Tag Archives: liceu

un titlu

acum mulți, mulți ani am scris o scurtă povestire. magica treaptă a autobuzului se numea. cred că era o povestire foarte proastă, parcă vag în stilul zenobiei lui gellu naum. titlul însă nu mi se pare rău. dar ce să mai fac acum cu el.


bietele fete bătrâne

semnul distinctiv al femeilor nebune – isterice trecute de prima tinerețe sau doar scofâlcite prematur sub povara singurătății sau a locuitului cu mama bătrână și bolnavă – este floarea/panglica din păr asortată cu restul vestimentației, de obicei în culori tari, roșu, verde, albastru, auriu, de obicei întru totul demodate – și hainele, și accesoriile -, tocmai scoase de la naftalină.

o astfel de doamnă apare des pe la evenimentele culturale bucureștene. la enescu am văzut-o zilnic, insinuându-se peste tot. jurnalistă, actriță, ceva de genul ăsta, pe la tvr – n-are rost să-i dau numele -, grizonată, cu maxilar proeminent, dinți de cal și buze plescăitoare, mereu de un entuziasm obscen și zgomotos însoțit de un rânjet înfiorător. doamna are probabil zeci de flori din plastic sau textil cu care-și prinde părul slinos. rochii din materiale lucioase și culori incerte, pantofi metalici, geantă placată cu pietre și nestemate strălucitoare. o prezență, ce-i drept.

femeia asta care m-a agresat vizual în fiecare zi timp de o lună mi-a amintit de profesoara de fizică din liceu. aceeași specie blestemată de fată bătrână, cu panglici lungi, de voal, colorate precum deux-pièces-urile de anii ’80 pe care le purta. și de parcă nu era îndeajuns de grotescă oricum, cucoana avea părul până la cur – alt semn al dereglării mentale feminine – și o voce înaltă, cu fluctuații să le zic muzicale, deși era ceva atât de sinistru și de ridicol încât părea ireal, în fine, o voce pe care nu poți decât s-o auzi, o voce care-și conținea deja propria parodie. evident, era o plăcere s-o imităm în clasă.

și acu mă gândesc la replica ei misterioasă cum că „în occident se râde și cu fundul de einstein”, s-o știm de la ea!


%d bloggers like this: