Tag Archives: lecturi

cu poze

mâine schimb țevi prin casă, n-am timp de lucruri serioase acuma, așa că zic să ne uităm la poze pentru când o să fim designerii visurilor noastre și o să facem cărți și coperți cu mâna noastră. improbabil, dar cam la asta mă gândesc:

This slideshow requires JavaScript.

[alice in wonderland, pop-up book, designer robert sabuda]

[grimm tales – philip pullman, designer cheong-ah hwang]

[pentru restul, designer e henry sene yee]

a, da, și vreau cartea celor cu probleme de la paris review. pentru că și eu am probleme. deși toată lumea are probleme.


încă unul mișto: jeffrey eugenides

două cărți cu miez sunt de-ajuns să te îndrăgostești definitiv de un scriitor. după middlesex și the marriage plot pot și să-mi pun casa la pariuri pentru talentul și simțul literar al lui jeffrey eugenides. de fapt, din ’93 până acuma a scos doar trei romane (debut cu virgin suicides – ok, oți fi văzut filmul, ne căcăm pe film – cum se face că romanele cu adevărat bune nu prea au parte de ecranizări pe măsură? dar asta discutăm data viitoare), semn că le dospește serios în loc să dea drumul la banda rulantă, și a editat o antologie de great love stories, semn că pasiunea lui rămâne joaca de-a povestitul, de-a narațiunea închegată, cu planuri întretăiate, intrigă și patimă.

de altfel, eugenides e un povestitor viu, cu minte ascuțită, cu un dozaj perfect al tonului și al discursului. nimic nu alunecă spre patetic sau sentimental și nimic – când e vorba de umorul pe care-l are din plin – nu cade în frivol sau glumițe răsuflate, cum îi mai scapă unui barnes uneori (vezi trois sau love, etc.). ok, deci ne-am lămurit, stilul este impecabil, talentul cu carul. unde mai pui că omul e tobă de literatură, critică, istorie și teorie literară? și unde mai pui pe urmă că, având, aș zice, un fetiș cu medicina & obscuritățile ei, se documentează zdravăn de prin jurnale științifice, colaborează cu psihiatri, neurologi, farmacologi & alți specialiști (după cum o cere subiectul abordat). ok, ne-am lămurit și aici – avem de-a face cu un erudit.

mă-ntorc la the marriage plot, care-i o construcție amplă, hiper-narativă (în sensul că vezi planurile cum se leagă și se dezleagă; duratele când se condensează, când se dilată; retrospectivele din unghiuri diferite sunt la ele acasă – pentru că, deși naratorul rămâne mereu la persoana a III-a, simți, când e cazul, că perspectiva se modifică, e filtrată în funcție de personaj -, dar astea-s banalități tehnice), deci nu o să povestesc nimic, din fericire.

acu tranșând lucrurile (că aici îmi place s-ajung), dacă vor citi cartea, fetele, filoloagele vor spune (vinovate sau nu) madeleine, c’est moi, iar de partea cealaltă, băieții vor alege între mitchell misticistul visător și leonard darwinistul depresiv. dacă romanele „academice” ale lui lodge, să zicem, au de-a face mai mult cu profi, the marriage plot e versiunea studenților (sua, brown, începutul anilor ’80). romanul stă sub semnul unui citat din trollope, „there is no happiness in love, except at the end of an english novel”; din simpatie pentru madeleine – acest personaj atât de… firesc (un cuvânt mai potrivit nu se poate) – și pasiunile ei „demodate”, aproape că m-aș reapuca serios de literatura victoriană (feminină, cu precădere) și să ajung, odată cu ea, la teza că „disoluția” romanului la început de secol XX are de-a face cu deprecierea căsătoriei, căci până atunci, unde-i roman, e și matrimoniu ca element central. eh, apoi dacă-l iubești și pe barthes, atunci o să rămâi vineri seara în casă – alături de madeleine – gustând cu bucurie din „fragmente dintr-un discurs îndrăgostit” (bucurie că, uite, semiotica are și părțile ei mișto). dacă ești cu alde derrida, o să tresalți nițel și tot așa.

And when Olivia […] came in one day carrying Of Grammatology, Madeleine knew that what had been marginal was now mainstream.
‘What’s that book like?’
‘You haven’t read it?
‘Would I be asking if I had?’
[…]
‘It’s great. Derrida is my absolute god!’
Almost overnight it became laughable to read writers like Cheever or Updike […] in favor of reading the Marquis de Sade, who wrote about anally deflowering virgins in eighteenth-century France. The reason de Sade was preferable was that his shocking sex scenes weren’t about sex but politics. They were therefore anti-imperialist, anti-bourgeois, anti-patriarchal, and anti-everything a smart young feminist should be against. […] Madeleine kept wholesomely taking courses like Victorian Fantasy: From Phantastes to The Water-Babies, but by senior year she could no longer ignore the contrast between the hard-up, blinky people in her Beowulf seminar and the hipsters down the hall reading Maurice Blanchot.

chestiunea feministă (a falusului) revine:

At first, fury alone propelled Mitchell. Claire wasn’t the first college girl to call him out for sexist behavior. It had been happening for years. Mitchell had always assumed that his father’s generation were the bad guys. Those old farts who’d never washed a dish or folded socks – they were the real target of feminist rage. But that had been merely the first assault. Now, in the eighties, arguments about the equitable division of household chores, or the inherent sexism of holding a door open for “a lady,” were old arguments. The movement had become less pragmatic and more theoretical. Male oppression of women wasn’t just a matter of certain deeds but of entire way of seeing and thinking. College feminists made fun of skyscrapers, saying they were phallic symbols. They said the same thing about space rockets, even though, if you stopped to think about it, rockets were shaped the way they were not because of phallocentrism but because of aerodynamics. Would a vagina-shaped Apollo 11 have made it to the moon? Evolution had created the penis. It was a useful structure for getting certain things done. And if it worked for the pistils of flowers as well as the inseminatory organs of Homo sapiens, whose fault was that buy Biology’s? But no – anything large or grand in design, any long novel, big sculpture, or towering building, became, in the opinion of the “women” Mitchell knew at college, manifestations of male insecurity about the size of their penises. Girls were always going on about “male bonding,” too. Anytime two or more guys were having a good time, some girl had to make it sound pathological.

apoi școala se cam termină și începe viața – amorțeala, iubirile, disperarea, dereglările, renunțările, inițierile. triunghiul amoros anunțat capătă proporții. apoi regăsirea – ca într-un roman englez?

în timp ce middlesex rămâne pentru mine probabil cel mai bun și mai intens roman citit anul ăsta.

p.s. aflu acu, mai târziu, că eugenides aici se joacă cu referințe la middlemarch. căcat, io nu l-am citit că i-am disprețuit pe victorieni. (dar acum a venit momentul, lol.)


it’s calvino & the classics

”why read the classics?” e o colecție de eseuri răsfirate ale lui calvino, din anii ’50 până-n ’85, despre „clasicii lui”, ăia care probabil – vorba criticului bâlbâit etc. – l-au făcut om. „lista” lui calvino cuprinde: homer, ovidiu, ariosto, defoe, diderot, stendhal, balzac, dickens, flaubert, tolstoi, twain, henry james, hemingway, borges (de la care se și revendică, the discovery of borges was for me like seeing a potentiality that had always only been toyed with now being realised: seeing a world being formed in the image and shape of the spaces of the intellect, and inhabited by a constellation of signs that obey a rigorous geometry) , queneau sau pavese. + alții.

dar pentru început se învârte în jurul termenului „classics” – cine & ce sunt ei:

1. ăia pe care îi re-citim…

The iterative prefix ”re-” in front of the verb ”read” can represent a small act of hypocrisy on the part of people ashamed to admit they have not read a famous book.

apoi ne asigură că oricum mereu va rămâne un număr enorm de „texte fundamentale” pe care nu apucăm să le citim și bagă o anecdotă cu michel butor, care…

… was teaching in the U.S. a number of years ago. He became so tired of people asking him about Émile Zola, whom he had never read, that he made up his mind to read the whole cycle of Rougon-Macquart novels. He discovered that it was entirely different from how he had imagined it […].

4. A classic is a book which with each rereading offers as much of a sense of discovery as the first reading.

5. A classic is a book which even when we read it for the first time gives the sense of rereading something we read before.

7. „istoria” clasicilor, discursul din jurul lor, interpretările, bibliografiile critice & co. care, mai ales în școală, tind să aibă prioritate în defavoarea textului primar însuși și astfel acționează ca un…

… smoke-screen to conceal what the text has to say […].

9. love, etc.:

A classic text ”works” as a classic when it establishes a personal relationship with the reader. If there is no spark, the exercise is pointless: it is no use reading classics out of a sense of duty or respect, we should only read them for love. […] School is obliged to provide you with the tools to enable you to make your own choice; but the only choices which count are those which you take after or outside any schooling.

12. veșnica (falsă?) dilemă – îi citim pe clasici sau pe contemporani?

The contemporary world may be banal and stultifying, but it is always the context in which we have to place ourselves to look either backwards of forwards. In order to read the classics, you have to establish where exactly you are reading them ”from”, otherwise both the reader and the text tend to drift in a timeless haze. […] The person who derives maximum benefit from a reading of the classics is the one who skilfully alternates classics readings with calibrated doses of contemporary material. And this does not necessarily presuppose someone with a harmonious inner calm: it could also be the result of an impatient, nervy temperament, of someone constantly irritated or dissatisfied.

în fine, până la urmă calvino zice că întotdeauna e mai bine să-i citești pe clasici decât să nu și dacă încă nu ne-a convins că merită…

… I will cite Cioran (not a classic, at least not yet, but a contemporary thinker who is only now being translated into Italian): ”While the hemlock was being prepared, Socrates was learning a melody on the flute. What use will that be to you?, he was asked. At least I will learn this melody before I die.” 


totul despre cărţi

– Cărţile Pe Care Nu Le-ai Citit – Cărţile De Care Te Poţi Lipsi Să Le Citeşti – Cărţile Create în Alte Scopuri Decât Lectura – Cărţile Deja Citite Fără Să Fi Fost Nevoie Să Le Deschizi Pentru Că Aparţin Categoriei Cărţilor Deja Citite Înainte De A Fi Fost Scrise – Cărţile Pe Care Dacă Ai Avea Mai Multe Vieţi De Trăit Cu Siguranţă Le-ai Citi Şi Pe Acestea Cu Plăcere Dar Din Păcate Zilele Pe Care Le Mai Ai De Trăit Sunt Câte Sunt – Cărţi Pe Care Ai Intenţia Să Le Citeşti Dar Mai Întâi Ar Trebui Să Citeşti Altele – Cărţi Prea Scumpe Pe Care Ai Putea Să Aştepţi Să Le Cumperi Când Vor Fi Vândute La Jumătate De Preţ – Cărţi Idem Ca Mai Sus Când Vor Fi Publicate În Ediţii De Buzunar – Cărţi Pe Care Ai Putea Să Le Împrumuţi De La Cineva – Cărţi Pe Care Toţi Le-au Citit Deci E Aproape Ca Şi Cum Le-ai Fi Citit Şi Tu – Cărţile Pe Care De Atâta Vreme Ai Programat Să Le Citeşti – Cărţile Pe Care Le Căutai De Ani De Zile Fără Să Le Găseşti – Cărţile Care Tratează Ceva De Care Te Ocupi În Clipa Asta – Cărţile Pe Care Vrei Să Le Ai La Îndemână Pentru Orice Eventualitate – Cărţile Pe Care Ai Putea Să Le Pui Deoparte Ca Să Le Citeşti Eventual La Vară – Cărţile Care-Ţi Lipsesc Pentru A Le Pune Alături De Alte Cărţi Din Biblioteca Ta – Cărţile Care Îţi Inspiră O Curiozitate Neaşteptată, Frenetică Şi Greu De Justificat – Cărţile Citite Cu Mult Timp În Urmă Pe Care Ar Fi Momentul Să Le Reciteşti – Cărţile Pe Care Te-ai Prefăcut Întotdeauna Că Le-Ai Citit Dar Ar Fi Momentul Să Te Hotărăşti Să Le Citeşti Cu Adevărat –

adică Dacă într-o noapte de iarnă un călător, Italo Calvino


anecdotă literară. cu antoaneta tănăsescu

Prima și singura dată când am mers la anticariatul number one de la universitate, de pe academiei, vizavi de infectul spring time, mi-am luat multe cărți. Inclusiv Gide la 2 lei. Detalii. Eram între cursuri. Ajung la Antoaneta Tănăsescu la curs. Inevitabil, cu cărțile după mine, îngrămădite într-o pungă albă de tip alimentară. Ea se deplasează de la catedră spre scaunul meu, unde începe, cu o anumită lentoare a gesturilor, să scoată cărțile din lamentabila pungă, analizând-o atent(Ă!)* pe fiecare. Cum ziceam, Gide, două cărticele. Nu mai știu, Freud, ceva despre pictura flamandă, Ian McEwan „ăla” (că n-am citit nimic de el), o „cărticică de buzunar” cum mai trântește Alain de Botton** (căruia îi tot dau  aiurea șanse, ca și lui Barnes, de altfel), corespondență Gide – Martin du Gard, corespondență Henry Miller – L. Durrell, 1935-1980 (vorba aia, o viață de om). La aceasta din urmă, profa se oprește îndelung, privește fix într-un punct nedefinit (poate spre infinit!) și spune, fără să mă privească, ca pentru sine (fals, desigur): „Pe vremea mea, programul editurilor cuprindea numai Mari autori. Așa ceva – și arată spre cartea stigmatizată – era de neconceput. O fi fost bine… nu știu. Dar, mă rog, s-a demonstrat că un om nu poate trăi numai cu capodopere. Nu se poate! Tot mai trebuie o Agatha Christie sâmbăta, duminica. Bine, nu zic că ăștia nu-s scriitori buni, da’…” Și ridică (fals-)nedumerită din umeri. Crecă am ridicat și eu, vag, din umeri, căci nu prea e nimic de comentat. Inutil să mai spun ce om „citit” e Antoaneta Tănăsescu, care-și cultivă totuși intens și firesc, idiosincraziile, adesea pur și simplu de neînțeles pentru „noi, studenții”.

__________________________________

* Dedicație pentru Vinci, care zice că nu știu să vorbesc când zic (și o zic des, se pare), de exemplu, „M-am uitat mai atentă” în loc de „atent”, căci e corect să folosesc complementul, și nu elementul predicativ suplimentar (așa cum anumite porniri intime mă îndeamnă, sclava de căcat a gramaticii ce mă aflu!)

** Ultima lui carte citită, Sex, shopping și un roman, a fost așa o labă tristă, chiar  mai tristă decât însuși titlul. De altfel, nici n-am terminat-o. Așa tristă era!


senzațional! patima egomaniacă a studentelor la litere (varianta necenzurată). confesiuni năucitoare

io am facut multe căcaturi pe blogul ăsta. din care cauză, uneori, mi-am și luat-o psihicește. să (nu) ne amintim, de exemplu, de melodrama mihai mindra & co. (personaj încă foarte căutat prin post-urile mele, de altfel.) la povestea cu breban mă amuzam ca poate apare breban însuși să mă desființeze, iar la textulețul recent despre masterul hiperinteresant pe care-l  fac acu tot pe la litere (c-așa mi-a fost destinul!) credeam că, cine știe, nu mă mai lasă domnii profesori să trec clasa! (ca pruasta de roxanah care sigur numai trece clasa la moangă, c-a fost nesimțită și a vorbit în timp ce el, probabil – nu bag mâna-n foc, ca n-am fost chiar acolo – debita întru abstracțiuni. celtice sau nu.) dar nu despre asta e vorba în confesiunea de față (intelectuală, desigur, pă modelul lui adrian marino, asupra căruia voi reveni cu seriozitate, fincă posed și această capacitate).

după cum bine se știe – sau nu – prin noiembrie am scos și noi, (pre-)filologii, o carte! (alfel, n-am avea sens pe lumea asta.)  un volum colectiv, scrisoarea de iubire, dragoste, amor, editura ars docendi, 2009, cu studii, eseuri, corespondențe, unele mai inedite decât altele. nu insist. în presă, ce să zic, reacțiile au fost bune, cu sau fără eforturi de diplomație. articolul deliei ungureanu (asistentă de tl tot pe la litere) abordează chestiunea cu pertinență, bun simț și, inevitabil, mici afinități – adică ea zice că noi ăștia băgați pă corespondența secolului XVIII englez, io, roxanah-bioenergizata, vinci-manelistu și emilian-drogatu, facem o treabă bună, în ciuda evidentelor noastre neajunsuri. mai e articolul lui paul cornea, adresat elegant d-nei antoaneta tănăsescu care ne-a adunat și a tras de noi, îndărătnici drăcoși ce am fost. și ar mai fi emisiunea lui dan c. mihailescu, omul care aduce cartea, care în general mă îngrețoșează de la un cap la altul, am mai spus-o, și despre care oricum le zice cu miez vinci.

în volumul cu pricina au scris 50 + 1 de uameni. luminați, informați, talentați, precum și unii mai săraci cu duhul (amin). ei, acest post le este chiar lor, celor din urmă – care vor fi cei dintâi, se știe – închinat, căci zace-n mine sămânța răului încă de când am ținut primul exemplar în mână și am frunzărit paginile pângărite de colegele noastre extasiate în febra unei scriituri demne de naivitatea oracolelor din școala primară sau de crizele identitare hormonale pubertine secretzioniste etc. mai concret, la final fiecare individ care a contribuit la frumosul volum are posibilitatea să-și conceapă o scurtă (adică de bun simț) autoprezentare, fără indicații suplimentare sau restricții. dar insist: există, din fericire, o anumită intuiție a bunului simț care ne ghidează în momentele mai mult sau mai puțin delicate și ne scoate practic din căcat. surpriza – aproape ireală – a fost să constatăm că, unora dintre creaturile care s-au semnat prin carte, această minimă conștiință de sine le este fatalmente străină. așadar, libertatea lor creatoare a… creat monștri, aproape la propriu! (io, personal!, am stat vreo 2 zile sa reformulez alea 3 randuri despre mine, cu jenă, rușine și scârbă de mine.)

iată, la întâmplare, crâmpeie din aceste ego-uri inflamate, cangrenate (menționez că selecția a fost cumplit de dificilă, m-a pus într-o situație ingrată de-a dreptul, căci materialul uman și scriptural e inepuizabil!):

Am dat la Litere pentru că m-a sfătuit o vecină […]. Când am citit prima dată Cioran am plâns și nu am ieșit din casă două zile, deși nici acum nu îl înțeleg în adevăratul sens al cuvântului.

Sunt o fire melancolică, visătoare, care se hrănește ca o gurmandă cu zâmbetele și bucuriile celorlalți atunci când ea nu le poate obține. În rest, îmi place foarte mult să dăruiesc aiurea zâmbete. (…) Sunt o persoană căreia îi place să se plimbe și prin acest lucru mă definesc complet.

(…) nu e dornică să termine facultatea, deoarece s-ar descrie ca o melancolică absolută, mereu predispusă amăgirii de a se mai uita încă o dată la pozele copilăriei și la cele mai vechi (…). Sunt un mare iubitor de Camus, de Dali, de vară, de câini și nu mă încântă nimic mai tare decât spumele învolburate și dansânde pe care marea mi le poate oferi în orice anotimp. Doar ea, marea, îmi pare frumoasă, indiferent de vârsta anului respectiv, găsindu-mi în ea partenerul de taifas.

Încă din copilărie, pasiunea pentru literatură m-a purtat pe la concursuri de literatură la care am participat susținând creații proprii de poezie și proză. Nu mă descriu ca fiind o fire melancolică, ci mai degrabă veselă și extrovertită. (…) În creațiile mele am atins teme precum: iubirea, adolescența, mitul androginului, sărăcia, avuția. (Re)citesc cu plăcere pe Kafka pentru puterea lui de a transfigura realitatea păstrându-i sensul, pe Isaac Asimov pentru imaginația constructivă în domeniul tehnicii și pe Alecsandri pentru coloratura versurilor.

Acum doi ani, lăsându-mă cuprinsă de euforia Valentine’s Day și sufocată de inimioarele chinezești de toate mărimile și formele pe care le-am respins îngrozită, i-am făcut cadou iubitului meu volumul lui Mircea Cărtărescu, „De ce iubim femeile”. L-am parcurs pe nerăsuflate, apoi i-am scris pe prima pagină: „Citind, vei descoperi, sau, din contră, misterul se va adânci și mai tare…” O simțeam de mult timp, dar abia atunci mi-am dat seama că sunt o zână care învață să fie femeie (…). „Zâna” este o visătoare studentă la Litere, veșnic îndrăgostită de iubire.

Am început să scriu…, dar nu proză sau poezie…, ci idei, caiete întregi cu povestiri și rememorări, sentimente expuse. Să scriu doar pentru mine! Am început însă să visez că, poate, într-o zi… voi avea ocazia ca gândurile mele să fie publicate și iată că visul mi s-a împlinit.

Cunosc limba engleză de nivel avansat (scris, vorbit, citit), iar limba germană de nivel mediu (vorbit, citit) și de nivel începător (scris). (…) În ceea ce privește cunoașterea utilizării PC-ului mă descurc folosind programe ca: Microsoft Office și Internetul.

Așa sunt eu, în aparență cu capul în nori, dar în esență cu picioarele bine înrădăcinate în cel mai adânc cernoziom. Am vise ce-mi trec prin gând cu bicicleta (căci dacă ar fi trecut cu avionul probabil că aș fi fost un geniu, iar eu mi-am semnat contract să trăiesc mult…), iar unul dintre acestea nu s-a format singur, ci cu ajutorul unei minunate doamne profesoare, dumneaei mi-a pus temelia, iar eu am adăugat mortar ca să rămână veșnic și căldura sufletească, să inspire…

Îmi plac naivitatea, diminețile, imensitatea munților mă copleșește, ador privirile jucăușe și zglobii ale copiilor, finețea, misterul, dragostea sunt bătăi ale vieții, iar libertatea e a mea… Dacă nu ar fi existat termenul „libertate”, cu siguranță l-aș fi inventat. Nu-mi plac „de ce”-urile, apa rece, diplomele, falsitatea, obișnuința, banalitatea, neputința bătrânilor.

mă tem că orice comentariu – în privința stilului hiperclișeizat, a informațiilor de maximă relevanță transmise – ar fi de prisos. din masochism, aș mai continua, la categoria ‘diverse’: o tânără e născută în orașul de la malul mării, pe deasupra și îndrăgostită (ce ironie!), alta ne spune care-s punctele ei forte, alta scrie mai mult în puncte de suspensie decât în cuvinte (ceea ce nu e tocmai o idee rea, la cum se exprimă), accentuând că-i place literatura de calitate, o alta e născută în orașul de pe malul Jiului unde se află operele de artă ale lui Constantin Brâncuși (toate, probabil), Cioran e citat obsesiv (una îl citește până când uită de ea), glasul literaturii, chemarea, visarea, triumful, sunt o fire… apar cu obstinație estetică în aceste confesiuni sfâșietoare, o altă duduie este (chiar!) vicepreședintele Asociației Studenților Creștini-Ortodocși Români din București (Duamne-ajută!), iar multe altele înșiră titluri, concursuri, organizații, căcaturi de tip comunicare-relații-publice-economice-finanțe, punând accentul fie pe scindarea interioară, fie pe armonioasa colaborare, căci literele și ase-ul merg mână-n mână, se știe! în fine, o duduie, după ce-și trântește autobiografia pe trei sferturi de pagină (enorm, în context), precizează ingenuu: dacă mi-a scăpat ceva, mă găsiți la (adresa ei de mail); ce-i drept, pe mine încă mă roade curiozitatea în acest sens.

ce mi s-ar putea întâmpla acu – și ar fi supermijto! – e să mă scoată din ediția a II-a, a III-a… a cărții! mulțumesc.


simulacru de înțelepciune

o fi bourdieu handicapat, dar si eu le am pe ale mele. creca ne cam potrivim. e rezonabil, n-am de ce sa ma plang.


%d bloggers like this: