Tag Archives: limba romana

„oricum, în fiecare an a fost subiectivă”

de curând am încheiat meditațiile la română cu o fetișoară de clasa a VIII-a. genul emo (nu, ăștia încă n-au dispărut), dar nu chiar veritabil (un soi de copie ieftină, mai degrabă), pseudo-revoltată fără motiv, cu un pseudo-talent la desen care să compenseze pentru celelalte lipsuri majore, cum ar fi o inteligență vie. în fine, io estimasem că mai mult de 6 nu poate lua la testarea națională decât printr-o minune. ei bine, minunea s-a produs, a luat 7,10 și era realmente fericită, căci cine n-ar fi?

vorbesc cu ea la telefon și bag și yo ca tot omul clișeul ultimelor zile: și, ce-ai pus, subiectivă sau predicativă? ea: subiectivă. eu: bun, păi era simplu etc. (și îi explic de ce ar fi – mai degrabă – subiectivă). la care ea: și oricum, doamna, în fiecare an a fost subiectivă. (!)

mi s-a părut totuși un argument intuitiv bun (plus, până la urmă, dovedit istoric & statistic).

_____________

recunosc că mă aflu printre cei care, dincolo de argumentele academice ale lui dindelegan, văd (și simt) acolo un căcat de subiectivă și cam atât și nu m-apuc să sucesc întru relativitate fraza ca să-mi iasă predicativă; asta înseamnă practic că în nici o propoziție în care subiectul și numele predicativ sunt substantive/pronume, în ciuda oricărei topici, io n-o să pot spune cu precizie niciodată care-i subiect și care-i np. să zicem că avem o propoziție simplă: „el este prietenul meu”; păi stai că dacă schimb ordinea și zic „prietenul meu este el”, atunci „prietenul” devine subiect, iar „el” nume predicativ, de parcă însăși ordinea cuvintelor n-ar spune nimic despre funcția și sensul lor în propoziție. evident, e aberant ca schimbarea unei topici și-așa flexibile să-ți modifice și funcțiile sintactice, ca și cum „câine verde” și „verde câine” n-ar fi același lucru dpdv sintactic.

„ceea ce mă jenează / este dificultatea răsfoirii.” ăsta era exemplul din examen.

deci dacă aveam fraza „problema este (p1)/ că tu nu vrei aici (p2)”, aș fi putut spune că p2 poate fi și subiectivă?!

oricum, cei mai tari sunt ăia care au protestat să se accepte și varianta lor, cea de-a treia, cu atributivă. :)) de ce nu, e loc pentru toată lumea.


„et comfortu cel mai mare”

citesc „middlesex”. foarte bună, n-am ce zice, eugenides ăsta știe.

până una-alta mă opresc intrigată asupra a două curiozități lingvistice pe care le-am găsit în carte (deci știm, istoria familiei stephanides – greci emigrați în anii tulburi ’20 în america): în versiunea originală, în engleză, dau peste cuvântul giaour, cu explicație în paranteză, infidel dog (apelativul dat de turci celor de altă religie, știm și noi prea bine, „ghiaur”); apoi, desdemona și lefty, fratele & soțul ei, pornesc spre america pe vasul giulia, despre care naratorul ne spune că „had been part of the Austro-Hungarian Line. Boasting modern conveniences (”lumina electrica, ventilatie et comfortu cel mai mare”), it had traveled once a month between Trieste and New York”. (p. 66) și m-am bucurat și io nițel, din motive obscure de… românitate, lol.


critic literar la clasa a 6-a

eu printre altele dau meditații la română & engleză.

de curând mama unui puști deștept de clasa a 6-a îmi reproșează, după ce fi-su a luat 8 în teză la română și după ce i-a văzut lucrarea, că n-avea „limbaj academic” format! : ))))))))))) la clasa a 6-a, a VI-a, a șasea…

se-nțelege, am anulat respectiva meditație, reproșându-mi-se de data asta că reacția mea ar fi „exagerată și distructivă”, să și întrerup treaba așa în mijlocul anului (de parcă îl așteaptă bacul la final sau e în stare de corigență) etc.

crecă-ncepe să mi se taie și de asta.


cultura literară pă înțelesul tuturora

că pe la master aerul e (mai) superior nu încape îndoială dacă ne aruncăm ochii peste rezultatele sesiunii, unde ruptu’ ăla care are vreun 8 sau 9, mă-sa-i… se știe! aceasta fiind situația, îmi imaginez, mai departe, că tuată lumea, genială cum se dovedește, va primi bursă, dar cum bani îs puțini – alfel n-are cum – îmi imaginez, și mai departe, că ăia 300 dă lei/lună vor deveni, să zicem, un 50, așa, pentru încurajare, întru mica fericire a tuturora, să aive de-un suc, de-un cogeac, astea, și poate – de ce nu… e o șanse… – de-o carte d-aia de 3 lei de la tritonic – editura mea de suflet! -, aruncată prin cutie, cum s-a-ntâmplat săptămâna trecută pe la litere. s-au gândit ei aja, nush cum draq, să ne-o dea alternativ la cultură cu enciclopaedia lu’ andreea marin sau cu celebra colecție SAS, de Gerard de Villiers, cu intrigi hiper-polițisto-teroriste și cu gagici cvasiguale pe copertă, de care mai citea taică-miu pă la baie.

carevasăzică, provocarea intelectuală se ține tare, concurența ie acerbă spre aprigă, iar fiecare zi e o luptă. zilele trecute, o colegă – care ie și profesuară la o școală generală, deși zicea că și-a dat demisiah! -, o colegă care, în ciuda unor evidente neajunsuri – începând de la articularea sunetelor până la logica discursului și a ideilor precare pe care se screme să le emită – a reușit în toți acești ani de trudă poate nu să impresioneze profesorii, dar în mod cert să-i convingă de normalitatea sa, deci această colegă care mereu are ceva esențial de transmis, chiar și sau mai ales în momentele când se cuvine să (se) tacă și să (se) mediteze asupra unor chestiuni etc., deci această colegă îmi oferă bibliografia de la un curs nou la care n-am ajuns, să mi-o trag și io la cserocs, precizând că a notat niște treburi pe ea. nu, nu mă deranjează, îi zic io. uameni suntem. întâmplător, cursul se anunță foarte mișto, pe numele lui „romanul lecturii și lectura romanului”.

deși trecuse dăcât o zi numa’ de la primirea bibliografiei, colega noastră își notase deja, cu acribie filologică, cotele de bibliotecă ale câtorva cărți. frumos, ce pot să spun?! însă nu mică mare-mi fu mirarea când am văzut următuarele, scrise de însăși mâna ei inocentă: Jocul dragostei și al întâmplări, Marivo (?), Don Quixote (căci se subînțelege automat și de la sine că noo, românilor, ne ie cel mai la îndemână și cel mai firesc cu putință să folosim titlul în engleză!), iar mai jos Cundera (?).

(nu) pot decât să adaug că:

  • marivaux era deja menționat în bibliografie
  • acu vreo doi ani, am scris pe vechiu-mi blog yahoo despre o situație similară, având-o ca (și) protagonistă pe aceeași studentă, care scrisese la rândul ei (iar io văzusem nu altfel decât cu ochii mei că era lângă mine) în timpul unui curs Highdeger (ceea ce nu denotă puțină imaginație, ce-i drept) și Husăl sau Husel (nu-mi amintesc ezact)
  • (puțin off topic așa, dar în aceeași paradigmă) o fostă colegă – pe care am crezut-o multă vreme, în limitele unei interacțiuni minime, totuși, un exemplar uman cât de cât normal (deși vinci zice că „părea la fel ca toate de la început”) -, în prezent la master la comunicare/publicitate,  că acolo ie miezu’, are și blog – foarte frumos din partea ei! -, dar unul mai… profesional așa (sper, susținut și de bucurenci), cu titlul Fi Om…fi ECOnOM! te-ai prins?!

p.s. din profesionalism – și ca să nu mă mai suspecteze tovarășii și dujmanii de ticluiri & uneltiri – atașez și materialele vizuale care vor vorbi ca de la sine.


%d bloggers like this: