-o zică mai bine, al dracu de bine ca-ntotdeauna (din the marriage plot de data asta):

Some people majored in English to prepare for law school. Others became journalists. The smartest guy in the honors program, Adam Vogel, a child of academics, was planning on getting a Ph.D. and becoming an academic himself. That left a large contingent of people majoring in English by default. Because they weren’t left-brained enough for science, because history was too dry, philosophy too difficult, geology too petroleum-oriented, and math too mathematical – because they weren’t musical, artistic, financially motivated, or really all that smart, these people were pursuing university degrees doing something no different from what they’d done in first grade: reading stories.

deci din banala serie been there, done that, cu mențiunea că io nu le-am avut cu lectura când eram mică. copiam rezumatele de la colegi pentru caietul cu lecturi de vacanță, mă târam dureros și fără rost alături de „cărțile copilăriei”. apoi în clasa a V-a o prietenă mai mare mi-a pus în mână enigma otiliei și astfel îmi fu revelată literatura aia de oameni mari. i-am lăsat pe colț alb, fram și cuore pe veci neterminați. dar nu despre asta e vorba acum.

cartea lui eugenides e aici, într-o ediție generoasă (pe care o am și eu), cu scris mare, ca pentru chiori, și titlul în relief pe copertă. mai e și varianta pentru săraci, la vreo 7 euro, dar să te chiorăști nițel prin ea, probabil, aici.


când în sus și când în jos

In Grosse Pointe he fell into a group of boys whose main bond was their unpopularity. A hot Saturday night for them consisted of sitting in my brother’s room, staring at Escher prints. For hours they followed figures up staircases that were also going down, or watched geese turning into fish and then into geese again. They ate peanut butter crackers, getting gunk all over their teeth while quizzing each other on the periodic table. Steve Munger, Chapter Eleven’s best friend, used to infuriate my father with philosophical arguments (“But how can you prove you exist, Mr. Stephanides?”)

[Middlesex, Jeffrey Eugenides]


„et comfortu cel mai mare”

citesc „middlesex”. foarte bună, n-am ce zice, eugenides ăsta știe.

până una-alta mă opresc intrigată asupra a două curiozități lingvistice pe care le-am găsit în carte (deci știm, istoria familiei stephanides – greci emigrați în anii tulburi ’20 în america): în versiunea originală, în engleză, dau peste cuvântul giaour, cu explicație în paranteză, infidel dog (apelativul dat de turci celor de altă religie, știm și noi prea bine, „ghiaur”); apoi, desdemona și lefty, fratele & soțul ei, pornesc spre america pe vasul giulia, despre care naratorul ne spune că „had been part of the Austro-Hungarian Line. Boasting modern conveniences (”lumina electrica, ventilatie et comfortu cel mai mare”), it had traveled once a month between Trieste and New York”. (p. 66) și m-am bucurat și io nițel, din motive obscure de… românitate, lol.


%d bloggers like this: